„Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”

Cuviosul Neofit Zăvorâtul, ilustraţie de Haralambos Epaminonda

”Și cum”, se întreabă cineva, ”să-I adresez [lui Dumnezeu] cererile mele, fiind eu un om simplu, de la țară, și neștiutor de carte?”

– Pentru acest fel de cereri nu ai nevoie de abilități literare, ci doar de simplitate. Să ne întoarcem așa cum a făcut fiul risipitor, să suspinăm, așa cum a suspinat vameșul, să vărsăm lacrimi de pocăință ca desfrânata și ca tâlharul să strigăm: ”Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”. Unde vezi greutate și complexitate în aceste cuvinte atât de simple?

– ”Da”, răspunde, ”dar eu nu mă văd pe mine însumi răstignit împreună cu Domnul. Cum, deci, să repet cuvintele tâlharului?”

– Ce spui, omule? Vrei să-L vezi pe Hristos răstignit în fiecare zi? Nimic nu te împiedică să-ți întorci privirea minții în toată vremea și, văzând răstignirea mântuitoare, să spui: ”Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”.

– Acesta, însă, întreabă din nou, zicând: ”Cum, Hristos în fiecare zi se răstignește, ca eu să-L pot vedea cu ochii minții?”.

– Nu spun să-L vezi în fiecare zi răstignit, ci zilnic să vezi cu ochii minții răstignirea mântuitoare care s-a făcut atunci, o dată pentru totdeauna, și să repeți din toată inima: ”Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”. Atunci când ne răstignim sinele păcătos ”împreună cu patimile și poftele noastre”, așa cum spune dumnezeiescul și fericitul Pavel, atunci și noi ne răstignim împreună cu El și, astfel, putem spune: ”Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”. Vezi cât folos aduc aceste cuvinte scurte și ușoare?

– Nu a spus: ”Iartă-mi, Doamne, tâlhăriile, uciderile, vicleniile, răpirile, cruzimile, nenumăratele fapte ticăloase”, ci ”pomenește-mă, Doamne”. Iar pomenirea aceasta nu o cer acum, imediat, ci atunci când puterile cerurilor se vor clătina, când Tu te vei arăta, când lumina inefabilă a propriei Tale prezențe va fi văzută ca un fulger de la Răsărit până la Apus, în același timp, când trâmbița va răsuna cu glas tare și morții vor învia, când vei trimite pe sfinții Tăi îngeri să-i adune din cele patru vânturi pe aleșii Tăi. Atunci când Împărăția Ta se va fi arătat, pomenește-mă, Doamne. Nu mă uita pentru că sunt tâlhar, ci ”pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”.

Când cetele îngerești vor străbate întreaga lume și vor aduna din cele patru vânturi pe aleșii Tăi, nu mă uita din pricina faptelor mele tâlhărești, ci „pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”. Nu cer mai mult decât atât, de vreme ce nu am apucat deloc să mă pocăiesc pentru păcatele mele îngrozitoare; de aceea am fost prins și, ca un tâlhar, am fost răstignit; iar Tu, Doamne, Care ești mai presus de orice dreptate, ai fost socotit împreună cu cei fărădelege. Astfel, cu milostivirea și multă îndurarea Ta, trece cu vederea nerușinarea faptelor mele și fă-mă vrednic de pomenire întru împărăția Ta, atunci când mii și zeci de mii de puteri cerești cu frică Te vor înconjura, când vei ședea pe tronul slavei, ca Împărat al puterilor cerești și al întregii lumi și se vor aduna înaintea Ta toate neamurile, atunci când vei așeza oile de-a dreapta și caprele de-a stânga Ta. Așadar, cum nu va fi aceasta o lucrare prea minunată, ca Tu, Împărate al tuturor, să-Ți amintești de mine, un tâlhar ticălos și netrebnic?

Iar Acesta răspunde:

– De unde ai aflat tu, tâlharule, că sunt Împărat? Ce vezi la Mine demn de puterea Mea împărătească? Unde vezi mantia împărătească, ce mă înveșmântează? Unde vezi tu oștirile și carele de luptă poleite cu aur? Unde vezi tu străjerii și dregătoriile împărătești? Unde vezi palatele și casele strălucitoare și toate ale împărăției? Cum numești Împărat, pe Cel care nu are unde să-și plece capul și este răstignit ca un răufăcător între doi tâlhari? Oare ce legi ai studiat sau ce profeții ai citit, încât Mă numești Împărat? Când am stat în fața lui Pilat și, puțin mai înainte, în fața lui Caiafa, cu voia Mea am arătat, atunci, taina aceasta neștiută. Unuia dintre ei i-am spus: “….în curând vei vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta lui Dumnezeu și venind pe norii cerului”. Și celuilalt: “Dacă Împărăția Mea ar fi din această lume, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar, Împărăția Mea nu este de aici“. Aceia au auzit, dar au rămas necredincioși. Tu, desigur nu ai auzit acestea, pentru că, tâlhar fiind și răufăcător, erai prizonier. De unde, așadar, mă cunoști și mă recunoști ca Împărat și Îmi ceri să te pomenesc și să te învrednicesc de Împărăția Mea?

–“Nu am aflat de undeva anume”, răspunde tâlharul, “eu fiind cel mai mic dintre oameni, că Tu ești Împărat, Dumnezeu, Fiu deoființă cu Dumnezeu-Tatăl, Împărat fără de moarte. Dar chiar și numai cutremurarea înfricoșătoare a stihiilor naturii, acum, învață în mod evident pe toți, că Tu ești Împăratul, Ziditorul și Atotțiitorul întregii creații. De aceea și toate cele create iau parte la suferință împreună cu Creatorul. Lumina zilei zărindu-Te răstignit pe Tine, Lumina Cea Adevărată, Care a venit în lume și a luminat pe tot omul ce rămâne credincios și ascultător Ție, și-a ascuns razele sale luminoase și, astfel, toată creația s-a cufundat în întuneric. Atunci și pământul  s-a cutremurat văzându-L spânzurat pe Cruce pe Cel care l-a întemeiat deasupra apelor mărilor. Chiar și pietrele s-au despicat, văzându-Te pe Tine ”piatra” vieții, că pătimești. Și mormintele s-au deschis cu puterea Ta, Care ai primit să fii așezat în mormânt, iar morții au înviat, ca vestitori ai învierii. Catapeteasma templului s-a sfâșiat în două, de sus până jos, nesuferind a vedea răstignit templul Trupului Tău Preasfânt și Preacurat. Văzând toate acestea, din tot sufletul strig către Tine: “Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”.

Iar Domnul îi spune: “Adevărat grăiesc ție: Astăzi vei fi cu Mine în rai”. Ca Om, de voie, pe Cruce m-am spânzurat și ca Dumnezeu mă aflu în rai și pretutindeni, în chip de negrăit. Ca Om mor, Mă îngrop și cobor în iad, “iar tu astăzi vei fi cu Mine în rai”. Trupul Meu va sfinți mormintele, sufletul Meu va slobozi sufletele celor credincioși din iad, “și tu astazi vei fi cu Mine în rai.” Eu de bunăvoie merg în iad, ca să dezleg pe cei legați acolo și să-i înviez, “și tu astăzi vei fi cu Mine în rai.” Acolo, în iad, este legat, nu numai cel dintâi creat, Adam, ci toată mulțimea celor drepți, chiar și cel mai mare dintre toți și cel mai însemnat dintre profeți.

Și dacă marele Ioan Botezătorul, Proorocul și Înaintemergătorul, nu a fost cruțat de tirania iadului, cine altcineva dintre cei drepți, ar fi putut scăpa? De aceea Mă grăbesc să îi slobozesc, “ și tu astăzi vei fi cu Mine în rai”. Până acum tiranul i-a stăpânit pe cei drepți ca și cei nedrepți, dar de acum, nici pe tâlharul pocăit nu poate să-l mai țină tirania lui. De acum înainte, iadul se va afla sub greutatea propriei osândiri, “și tu astăzi vei fi cu Mine în rai”. Adam, întâiul creat, a fost exilat din rai, dar tu, tâlharule, înaintea tuturor, ai fost așezat acolo; din aceasta toți înțeleg că nu locul, ci modul [ de a se raporta la acesta] mântuiește omul. Păcătosul nu trebuie să deznădăjduiască, chiar dacă a ajuns tâlhar, ci este de ajuns să se pocăiască sincer. Însă, nici dreptul să nu se mândrească, chiar dacă a reușit să obțină raiul ca loc de ședere.

Am aflat ce mare câștig ne poate aduce această rugăciune? Am înțeles ce comoară cuprinde în scurtimea ei?

Deci și noi să ne învățăm, din toată inima să spunem ”Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărația Ta”. Și dacă cineva este agricultor, în timp ce ară pământul, sau dacă este păstor, în timp ce paște turmele sale, sau dacă altcineva se îngrijește de podgorii sau livezi, ori de este meșteșugar, sau dacă cineva merge pe cal, ori pe jos să spună: ”Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărația Ta”. Aceasta, cred, înseamnă și ”cereți mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”, ”Cereți și vi se va da; căutați și veți afla, bateți, și vi se va deschide. Pentru că cine cere, primește și cine  caută găsește și celui ce bate, i se va deschide” .

Măcar și noi, cu aceeași vrednicie să cerem și să primim, să căutăm și să aflăm drumul vieții. Pe acesta, să îl parcurgem în mare grabă pentru a ajunge cât mai curând să batem ca să ni se deschidă ușa veșniciei, prin harul și iubirea de oameni a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acestuia, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, I se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul, Al patrulea Cuvânt apologetic– Despre tâlhar)