Interviu cu Panaiótis Tzanákos, Protopsaltul Sfintei Mitropolii a Monemvasiei şi Spartei – Partea a doua

Urmează partea a doua a interviului cu Protopsaltul Sfintei Mitropolii a Monemvasiei şi Spartei, Panaiótis Tzanákos, acordat site-ului Pemptousia, având ca subiect situaţia muzicii psaltice în zilele noastre.

Pemptousia: Vedem că, în ultima vreme, există foarte mulţi dascăli care predau muzică psaltică şi înfiinţează grupuri de muzică psaltică. Cum vedeţi toate aceste încercări, pentru prezentul, dar şi pentru viitorul muzicii psaltice? Sunteţi optimist în acest sens?

Panaiótis Tzanákos: Mai întâi de toate, să vedem ce anume se cântă (sau, cel puţin, ce ar trebui să se cânte) în bisericile de limbă greacă, acolo unde se doreşte să se asculte muzică bisericească bizantină.

Noi, psalţii, care slujim muzica psaltică, şi participăm în mod activ la sfintele slujbe, cântând la strană, cunoaştem foarte bine că la bisericile de parohie nu pot fi cântate melosuri vechi, din secolele XIV ori XVII, să zicem. Nici chiar compoziţiile lui Iakov Protopsaltul, care sunt cântări mari (argá) şi, de cele mai multe ori nu se potrivesc slujbelor de parohie. Cântările cele mai indicate (din motive practice care ţin de durata mai scurtă a slujbelor la parohie) pentru a fi folosite la strană, sunt tocmai cele compuse de Petru Lampadarie. Este vorba despre Anastasimatarul său (în toate variantele lui), Doxastarul (de asemenea, în toate variantele lui), Irmologhionul, precum şi compoziţiile sale sýntoma (,,pe scurt”) pentru Dumnezeiasca Liturghie, precum heruvicele şi chinonicele săptămânale, duminicale şi praznicale. Pe scurt, prin compoziţiile sale, Petru Lampadarie a trasat până astăzi axa centrală a repertoriului psaltic ce se potriveşte cel mai bine în zilele noastre, ţinând cont, în primul rând de condiţiile liturgice existente. Alături de aceste cântări consacrate, pot fi adăugate, desigur, şi melosuri ale psalţilor-compozitori mai noi. Aşadar, dascălii de muzică psaltică din zilele noastre ar trebui să îşi îndrepte atenţia mai mult asupra cântărilor ,,clasice” aflate în uz, să le conserve, să le păstreze, să le aprecieze, să fie păstrători ai tradiţiei liturgice şi psaltice a Bisericii, şi să recomande moduri corecte de interpretare a lor.

Cu siguranţă, în orice fel de situaţie, atunci când alegem anumite cântări, fie pentru studiu, fie pentru a fi învăţate, este de preferat şi de folos ca ucenicii, sau chiar corurile să folosească melosurile vechilor psalţi-compozitori, decât pe cele ale compozitorilor noi. Mărturisesc că nu sunt foarte optimist în privinţa viitorului muzicii psaltice fiindcă văd că toate eforturile şi strădaniile în câmpul psalticii nu fac altceva decât să promoveze anumiţi dascăli de muzică sau anumite coruri. Există, desigur şi excepţii, cum ar fi câţiva profesori universitari. Nu ştiu, însă, dacă aceştia au la dispoziţie un număr suficient de studenţi, sau, dacă strădaniile lor sunt încununate de succes pentru simplul motiv că lecţiile sunt mai mult teoretice decât practice, şi departe de strană.

Pemptousia: Credeţi că muzica bizantină a depăşit pericolul europenizării sau al influenţelor venite dinspre muzica orientală? Cât de receptivă este muzica psaltică la influenţe şi legături cu alte civilizaţii şi culturi, în general? Puteţi face o scurtă analiză în acest sens?

Panaiótis Tzanákos: Cred că muzica bizantină bisericească, sau, mai bine spus, muzica psaltică, aşa cum o cunoaştem mai bine, s-ar putea să nu mai existe peste 50 de ani. Iar pericolul se numeşte subordonare muzicală absolută şi asimilare ,,culturală”, din partea industriei muzicale. În câţiva ani, peste tot în lume, toţi vor asculta aceleaşi cântece, vor dansa în acelaşi mod şi vor compune – cei care compun muzică – muzică de consum, cu instrumente muzicale electronice. Genurile muzicale deosebite, aşa cum este muzica bizantină, care impune şi presupune, totodată, o legătură trăită – care este un amestec de cunoştinţe diverse, dar şi de spiritualitate –  nu vor mai avea discipoli în viitor. În locul muzicii psaltice, conducătorii bisericeşti vor introduce, poate, un alt gen de muzică, ori vor interzice definitiv muzica în cadrul cultului. Chiar dacă toate acestea pe care vi le-am spus pot părea lucruri pesimiste, am vrut doar să spun că ne îndreptăm spre un alt fel de ,,civilizaţie”, unde nici influenţe şi nici legături cu ceilalţi nu vor mai exista. Consider că, din păcate, acest lucru nu va putea nimeni şi nimic să îl oprească.

Pemptousia: Care sunt sfaturile dumneavoastră către generaţia tânără care vrea să înveţe muzică psaltică? La ce să fie atenţi? Cm să abordeze muzica psaltică?

Panaiótis Tzanákos: Întâi de toate, să nu se grăbească să ajungă imediat protopsalţi. Preocuparea lor principală în materie de muzică psaltică trebuie să fie cântarea la strană alături de dascălul lor, sau, măcar alături de un psalt experimentat, fără întrerupere, cel puţin în zilele de duminică şi la sărbătorile mari. Mai întâi trebuie să înveţe să citească cu intonaţie textele liturgice, iar mai apoi, să ţină isonul. Mai târziu, încet, încet vor începe să psalmodieze în grup, alături de ceilalţi. Şi, să nu cânte decât compoziţiile psaltice clasice, atât paralaghie cât şi melos. De ascultat, în zilele noastre, când există internetul şi poţi să găseşti acolo de toate, să aleagă un anumit psalt şi un anume ifos, şi să-l asculte pe acela. De preferat ar fi să asculte chiar înregistrări de-ale dascălului lor. Mai presus de toate acestea, însă, trebuie să fie dobândirea experienţei la strană.

Pemptousia: Simţiţi că profesia de protopsalt, dincolo de latura liturgică de slujire, are şi un alt aspect, care presupune o anumită responsabilitate la nivel cultural-muzical?

Panaiótis Tzanákos: Da, pot spune că simt această responsabilitate, deoarece, de mai mulţi ani sunt protopsalt la Catedrala Mitropolitană şi slujesc cu responsabilitate strana mea, atât în ceea ce priveşte alegerea repertoriului cântărilor, cât şi a strădaniilor mele, în general, în domeniul muzicii psaltice Pentru aceasta a fost nevoie de mult efort, timp de mai mulţi ani pentru a-mi trasa drumul meu. Şi consider că mai am încă multe de învăţat.

Trebuie să menţionez faptul că mi-a folosit foarte mult experienţa pe care am dobândit-o ca membru, timp de zece ani, al cunoscutului grup psaltic ,,Maeştrii artei psaltice”, condus de inegalabilul Grigórios Státhis, profesor la Facultatea de Teologie din Atena, protopsalt de seamă, şi un adevărat izvor inepuizabil de cunoştinţe. Acolo am învăţat foarte multe lucruri, dar, mai ales, am învăţat cum şi unde să caut pentru a dobândi cunoştinţe generale, dar şi speciale în materie de muzică psaltică.

În încheierea călătoriei noastre pe drumul muzicii bisericeşti bizantine, şi a psalticii, în general, aş dori să mai adaug câteva cuvinte.

Muzica psaltică este un lucru prea important pentru a fi lăsată pe mâna orișicui. Ca artă, dar şi ca ,,instrument” de lucru absolut necesar, ajutător în cadrul cultului liturgic (de vreme ce, pentru acest lucru a fost creată), ar fi trebuit ca ierarhia Bisericii noastre, de foarte mulţi ani, să o preia şi să o asume în întregime, astfel încât, în mod ştiinţific, şi cu specialişti atent aleşi, să o conserve şi să o dezvolte, iniţiind un sistem de predare corect şi complet, şi nu modul total neprofesionist în care se face acest lucru astăzi. Desigur, toate acestea, completate de aplicarea anumitor norme de bază, pe care nimeni, niciodată să nu le încalce, şi care să stabilească cu exactitate criteriile de alegere a repertoriului şi a cântărilor, precum şi alte aspecte generale legate de muzica psaltică.

Însă, văzând ceea ce se întâmplă astăzi, când fiecare crede că este psalt sau melod şi face ceea ce pofteşte, fără să dea socoteală în faţa nimănui, eu nu văd viitor. Iar muzica psaltică va deveni (dacă nu a devenit deja) doar un domeniu de studiu pentru doctoranzi şi muzicologii din străinătate.

Pemptousia: Vă mulţumesc!

Panaiótis Tzanákos: Vă mulţumesc şi eu pentru ospitalitate.