Cuviosul Leontie Dionisiatul, Izvorâtorul de mir – 18 iunie
18 June 2014Cuviosul Leontie s-a născut la Nafplio, în anul 1520. De mic „şi-a părăsit tată şi mamă, rude şi prieteni, dându-se pe sine luptei ascetice, şi multe daruri a dobândit, de tânăr ajungând la vârsta duhovnicească a unui bătrân îmbunătăţit”.
În 1537 a venit în Mănăstirea Dionisiou, unde s-a s-a nevoit mai presus de fire vreme de 68 de ani, fără să iasă vreodată din mănăstire. S-a nevoit într-o mică peşteră, ce-i servea de chilie, aflată lângă rezervorul de apă al mănăstirii. Plin de harul Duhului Sfânt, Cuviosul a dobândit harismele înainte vederii şi străvederii. „Sfântul Leontie, plin fiind de aceste harisme dumnezeieşti, vedea limpede gândurile şi faptele celor ce veneau la el. Aceia, aflând de la sfântul cele ascunse ale inimii lor, înaintau în nevoinţă şi mulţi dintre aceştia s-au mântuit”.
Cuviosul Leontie și-a cunoscut dinainte sfârşitul şi a adormit cu pace, după o scurtă boală, în ziua de 16 martie 1605. După îngroparea sa, în timpul mutării cinstitelor sale moaşte, „au văzut fraţii, cu ochii lor, întreg acel trup izvorând mir sfânt”. Pentru aceasta a fost numit Izvorâtorul de mir.
Biograful său, care a scris viaţa Cuviosului la puţină vreme după adormirea acestuia, este necunoscut. Viaţa sa se păstrează într-un manuscris al mănăstirii Dionisiou, fiind vorba despre o prelucrare a manuscrisului original.
Ziua de prăznuire a Cuviosului Leontie Dionisiatul este 18 iunie.
Pentru rugăciunile Cuviosului Leontie, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!
Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Oi Aghioi tou Aghiou Orous [Sfinţii Sfântului Munte]