Porțile iadului sunt încuiate pe dinăuntru

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este” (1 Ioan 3, 1-3).

Această viaţă este fie o pregustare a raiului, fie o pregustare a iadului. Cei care merg în iad nu doresc să meargă în rai: „a merge în rai” nu este o schimbare de topos, ci o apropiere tot mai intimă de Dumnezeul Care, pentru aceia, este respingător şi vrednic de dispreţ. Unii spun că raiul nu are uşi – nu există nimic care să îi împiedice pe osândiţi să intre, nimic în afară de refuzul lor. „A intra” înseamnă a te împărtăşi veşnic din Dumnezeu. C. S. Lewis afirmă: „În cele din urmă, nu există decât două feluri de oameni… cei care Îi spun lui Dumnezeu «Facă-se voia Ta» şi cei cărora Dumnezeu le va spune la sfârşit: «Facă-se voia ta». Toţi cei care sunt în iad au ales aceasta. Fără această alegere personală, nu ar putea să existe iadul… Uşile iadului sunt încuiate pe dinăuntru”[1].

Astfel este firea unui Dumnezeu iubitor. Cu adevărat, Dumnezeu este iubire şi nu doar o persoană care are dragoste. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur (sec. al IV-lea) ne provoacă să experiem focul vindecător şi dătător de viaţă al iubirii şi prezenţei lui Dumnezeu:

„Să ne îmbrăcăm cu focul spiritual, că ne încingem cu flacăra lui. Nici un bărbat care poartă flacăra aceasta nu se teme de cei pe care îi întâlneşte pe cale, fie fiară, fie om, fie capcane nenumărate; atât timp cât el este înarmat cu acest foc toate lucrurile se dau din faţa lui, toate fug. Flacăra este de nesuportat, focul nu poate fi răbdat, mistuieşte tot. Să ne îmbrăcăm cu acest foc, dând slavă Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, a Cărora este slava, puterea şi cinstea în vecii vecilor. Amin”[2].

Ni se spune că în Ziua Judecăţii, când vom sta goi înaintea lui Dumnezeu, atotpătrunzătoarea lumină divină a prezenţei Sale va deschide „cărţile” inimilor noastre. Lumina sa va descoperi ce conţin aceste cărţi. Ele vor arăta dacă inimile noastre sunt atrase de Dumnezeu sau respinse de El, fie pregustând raiul, fie pregustând iadul. Sfântul Simeon Noul-Teolog spune că nu ce credem şi ce facem, ci ce suntem va determina starea noastră viitoare. Fie avem o asemănare cu Dumnezeu, fie avem o neasemănare cu El:

„În viaţa viitoare creştinul nu va fi cercetat dacă s-a lepădat de lume pentru iubirea lui Hristos sau dacă şi-a împărţit averile săracilor sau dacă a postit, dacă a privegheat sau s-a rugat, sau dacă a plâns şi s-a văitat pentru păcatele sale, sau dacă a făcut vreun alt bine în această viaţă, ci va fi cercetat cu atenţie dacă are vreo asemănare cu Hristos, aşa cum fiul are cu tatăl său”[3].

Sfântul Irineu spunea:

„Pentru că aşa cum cei care văd lumina sunt înăuntru luminii şi se împărtăşesc de strălucirea ei, tot aşa, cei care Îl văd pe Dumnezeu sunt în Dumnezeu şi primesc din strălucirea Lui”[4].

Sursa: Pr. James Bernstein, Uimit de Hristos, Editura Ecclesiast, Sibiu