Sfântul Augustin, Arhiepiscop de Canterbury – 26 mai

Când Sfântul Papă Grigorie I Dialogul a hotărât să pună în aplicare planul pe care-l studia de multă vreme, anume de a trimite misionari la anglo-saxonii din Britannia, a ales pentru această slujire pe unul dintre oamenii săi de încredere, pe Sfântul Augustin, pe atunci iconom al Mănăstirii Sfântului Andrei, pe care o înființase însuși Grigorie pe dealul Caelio.

Sfântul Augustin și Sfântul rege Æthelberth

Sfântul Augustin urma să conducă un grup de patruzeci de monahi misionari; era anul 596. Acești tineri apostoli au pornit către locul misiunii lor pe uscat și au mers mai întâi în Provence, la Mănăstirea Lerins (înființată de Sfântul Onorat, episcop de Arles, în jurul anului 410, pe mica insulă Lerins, din golful Cannes, în regiunea Provence din sudul Franței), centru al tradiției ascetice primite din Răsărit, care cu un secol în urmă îl primise și pe Sfântul Patrick, aflat în drum spre Irlanda. Aflând aici despre obiceiurile sălbatice ale anglo-saxonilor, au fost cuprinși de frică și au luat hotărârea de a face cale întoarsă. L-au trimis, deci, pe Augustin la Roma, să-i dea de știre Papei Grigorie despre hotărârea lor. Acesta s-a întors după puțină vreme aducând cu sine îndemnurile călduroase ale Sfântului Grigorie de a-și duce la bun sfârșit slujirea pe care și-o asumaseră cu ajutorul lui Dumnezeu, precum și scrisori de recomandare adresate arhiepiscopului de Arles și conducătorilor franci. Au pornit din nou la drum, petrecând iarna la Paris. Au traversat, apoi, Canalul Mânecii, ancorând pe insula Thanet, aflată la răsărit de regatul de Kent, care oferea cel mai rodnic teren vestirii Evangheliei, căci sfântul rege Æthelberth (24 februarie), care deținea primatul regatelor anglosaxone din sud, luase în căsătorie o creștină, pe Bertha, fiica regelui Parisului.

Augustin a trimis de îndată un mesager la conducătorul locului să-i dea de știre că sosise să-i vestească Evanghelia și făgăduința unei împărății veșnice, cea a Dumnezeului Celui Adevărat. La câteva zile după aceea, Æthelberth a venit pe insulă și le-a cerut monahilor să-i înfățișeze învățătura a căror mesageri erau. Impresionat de învățătura cea nouă, le-a îngăduit monahilor să vestească Evanghelia în regatul său și le-a asigurat toate cele necesare traiului în capitala regatului, Canterbury.

Monahii romani au intrat în oraș în procesiune, purtând Crucea și icoana lui Hristos Pantocrator, cântând litanii, după rânduiala instituită la Roma de Sfântul Grigorie, găsindu-și adăpost într-o biserică construită înainte de invaziile barbarilor, în care obișnuia să se roage regina. Și-au rânduit acolo viața lor monahală, imitând întrutotul viața de obște a Apostolilor și a primilor creștini și au început să predice Evanghelia cu rezultate atât de bune, încât, la puțină vreme după aceea, regele Æthelberth a cerut să primească Sfântul Botez, chemându-și poporul să-l urmeze. Așadar, în anul 597, de Crăciun, două mii de anglo-saxoni au devenit creștini.

Tânăra Biserică s-a dezvoltat repede sub conducerea Sfântului Augustin — care fusese hirotonit episcop de Sfântul Virgiliu de Arles — și cu ajutorul regelui Æthelberth. În anul 601, Sfântul Augustin a trimis la Roma doi ucenici, pentru a-i prezenta Sfântului Grigorie primele roade ale misiunii și pentru a-i cere sfatul în probleme legate de păstorirea noi turme din acea îndepărtată regiune. Împreună cu răspunsurile sale, pline de înțelepciune și discernământ, Papa Grigorie a trimis un al doilea grup de doisprezece misionari, comisionari ai cârjei episcopale — semn al jurisdicției lui Augustin asupra întregii Biserici englezești — precum și ai sfintelor odoare și moaște. A alcătuit, de asemenea, pentru aceștia un plan de organizare eclesiastică a Bisericii locului. Așadar, Londra și York urmau să devină mitropolii, sub a căror jurisdicție să se afle doisprezece episcopi care să slujească sub mitropolit. Între timp, Augustin începuse construirea unei catedrale în Canterbury, precum și a unei mănăstiri aflate puțin în afara orașului, închinate Sfinților Apostoli Petru și Pavel (astăzi, Abația Sfântului Augustin), a cărei biserică avea apoi să găzduiască mormintele episcopilor de Canterbury și a regilor de Kent.

Atunci când a sosit vremea să fie extinsă misiunea și în celelalte regate păgâne, Sfântul Augustin a convocat pe episcopii și teologii celți din regatul Wales la o consfătuire, în timpul căreia le-a recomandat să abandoneze particularitățile lor locale pentru a putea propovădui împreună anglo-saxonilor Evanghelia. Teologii celți au fost uimiți văzând vindecarea unui orb de către Sfântul Augustin, dar au cerut să se consulte cu poporul înainte de a răspunde cererii Sfântului. La o a doua întâlnire a lor, petrecută la Mănăstirea Bangor, sfătuiți fiind de un pustnic să nu accepte cererile decât dacă Sfântul Augustin va da dovadă de smerenie, ridicându-se în picioare când îi va primi, reprezentanții celți au refuzat categoric să-și abandoneze practicile lor liturgice, să-l recunoască drept arhiepiscop al lor și să se supună autorității regelui din Kent. Sfântul Augustin i-a avertizat că, dacă nu au acceptat pacea fraților, vor avea parte de război din partea dușmanilor lor, lucru care s-a și întâmplat, anglii biruindu-i în bătălia de la Chester.

Pentru a putea continua lucrarea misionară la anglii din partea de est a insulei britanice, Sfântul Augustin a hirotonit episcopi pe doi dintre ucenicii săi, pe Melliton la Londra, și pe Iustus la Kent, la vest de Canterbury. Împlinind numărul canonic de trei episcopi necesar întrunirii sinoadelor locale și hirotoniilor canonice, au extins misiunea și în alte regate locale. Punând început misiunii anglilor, Sfântul Augustin a adormit în pace la 26 mai, anul 604.

Mormântul Sfântului Augustin de Canterbury

După adormirea Sfântului rege Æthelberth, petrecută în anul 616, episcopii Melliton și Iustus au părăsit Anglia. Abia în anul 633, Paulin, episcopul de York, a revenit la Kent, pentru a continua activitatea misionară. Până în 672, Sfântul Theodor de Canterbury avea să dea Bisericii anglo-saxone forma ei canonică.

Sursa: Νέος Συναξαριστής της Ορθοδόξου Εκκλησίας, Editura Indiktos