Arta psaltichiei în Ţările Române

În istoria muzicii psaltice distingem patru perioade[1], în funcţie de notaţia muzicală caracteristică fiecăreia[2]. Perioada de apogeu a artei psaltice este cea cuprinsă între secolele XIII-XIV[3]. La această dezvoltare au contribuit, cu prezenţa şi cu activitatea lor muzicală, personalităţi precum Ioan Cucuzel, Ioan Glykís, Nichifor Eticul şi Xénos Korónis, care alcătuiesc prima mare tetradă din istoria muzicii psaltice.

Muzica bizantină s-a răspândit în toate provinciile Imperiului Bizantin, unde au fost înfiinţate centre şi şcoli de învăţare şi predare a ei[4]. Un punct de cotitură în dezvoltarea ei, ca şi în cazul celorlalte arte, în general, a fost căderea Constantinopolului sub turci. De atunci, se observă o stagnare, activitatea muzicală restrângându-se cu desăvârşire la copierea de manuscrise şi la predarea muzicii. În paralel, se observă lipsa noilor compoziţii muzicale. Marile personalităţi devin din ce în ce mai rare, iar lucrările muzicale care domină sunt cele din perioada anterioară[5].

Această situaţie, după cum s-a dovedit, a întârziat să influenţeze progresul muzicii psaltice în Ţările Române. A contat foarte mult, însă, faptul că dominaţia otomană în aceste regiuni s-a făcut simţită mai târziu (1474), iar mulţi dintre locuitorii de vază ai Constantinopolului au emigrat în Europa de Vest şi de Nord, însă foarte mulţi au ales să se stabilească în Ţările Române[6]. Printre aceştia s-au aflat şi nume consacrate, care au avut un rol foarte important în dezvoltarea artelor bizantine şi a ştiinţei, în general[7].

Aşa se explică faptul că acolo s-au deschis ateliere de pictură şi caligrafie iar un centru important de dezvoltare a artei psaltice s-a dovedit a fi, pentru mai bine de un secol, Mănăstirea Putna[8]. Această mănăstire a fost ridicată în 1466 de către Sfântul Ştefan cel Mare şi, în foarte scurt timp, a devenit un centru cultural foarte important, a cărui faimă, va depăşi, în curând, graniţele ţinuturilor nord-dunărene[9].

Prima mărturie, care confirmă cele de mai sus, este pusă în legătură cu numele lui Paisie (1504). Paisie a copiat un Minei pe luna martie (MS 547)[10] care se păstrează la Biblioteca Academiei Române. De pe colofonul manuscrisului ne dăm seama de identitatea celui care l-a scris, ,,Paisie”, care se prezintă ca fiind ,,psalt”.

Următorul reprezentant al tradiţiei psaltice de la Mănăstirea Putna şi, probabil, cel mai important nume, a fost monahul Eustatie, care a trăit între sfârşitul secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVI-lea, şi care se prezintă ca ,,Domestic” şi ,,Protopsalt”[11]. Eustatie a fost, probabil, ucenic al unuia dintre dascălii de psaltică ce s-au stabilit în Ţările Române, sau, poate, al urmaşilor acelora[12]. Opera lui cuprinde două domenii: compoziţiile muzicale şi transcrierea de manuscrise. Opera de compoziţie a lui Eustatie cuprinde cântări la Dumnezeiasca Liturghie[13], heruvice[14] şi chinonice[15]. În ceea ce priveşte transcrierea de manuscrise, este cunoscut un manuscris de-al său, ce se păstrează în două părţi. O parte se găseşte la Muzeul de Istorie din Moscova (MS Scukin 350), iar cealaltă la Academia de Ştiinţe din Sankt Petersburg (MS 13.3.16). Din primul manuscris aflăm că Evstatie era ,,Domestic”, iar din cel de-al doilea aflăm că era ,,Protopsalt”. Anul când a fost scris acest manuscris, 1511, se găseşte în prima parte a lui[16]. Manuscrisul aparţine categoriei cântărilor ,,papadice”[17], însă, cel care l-a scris a folosit cuvântul ,,Slujbă”, denumind în acest fel lucrarea sa. Termenul acesta ne duce cu gândul la manuscrisele din secolul al XIV-lea, atunci când acest termen era folosit la scară largă pentru a denumi noul Codice de atunci, care, a fost numit pentru prima dată în acest fel, foarte probabil, de către Sfântul Ioan Cucuzel, în 1336[18].

Alt reprezentant de seamă al Mănăstirii Putna este ieromonahul Antonie, cel care, la 1545[19] ne-a lăsat încă un Codice cu cântări ,,papadice”. Este vorba despre Codicele I.26, care se păstrează în Biblioteca Centrală a Universităţii din Iaşi. Codicele este scris în întregime în slavonă[20].

Din atelierul de transcriere al Mănăstirii Putna provin şi alţi codici ce cuprind cântări ,,papadice”, care aparţin secolului al XVI-lea. Este vorba despre codicele 56 de la Putna [21], (care este datat la începutul secolului al XVI-lea), şi Slav 283 şi Slav 284 care se păstrează la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti[22]. De asemenea, Codicele 52[23] de la Mănăstirea Dragomirna, care aparţine secolului al XVI-lea, şi Codicele 816, din aceeaşi perioadă[24], care se află la Muzeul Bisericesc din Sofia. În sfârşit, Codicele Sl 12 de la Universitatea din Leipzig[25], care datează de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Toţi aceşti codici de mai sus provin din atelierul aceleiaşi mănăstiri[26].

Note:

[1] Grigórios Th. Státhis, „Tradiţia manuscriselor psaltice din perioada bizantină şi post-bizantină, sau, altfel spus, a artei psaltice greceşti”, Melozi bizantini, Mégaro Mousikís, Atena 1994-1995,

[2] Prima perioadă este desemnată ca începând cu secolul al X-lea, până la 1177, iar notaţia psaltică folosită în această perioadă este numită ,,notaţia bizantină timpurie”. Cea de-a doua perioadă se întinde de la 1177 şi până la 1670, iar notaţia din această perioadă se numeşte ,,notaţia bizantină medie”, iar cea de-a treia perioadă se întinde de la 1670 până la 1814, iar notaţia muzicală folosită în această perioadă se numeşte ,,notaţie post-bizantină exighisită”. În sfârşit, cea de-a patra perioadă începe de la 1814 şi ajunge până în zilele noastre. Notaţia muzicală din această a patra perioadă a fost denumită de către specialişti ,,notaţie analitică după Noua Metodă”. Pentru perioadele în care este împărţită notaţia muzicală bizantină şi caracteristicile lor vezi amănunţit Grigórios Th. Státhis, ,,Anagramele şi mathimele compoziţiilor bizantine”, Atena 2003, pp. 47-59.

[3] Manólis Hatziiakoumís, Manuscrise ale muzicii bisericeşti 1453-1820, Atena, 1980.

[4] Răspândirea muzicii psaltice s-a făcut atât prin predarea ei, cât şi cu ajutorul codicilor de manuscrise, care au cunoscut un deosebit progres în această perioadă.

[5] Manólis Hatziiakoumís, op. cit., p. 26

[6] Manólis Hatziiakoumís, ,,Muzica bisericească grecească după căderea Constantinopolului 1453-1820”, Atena, 1999, p. 24 şi A.E. Pennington, ,,Stefan the Serb in Moldavian Manuscripts”, The Slavonic and East European Review, Vol. 51, No. 122 (Jan., 1973), 107-112, 108.

[7] Avem, în acest sens, exemplul lui Manuil Hrisaf, cândva lampadar, care, după căderea Constantinopolului, a plecat în Creta şi de acolo în Serbia. Vezi Manólis Hatziiakoumís, op. cit., p. 24.

[8] A.E. Pennington, ,,Stefan the Serb in Moldavian Manuscripts”, op. cit., p. 108.

[9] Despre Mănăstirea Putna vezi mai multe informaţii la Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna and the Musical Tradition of Moldavia in the Sixteenth Century”, Dumbarton Oaks Papers, Vol. 36 (1982), 15-28, 15 şi A.E. Pennington, ,,Seven Akolouthiai from Putna”, Studies in Eastern Chant, IV (1978), 112-133, 112 şi 131.

[10] Este vorba despre un codice care nu cuprinde partituri muzicale. Elementul care îl integrează în lucrarea de faţă este referirea care se face la cel care l-a copiat, care se prezintă ca psalt al Mănăstirii Putna. Vezi Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 112-113.

[11] Informaţii despre Evstatie se găsesc la K. Karagoúnis, ,,Tadiţia şi exighisirea melosului heruvicelor în perioada bizantină şi post-bizantină”, Atena, 2003, p. 286. Vezi şi Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 15 και Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 113-114.

[12] K. Karagoúnis, op. cit., p.286.

[13] A.E. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 121.

[14] Pentru heruvicele lui Efstatie, vezi K. Karagoúnis, op. cit., pp. 286-287 şi A.E. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 121-122.

[15] Pentru chinonicele lui Evstatie vezi Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 17-21, şi A.E. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 124.

[16] Pentru manuscris vezi A.E. Pennington, ,,A Polychronion in Honour of John Alexander of Moldavia”, The Slavonic and East European Review, Vol. 50, No. 118 (Jan., 1972), 90-99, aceeaşi, ,,Seven Akolouthiai”, p. 114, aceeaşi, ,,Stefan the Serb”, p. 108 şi Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 16. Η. Pennington păstrează reserve pentru datarea exactă a acestui manuscris, de vreme ce pagina unde se găsesc informaţii despre aceasta nu oferă date precise. Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 114.

[17] Η. Pennington şi Conomos aşează codicii de la Putna în rândul Antologiilor (Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 113 şi Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 16). De vreme ce codicii sunt inscripţionaţi ca ,,Slujbe”, nu există nici un dubiu că aceştia intră în categoria cântărilor ,,papadice”, fiind cunoscut faptul că vechea denumire a cântărilor ,,papadice” este ,,Slujbe”. Mai mult, conţinutul ,,papadicelor” este mai amănunţit decât cel al ,,Antologiilor”. Pentru diferenţele dintre cei doi codici vezi Grigórios Státhis, ,,Manuscrisele muzicii bizantine”, tomul I, Atena, 1975, 35-36 şi 37-38.

[18] Grigórios Státhis, Manuscrisele muzicii bizantine, tomul I, Atena, 1975, p. 29, 35-36

[19] Este menţionat anul 1545 şi următorul text în limba greacă: ,,Am scris această cântare eu, ieromonahul Antonie, şi…psaltul Mănăstirii Putna”. De asemenea, pentru atestarea cronologică a Codicelui, Α.Ε. Pennington ia drept reper cele trei filigrane ce există în Codice şi care datează, primul din 1506, al doilea, între 1506-1514, iar cel de-al treilea, între 1542 şi 1546. Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 115.

[20] Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 115, idem., ,,Stefan the Serb”, p. 108, idem., ,,A Polychronion”, p. 92 şi Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 16.

[21] Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 114, idem., ,,Stefan the Serb”, p. 108, idem., ,,A Polychronion”, p. 92 şi Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 16.

[22] Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 115-116, idem., ,,Stefan the Serb”, p. 108, idem., ,,A Polychronion”, p. 92 şi Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 16.

[23] Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 115-116, idem., ,,Stefan the Serb”, p. 108, şi Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 16.

[24] Α.Ε. Pennington, ,,Seven Akolouthiai”, p. 116, idem., ,,Stefan the Serb”, p. 108, şi Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 16.

[25] Dimitri Conomos, ,,The Monastery of Putna”, p. 16.

[26] Pentru manuscrisele de la Putna vezi: Α. Ε. Pennington, ,,A Polychronion”, p. 92, E. Kaluzniacki, ,,Beitrage zur alteren Geheimnisschrift der Slaven” Sitzungsberichte der philosophisch – historischen Classe der kaiserlichen Akademie der Wissenschqften, 10 2, Vienna, 1883, 287-308, E. Turdeanu, ,,L’ activite litteraire en Moldavie de 1504 a 1552”, Revue des Etudes roumaines, IX-X, Paris, 1965, 96-142, G. Ciobanu, ,,Şcoala muzicală de la Putna” Muzica, Bucureşti, Nr. 9, 1966, p. 14-20), G. Ciobanu şi C. Ghenea, ,,Un creator de muzică la inceputul secolului al XVI- lea”, ibid., Bucureşti, Nr. 14, 1964, 60-1, A.E. Pennington ,,Evstatie’s song book of 1511: some observations”, Revue des etudes sud-este Europennes, IX. 3, Bucureşti, 1971, 565-83.