Sfântul Gherman, episcopul Parisului – 28 mai

Sfântul Părinte Gherman s-a născut în secolul al VI-lea, la Autun, în Galia. După terminarea studiilor, s-a retras la o rudă de-a sa şi, timp de cincisprezece ani, au dus împreună o viaţă plăcută lui Dumnezeu, în asceză, rugăciune şi doxologie. Răspândindu-se în întreaga zonă faima virtuţilor sale, episcopul de Autun l-a hirotonit preot în anul 530, iar mai târziu, i s-a încredinţat spre povăţuire şi formare Mănăstirea Sfântului Symforian. Personalitatea sa severă îl aducea uneori în contradicţie cu episcopul, fapt care l-a costat, o dată, cu închisoarea. Cu toate că uşa închisorii s-a deschis singură, Sfântul Gherman nu a consimţit să-i treacă pragul și să plece, decât în momentul în care a primit poruncă.

În jurul anului 555, a fost chemat la Paris de către Regele Childebert I, care a poruncit să fie hirotonit episcop al oraşului. Aflat în noua poziţie, smeritul Gherman nu şi-a schimbat deloc modul de viaţă auster cu care era obişnuit, nici măcar îmbrăcămintea. Acesta a rămas până la sfârşit monah şi ascet, adăugând la lucrarea desăvârşirii evanghelice grija pentru mântuirea poporului pe care îl slujea neobosit.

Predica lui reprezenta un sprijin strălucit în darul săvârşirii minunilor, primit de la Dumnezeu. Tămăduia mulţime de bolnavi şi neputincioşi, vindeca demonizaţi pe care îi ţinea multe zile aproape de el, tocmai pentru a se ruga pentru ei. Vestea despre faptul că era făcător de minuni se răspândise atât de mult, încât oamenii luau orice obiect atins sau binecuvântat de Sfântul şi le trimiteau celor încercaţi, spre uşurare. Aceştia, cu harul lui Dumnezeu, se vindecau de suferinţele lor. A făcut milostenii neîncetat şi a dedicat acestei lucrări cea mai mare parte a resurselor din Biserica pe care o păstorea, iar când acestea nu ajungeau, alerga la Împăratul Childebert, care avea o profundă recunoştinţă faţă de persoana Sfântului, de când acesta îl vindecase pe împărat de o boală grea.

Sfântul Gherman avea milă faţă de toţi oamenii, în mod nemijlocit şi fără nici o diferenţiere, buni sau răi, iar dacă îi stătea în putere, se străduia să elibereze pe cei închişi şi pe sclavii de orice neam. Creştinii din Paris credeau că, în persoana lui, înviase Sfântul Dionisie, ocrotitorul oraşului (prăznuit la 9 octombrie). Sfântul Gherman încuraja foarte mult cinstirea Sfinţilor locali şi manifesta o grijă deosebită faţă de frumuseţea şi măreţia Sfintelor Slujbe. Se estimează faptul că multe dintre particularităţile Liturghiei Francilor de atunci, se datorează influenţei Sfântului. Cu sprijinul Împăratului, a ridicat o mănăstire închinată Cinstitei Cruci şi Sfântului Vincenţiu, cunoscută până astăzi cu numele de Saint Germain des Prés. A adus monahi din Mănăstirea Sfântului Symforian, cu scopul de a păstra tipicul lor, rânduială provenită din Mănăstirea Lerin. Cunoscător desăvârşit al tradiţiei bisericeşti, Sfântul Gherman veghea pentru pacea şi unitatea Bisericii Francilor. De asemenea, participarea lui la Sinodul de la Tours, din anul 566, a fost una semnificativă; de asemenea, a întrunit două sinoade la Paris (557, 573).

După moartea lui Childebert (558), Parisul a devenit capitala regatului unit sub conducerea lui Clotaire, care a arătat sfântului episcop acelaşi respect ca şi fratele său, datorită influenţei soţiei sale, Sfânta Radegónda (prăznuită la 13 august). Când împărăteasa s-a hotărât să îmbrăţişeze viaţa monahală în Mănăstirea Sfintei Cruci, pe care o construise în Poitiers, Sfântul Gherman l-a rugat pe rege să nu pună piedici chemării soţiei sale; Sfântul Gherman a avut o strânsă legătură duhovnicească cu soția regelui, acum devenită monahie.

La finalul scurtei domnii a lui Clotaire (561), Regatul a fost din nou împărţit între cei patru fii ai săi: Charibert, Guntram, Sigebert şi Chilperic. Charibert, cel care ajunsese rege al Parisului, a avut o viaţă necuviincioasă şi pervertită. A distrus mai multe biserici şi a fost căsătorit cu două surori. A nesocotit anatema făcută de către episcop, iar, puţin mai târziu şi-a aflat sfârşitul, precum şi una dintre soţiile sale. Sfântul Gherman a încercat, în zadar, să o împace pe Brunhilda, soţia lui Sigebert, cu Fredegunda, soţia lui Chilperic. După uciderea surorii Brunhildei, prin uneltirea Fredegundei (575), Sigebert a declarat război lui Chilperic. Trecând prin Paris, l-a întâlnit acolo pe sfântul episcop care a încercat să îl întoarcă de la planul său de răzbunare, spunându-i: „Dacă sapi groapă fratelui tău, ai să cazi singur în ea”. Sigebert nu a luat în seamă acest sfat şi a murit, ucis mişeleşte.

După o viaţă întreagă în care a fost lucrător neîntrecut al păcii şi păstor exemplar, Sfântul Gherman a adormit în Domnul la 28 mai 576 şi a fost îngropat în biserica mănăstirii sale din Paris. Când s-a produs marele incendiu din Paris, în anul 585, Sfântul s-a arătat şi i-a slobozit pe cei închişi, care au alergat apoi la mormântul său. În anii care au urmat, a rămas în amintirea tuturor ca unul dintre cei mai mari sfinţi, atât în Paris şi în întreg ţinutul Galiei, cât şi în restul Bisericii Latine.

Sursă: Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe, Ed. Índiktos.