Noul Mucenic Pavel din Peloponez (†1818)

Noul Mucenic Pavel era originar din satul Sopotó sau Aroanía din provincia Kalávryta. Părinții săi era săraci, însă deosebit de evlavioși. La botez a primit numele Panaghiótis. De la o vârstă fragedă, și-a părăsit satul natal și a plecat în Patra, unde a învățat meseria de cizmar. După paisprezece ani petrecuți în acest oraș, s-a întors în locurile natale, stabilindu-se în Kalávryta. Aici și-a închiriat un atelier în care a început să practice meseria pe care o deprinsese încă din anii copilăriei. La un moment dat, întrucât a refuzat să plătească mărirea de chirie pe care i-o ceruseră proprietarii, a fost închis în temniță. Atât de hotărât era să nu plătească mai mult decât căzuseră de acord de la bun început, încât le-a zis: «Nici dacă mă fac turc nu vă plătesc mai mult». Într-un târziu, a cedat amenințărilor proprietarilor și a plătit suma pe care i-o ceruseră.

După această întâmplare, a plecat în Trípoli, unde, împreună cu doi prieteni, cutreierau satele zicând că sunt turci, fiindcă în felul acesta mâncau și beau gratis. Dându-și seama la un moment dat de decăderea spirituală în care căzuse, s-a dus și s-a spovedit de mai multe ori la doi duhovnici, semn că nu-și putea găsi liniștea. După ce l-au consolat și mângâiat, duhovnicii l-au îndemnat să nu deznădăjduiască, ci să-și pună nădejdea în mila și milostivirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Panaghiótis nu-și putea găsi liniștea, fapt pentru care a plecat în Sfântul Munte, la mănăstirea Marea Lavră. Acolo l-a întâlnit pe monahul Timotei, originar din părțile lui, care l-a luat cu el, ca să-i fie ajutor la bucătărie.

După câțiva ani s-a călugărit, primind numele Pávlos. În continuare, l-a urmat pe bătrânul său, Timotei, la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Rosikón), unde a petrecut trei ani în post, priveghere și metanii. Încet-încet, a început să se aprindă în inima sa dorința de mucenicie. Întrucât, însă, părinții mănăstirii și Gheronda Timotei încercau să-l împiedice de la acest gând, a plecat la Schitul Aghia Ana, unde a intrat sub ascultarea lui Gheronda Ananía, căruia i-a spovedit dorința sa de mărturie și mucenicie. Pe atunci avea 25 de ani. La început, Gheronda Ananía nu era de acord cu dorința sa, însă, văzându-i neclintirea după ce l-a supus la anumite încercări duhovnicești, l-a lăsat să plece cu acordul comun al părinților schitului. Între timp, Pavel primise și schima mare.

După ce a plecat din Sfântul Munte, inițial a intrat în mănăstirea Méga Spílaio (Marea Peșteră), unde a rămas patruzeci de zile. Apoi s-a dus în Náfplio, în Peloponez, unde se afla un văr de-al său turcit, pe care a reușit să-l întoarcă la credință. Însoțit de acesta, a mers în Trípoli. Înfățișându-se înaintea muftiului, i-a cerut să judece următorul caz, însă întru dreptate și adevăr: «Când eram mic» – a început să-i povestească – «aveam un vas de aur, împodobit cu pietre prețioase. Însă cineva m-a înșelat și mi l-a luat, dându-mi în locul său un alt vas de imitație. Nu e corect să-l iau înapoi?». «Desigur că e corect», i-a răspuns muftiul. «Scrie-mi pe foaia aceasta despre ce vas este vorba». După ce-a scris tot, Pavel s-a dus direct la pașă și i-a înmânat foaia. De îndată ce a citit conținutul foii, pașa l-a întrebat: «Cine este cel care te-a nedreptățit?». «Chiar tu», i-a răspuns sfântul. «Eu? Eu nu te-am mai văzut niciodată», se răsti pașa la el. «Cel care a fost înaintea ta, acela m-a înșelat», a zis atunci cu seninătate Pavel. «Mi-a furat credința adevărată și, în locul ei, mi-a dat credința mincinoasă a lui Mohamed». Scrâșnind din dinți, Pașa i-a strigat: «Vino-ți în fire și mărturisește de bună-voie credința musulmană, că altfel te ard de viu». «Chiar de-ar fi să mă omori de zeci de mii de ori, eu tot nu mă voi lepăda de credința creștină», i-a răspuns sfântul.

Se întâmplase atunci să fie mulți oameni de față, întrucât avea loc o mare adunare a locuitorilor din Peloponez. Deci sfântul, prinzând curaj, a început să facă o adevărată mărturisire de credință, la auzul căreia toți s-au cutremurat. Hristos îi dăduse atâta înțelepciune și curaj în acel moment, încât mărturia sa era demnă de mărturiile marilor mucenici din primele secole creștine.

Văzându-i Pașa neclintirea în credința creștină, a poruncit să fie ars de viu. La scurt timp, însă, s-a răzgândit și a ordonat să-i fie tăiat capul, temându-se ca nu cumva creștinii să adune rămășițele trupului ars și să le cinstească. După ce i s-a tăiat capul, trupul neînsuflețit al sfântului a rămas timp de trei zile și trei nopți neîngropat, păzit de paznici, ca nu cumva să se apropie de el creștinii. După aceasta, Pașa a poruncit ca moaștele sale să fie aruncate în groapa de gunoi, ca nu cumva să fie luate de creștini. Trupul său a rămas în acel loc murdar vreme de aproape douăzeci de zile.

Doi prieteni de-ai sfântului s-au gândit să încerce, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l scoată de acolo și să-l îngroape așa cum se cuvenea. Unul din ei, luând cu el un coș mare, se plimba pe lângă groapa de gunoi, prefăcându-se că are treabă. Și, într-adevăr, a zărit sfintele moaște, zăcând într-o parte. În aceeași noapte, cei doi s-au furișat din nou la groapa de gunoi și au scos trupul Sfântului Pavel. După ce l-au spălat, l-au îngropat în același loc cu capul, la mănăstirea Sfântului Nikólaos Varsón.

Întreaga întâmplare a martiriului sfântului a fost consemnată în scris de către Iákovos Vertságias din Zákinthos, ieromonah la mănăstirea Rosikón.

Pomenirea Noului mucenic Pavel Peloponesiatul se face pe 22 mai.