Adormirea Bătrânului Filóthei Zervákos – 8 mai

Însemnări ale vieţuitorilor Sfintei Mănăstiri Tapsanón

Cuviosul părinte simţea dragoste adâncă faţă de Dumnezeu. Se liniştea şi se odihnea doar în Biserică, rugându-se.

Chiar şi atunci când era bolnav, Gheronda nu îşi neglija datoriile sale duhovniceşti, slujbele lui. ,,Sinaxarul lui Dukákis” trebuia să fie citit în fiecare lună cu evlavie. Atunci când, din pricina bolii, nu putea el însuşi să citească, îl citeau fraţii şi părinţii din mănăstire, iar el, acoperit cu camilafca, plângea, spunând câteodată ,,Doamne miluieşte”, iar altădată, ,,Slavă Ţie, Doamne!”.

Se considera pe el însuşi mai păcătos decât toţi oamenii, şi, cu lacrimi fierbinţi, cerea iertare de la iubitorul de oameni Dumnezeu.

Scria într-o epistolă de-a sa: ,,Eu, fiindcă trăiesc cu mine însumi de 93 de ani, îl cunosc mai bine decât oricine pe omul meu interior. Mărturisesc că am păcătuit cu lucrul, cu cuvântul, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, în minte şi în gând, cu voie sau fără de voie. Sunt cel mai rău, cel mai ticălos, cel mai mizerabil şi cel mai păcătos dintre toţi oamenii. De la alţi oameni, virtuoşi, înţelepţi, care au discernământ duhovnicesc, să fi cerut sfat şi cuvânt, nu de la unul ca mine, gol şi sărac de tot ce înseamnă virtute, dar căruia nu-i lipsesc deloc faptele rele…”.

La îndemnul medicului, care l-a sfătuit să mănânce ulei, brânză şi puţin lapte (în post fiind), Gheronda a răspuns: ,,Dacă voi trăi, voi mânca, dar după Paşti, după Înviere”. Începea să postească, în mod obişnuit, începând cu prima zi a Postului Mare, şi ţinea cu sfinţenie pravila sa, în ciuda bolii de care suferea. Cele duhovniceşti nu îl oboseau. Cu cât suferea mai mult, cu atât se retrăgea mai mult în rugăciune şi citirea cărţilor sfinte.

***

6 martie1980

,,Fiindcă nu vă pot vorbi, veniţi să cercetăm cuvântul Lui Dumnezeu şi vieţile sfinţilor”. După ce citeam ne îndemna să punem adânc în sufletele noastre ceea ce citisem, şi să ne străduim să le punem în practică.

Aprilie 1980

M-am minunat de Gheronda, de viaţa lui şi pentru tăierea voii faţă de Mitropolitul nostru, Epifánios, care a venit joi, 10 aprilie şi a dat dispoziţie să i se dea bătrânului să mănânce supă de pui. Gheronda a făcut ascultare şi a luat de două ori din supă, apoi a spus: ,,Gata, ajunge, doar sunt călugăr”.

Ajunsese la vârsta de 97 de ani, dar făcea metanii, psalmodia, citea, scria, se ruga fierbinte cu lacrimi de pocăinţă.

Până în ultimele sale clipe de viaţă, deşi nu pusese nimic în gură vreme de 25 de zile, totuşi, nu lipsea de la nici o slujbă. După ce se termina slujba, îi ruga pe cei care îi erau în jur să îi citească din Sfinţii Părinţi şi din Vieţile Sfinţilor.

L-a întrebat o soră într-o zi:
– Ce faceţi, Gheronda?
– Aştept moartea cu bucurie şi nădejde.
– Rugaţi-vă pentru noi, Gheronda.
– Maica Domnului şi Hristos cu voi să fie.

***

Tesalonic, 29 aprilie 1980

Cu mare emoţie am avut bucuria să mă aflu la căpătâiul părintelui, în după amiaza zilei de 29 aprilie. Mi-a vorbit având deplină luciditate duhovnicească, exprimându-şi bucuria că, în curând, va pleca la cele veşnice. Cu multă linişte în suflet şi pace îşi aştepta moartea, lucru pe care, din îndelungata mea experienţă medicală, niciodată nu l-am întâlnit la vreun om care îşi simţea sfârşitul aproape.

Am stat alături de el aproape două zile şi două nopţi, şi am rămas uimit de puterea interioară a acestui bătrân, care, deşi ajuns la o vârstă venerabilă, înfrunta cu bucurie durerile din pricina bolii de care suferea. Modul cum şi-a acceptat boala şi a înfruntat-o lăsa impresia că nu simte nimic. O linişte absolută se citea pe faţa sa şi reieşea şi din vorbele sale, care, deşi erau puţine, aveau, de fiecare dată un sens adânc, care arăta o acuitate desăvârşită, în ciuda uremiei de care suferea, lucru pe care nu l-aş fi aşteptat.

Trupul lui este bolnav, mintea, însă, lucrează cu deplină limpezime, lucru neobişnuit pentru cineva ajuns la o asemenea vârstă înaintată, şi după o suferinţă atât de îndelungată. Gheronda ne lasă impresia călătorului care aşteaptă să plece către un anumit loc, despre care el ştie foarte bine că nu este din lumea aceasta. Poate un om, oare, fără ajutorul Lui Dumnezeu, să înfrunte în acest fel boala şi iminenta sa plecare din această lume, sfârşitul său, pe care îl simte din ce în ce mai aproape, fără umbră de îndoială sau şovăire? Categoric, nu! Însă, gheronda Filótheos este dovada vie a existenţei dumnezeiescului Har.
D. I. Voúros – chirurg urolog

***

Insula Páros, luna mai 1980

Eu eram medicul care îl îngrijea pe părintele Filótheos Zervákos. Pe 10 februarie 1980 a acuzat dureri localizate în partea din faţă a rinichilor şi în zona lombară, şi, de atunci a început calvarul pentru acest om sfânt…

În ultimele lui zile din viaţă, îmi amintesc că îi spusesem: ,,Gheronda, am aflat că sunteţi născut în luna mai, şi că veţi pleca din această viaţă tot în luna mai, dar… despre care lună mai este vorba?”. El a răspuns: ,,Acest mai, fiul meu, acest mai”. În seara dinaintea plecării sale la Domnul, a fost anunţat că voi merge în ziua următoare să îl vizitez, iar el a răspuns: ,,Să vină, dar nu ştiu dacă o să mă mai apuce”. Într-adevăr, s-a întâmplat după cum a spus, fiindcă în ziua următoare, la 6 dimineaţa, sufletul său a plecat la ceruri, acolo unde se pregătise vreme de 70 de ani ca să ajungă…

Ultimele sale zile de viaţă au fost o adevărată Golgotha pentru părintele Filótheos. Timp de 17 zile nu a mâncat nimic, a trăit doar cu câteva guri de apă. În mod obişnuit, bolnavul aflat în asemenea condiţii îşi pierde cunoştinţa, are halucinaţii etc. Însă, el a avut mintea limpede până la sfârşit. Nu a fost un simplu om, a fost un sfânt. Grea misiunea unui doctor neînsemnat în faţa imensei responsabilităţi de a avea grijă de viaţa acestui om sfânt!

Ortodoxia a pierdut pe unul dintre stâlpii şi apărătorii credinţei creştine, care şi-a închinat întreaga sa viaţă, şi şi-a pus sufletul său în folosul slujirii oamenilor. Astfel, Biserica Ortodoxă a pierdut un ocrotitor nepreţuit, despre care putem îndrăzni să spunem că este de neînlocuit.
Efthímios Kebábis, medic chirurg

***

A murit fără să se chinuiască, fără horcăitul specific celor aflaţi pe patul de moarte, a fost conştient până la ultima sa suflare şi şi-a dat sufletul în pace în mâinile Lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit toată viaţa.

După adormirea fericitului Gheronda Filothei, o bucurie pe care nu o putem compara decât cu însăşi bucuria Învierii s-a întipărit pe feţele noastre ale tuturor, şi o pace adâncă s-a sălăşluit în inimile noastre.

De asemenea, imediat după trecerea la Domnul a părintelui, s-a răspândit vestea că acesta a fost un om sfânt. Miile de oameni care l-au cunoscut mărturiseau toţi acelaşi lucru.

Dumnezeu l-a învrednicit de moarte cuvioasă în dimineaţa zilei de 8 mai 1980, de ziua praznicului Sfinţilor Ioan Teologul şi Arsenie cel Mare, la Sfânta Mănăstire Tapsanón din insula Paros, la vârsta de 97 de ani.

***

Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului ,,Ekatondapilianí”- Paros, 9 mai 1980

,,A trecut la Domnul de acum deja unul dintre cei mai de seamă părinţi duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe, Filótheos Zervákos. Cuvios, smerit, iubitor de milostenie şi caracter integru, a trecut prin viaţa aceasta slujind Domnului. A fost o personalitate cum rar întâlneşti, şi un iscusit şi minunat duhovnic”.
Epifánios, Mitropolit de Páros şi Náxos  

***

,,A fost un părinte luminat, integru, un om sfânt..Despre acest lucru sunt cât se poate de sigur. Era plin de căldură şi afecţiune, cunoscut şi respectat în întreaga Grecie, cu mulţi fii duhovniceşti şi o înaltă ţinută morală”.
Epifánios, Mitropolit de Páros şi Náxos

***

Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului ,,Ekatondapilianí”- Paros, 9 mai 1980

Astăzi a avut loc înmormântarea unui mare om în Hristos. Comunitatea noastră este astăzi mai săracă, odată cu plecarea din această lume a cuviosului părintelui nostru. Din grădina acestei vieţi, unde se găsesc şi foarte mulţi spini, a răsădit o floare a raiului. Din Biserica lui Hristos cea luptătoare, astăzi a fost şters un cinstit nume, pentru a fi scris în cartea unde sunt trecute numele membrilor Bisericii celei triumfătoare. Da, fraţii mei, Biserica Greciei a pierdut astăzi pe stăpânul, pe întâiul dintre duhovnicii săi. Ceata îngerească a monahilor a pierdut pe învăţătorul ei, pe cel mai de seamă dintre sfătuitorii şi cârmuitorii ei…Iar insula Páros a pierdut pe cel mai de seamă binefăcător al ei. Ceea ce vedem astăzi aici, mulţimea credincioşilor adunaţi – fiindcă întreaga Ortodoxie şi Grecia toată este în doliu – ce poate să însemne, oare? Este dovada respectului şi a recunoştinţei pentru cinstit numele lui, pentru fericitul suflet, pentru inima sa creştină desăvârşită milostivă…Noi, cei de aici, sau cei din depărtări, mulţimea neştiută a fiilor săi duhovniceşti, îl rugăm să nu înceteze a se ruga şi a mijloci, acolo, aproape de tronul dumnezeiesc unde se găseşte, şi să aşeze Domnul sufletul său cel sfânt în ţara unde sălăşluiesc sufletele drepţilor. Amin!
Ambrósios, Mitropolit de Kilkís

***

Tapsaná, 10 mai 1980

Ne găsim acum după adormirea părintelui. Trebuie să ne gândim că Gheronda se află acum aproape de Dumnezeu, şi că, de acum, este sfânt… Aveţi, de astăzi, nou mijlocitor la tronul bunului Dumnezeu, iar acest lucru trebuie să fie o sursă de putere interioară…Lucrul la care trebuie să ne gândim cu toţii este exemplul sfânt pe care ni l-a dat cuviosul părinte. Din gura lui nu ieşeau decât cuvinte sfinte, cuvinte despre rugăciune şi cuvinte ziditoare. Rugăciunea ,,Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” curgea neîncetat din gura lui şi din inima lui… Asta arată dragostea părintelui pentru Hristos. Se dăruise cu totul Lui Hristos, cu toată inima sa, cu tot sufletul său, din toată puterea lui, aşa după cum ceruse Domnul Însuşi, de aceea gheronda şi-a închinat întreaga sa viaţă slujirii şi iubirii Lui Dumnezeu. Acest exemplu al rugăciunii şi al vieţii sale dusă în sfinţenie, trebuie să ne inspire continuu şi să ne întărească, iar el niciodată nu va fi uitat.
Pantelimon, Mitropolit de Samos