Geografia Raiului și a Iadului

Un prilej potrivit pentru o reeditare – cugetarea la Rai și Iad. Nu încetez de a fi uimit de modul literal de interpretare ce contaminează mintea multor creștini. Doar pentru faptul că în anumite descrieri din Sfânta Scriptură limbajul folosit este din registrul geografic, nu înseamnă că și trebuie asimilat ca atare. Cei care își umplu mintea cu fel de fel de reprezentări și versiuni literale ale Raiului și ale Iadului, sunt după părerea mea, lipsiți de imaginație. Relatările referitoare la Mântuitorul Înviat și întors din morți, deși prezintă pe alocuri descrieri de natură pronunțat fizică, sunt de asemenea impregnate cu lucruri ce sfidează tot ceea ce gândim noi despre geografia fizică.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este singura „imagine” de natură tangibilă/intangibilă ce poate fi luată în considerație cu privire la viața de după moarte. Unii dintre creștini sunt într-atât de lipsiți de imaginație încât nu pot concepe ca Hristos să nu aibă în Ceruri un tron propriu-zis, ajungând astfel să respingă cu totul realitatea prefacerii darurilor euharistice în Trupul și Sângele Mântuitorului. În primele veacuri creștine, astfel de concepții ar fi fost (și, de altfel, au fost) declarate eretice de Sfinții Părinți.

Cum să-L adorăm pe Dumnezeu în toată slava Lui dacă în același timp îl reducem la o măsură atât de rațională…? Iisus Hristos este Domnul Dumnezeul nostru, iar Viața Sa de după Înviere este singurul nostru reper, dacă vreți, al realității.

Parabola Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31) a fost de-a lungul timpului unul din locurile scripturistice ce au stârnit interpretări periculos de eronate. Cred că mulți creștini, dacă nu chiar majoritatea, ard de curiozitate să știe cum arată viața de după moarte. Toți vrem să știm ce se întâmplă cu noi dincolo. Vrem să știm “cum stau lucrurile” acolo. Iar această parabolă – cel puțin la prima vedere  – pare să ne dea mai multe amănunte decât orice alt pasaj din Scriptură despre cum stau lucrurile.

Ne furnizează date de natură geografică de genul: Lazăr ajunge în “sânul lui Avraam”, din câte se pare, la loc de odihnă și mângâiere, iar bogatul nemilostiv sfârșește în Iad și este chinuit cumplit. Ni se mai spune că între aceștia doi “s-a întărit prăpastie adâncă” astfel încât nimeni nu poate trece din Iad în Sânul lui Avraam, după cum nici unul din fericiții de aici nu poate trece dincolo, în întunecatul loc al caznelor fără de sfârșit.

Tocmai de aceea m-am oprit asupra acestei parabole – pentru că mulți dintre creștini o văd ca pe o “hartă” a vieții de apoi sau, cel puțin, ca pe o poveste ce dă contur propriei lor viziuni asupra vieții de apoi. Cea mai importantă trăsătură a unor astfel de hărți este caracterul foarte “rigid” (n.tr. fix, strict) al geografiei acestora. Ceea ce li se pare acestor credincioși de primă importanță este faptul că un personaj se află într-un loc, iar celălalt personaj în alt loc, trecerea dintr-o parte în alta fiind cu neputință.

S-ar părea că motivul pentru care unii dintre credincioși manifestă un interes deosebit față de această parabolă este tocmai faptul că regăsesc în ea propria lor viziune despre Dumnezeu și viața de după moarte. Aceștia sunt cei cărora le place ca lucrurile să fie stabile și de neschimbat – prin aceasta vreau să spun că vor o viață de după moarte (și o viață dinainte de moarte) cu reguli bine definite, cu restricții, legi necruțătoare și altele de felul acesta.

Într-o asemenea ordine de lucruri, cei care nu se abat de la reguli, au grijă să nu treacă peste limitele stabilite și respectă legea, o duc bine. Cei care nu împlinesc toate acestea, vor fi pedepsiți. Intr-o astfel de lume, iată cum văd ei că ar trebui să stea lucrurile: cei buni să își primească răsplata, cei ce greșesc să fie îndreptați, iar cei ce stăruie în greșeală să fie osândiți.

Și aș mai spune că dacă vrei o astfel de lume, atunci cel mai bine este să faci tot posibilul să închei cu Dumnezeu polița de asigurare. Mulți credincioși fac aceasta în numele “dreptății lui Dumnezeu”. Aceștia spun că “Dumnezeu este drept și nu-și poate pune la îndoială dreptatea”, silindu-L astfel pe Dumnezeu să aibă reguli foarte stricte și asigurându-se că El nu-și va putea încălca propriile sale reguli.

Ar mai fi apoi de făcut câteva observații:

1. Nu există hărți ale lumii de dincolo. Indiferent de amănuntele descrierii din parabolă, scopul acesteia nu este de a ne învăța topografia Raiului și a Iadului. Unde, aș întreba eu, se află acest Sân al lui Avraam? Cum am putea oare să îl plasăm în spațiu? Aceeași problemă și cu Iadul – cum să îl localizăm? Cât despre acea mare prăpastie – din ce materie este alcătuită aceasta? Ce anume o face să fie de netrecut?

La finalul parabolei găsim și morala: “Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți” (Luca 16, 31). Așadar, parabola aceasta nu are în vedere topografia lumii de dincolo, ci ne vorbește despre viața de aici și împotrivirea noastră față de mesajul Evangheliei.

2. Nu există reguli pe care Dumnezeu să nu le poată încălca. Este foarte important să conștientizăm că oricât de mult ar vrea unii dintre noi ca lumea – cu deosebire lumea lui Dumnezeu – să arate astfel, cu reguli bine stabilite, îngrădiri și legi necruțătoare, pur și simplu nu e posibil. Dacă totuși există o “regulă”, aceea este dată de Insuși Dumnezeu cel Personal ce nu cunoaște decât mila, dragostea și bunătatea.

Așadar, oricum ai vedea drumul către Împărăția lui Dumnezeu – fie că mergi înainte, înapoi, în sus sau în jos – Calea nu face decât să urmeze itinerariul descris de harta inimii lui Dumnezeu. Dacă vrei să știi încotro să apuci, să știi cum stau lucrurile, trebuie să cunoști inima lui Dumnezeu. Trebuie să Îl cunoști pe Însuși Dumnezeu.

Iar asta este tot ceea ce trebuie să știm despre viața de aici și despre viața de apoi. Dumnezeu Însuși este Raiul nostru, și potrivit învățăturii Sfinților Părinți, Iadul nostru – căci iadul nu este nimic altceva decât împotrivirea noastră, izvorâtă din voință proprie, față de dragostea lui Dumnezeu. Această împotrivire poartă îşi deja în sine propriul chinul și propria tulburare.

Dacă avem ochi de văzut, călătorim iată, de pe acum, pe drumurile Raiului și ale Iadului, ne sălășluim din această viață în sânul lui Avraam sau la loc de caznă și chin. Descrierea ‘geografică’ a acestei călătorii se află sub semnul dragostei și a milei, a bunătății și a iertării – sau dimpotrivă – a urii și judecății, a trufiei crâncene, a clevetirii.

Poți singur să alegi, căci toți am trăit și una și alta. Unde vrei să te sălășluiești? Vestea bună este că oricât de grozavă ar fi prăpastia ce se întărește în inima noastră, oricât de adânc ar fi hăul ce ne surpă pe dinlăuntru, Hristos a fost acolo. El pentru noi S-a pogorât la Iad. Dacă privești înlăuntrul tău – în bezna iadului tău – Il găsești acolo pe Hristos, căci S-a pogorât acolo să te caute. Și așa cum moartea pre moarte a călcat-o, la fel poate nimici și iadul tău, purtându-te în Împărăția Luminii.

Sursa: glory2godforallthings.com