Din corespondența Părintelui Ioannis Romanidis cu Părintele George Florovski

Cele scrise în epistola particulară trimisă de Părintele Ioannis Romanidis către Bătrânul Theoklit de la Mănăstirea Dinoysiou din Sfântul Munte, la doar câteva luni după publicarea monumentalei sale lucrări Păcatul strămoșesc (1957), au ajuns și la urechile Arhiepiscopului Mihail al Americii de Nord și de Sud, un puternic susținător al pietistei Frății „Zoí”, iar Părintele Romanidis a avut de purtat greutatea cuvântului de la Marcu 6, 4: „Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa”.

Prezentăm în continuare trei fragmente din corespondența dintre Părintele Profesor Ioannis Romanidis și Părintele Profesor George Florovski, bun prieten al său. În acea perioadă (sfârșitul anilor 1950), ambii părinți, Romanidis și Florovski, erau critici aspri ai Frăției „Zoí” și ai teologiei scolastice academice predate în școlile teologice din Grecia și din alte locuri.

Părintele Ioannis Romanidis

Fragment, 25 martie 1958

Situația teologiei din Grecia este o catastrofă majoră. Singurii teologi valabili pe care i-am întâlnit au fost câțiva monahi din Sfântul Munte care-i disprețuiesc pe Androútsos, Trembélas și universitățile, în general, dar care gândesc în termeni patristici. Acest lucru îl fac chiar și cei mai ignoranți dintre monahi. Singurul lor neajuns este faptul că nu sunt deloc la curent cu formele moderne ale teologiei apusene. Dacă e să aibă loc vreo renaștere teologică în Grecia, ea va avea loc dinspre comunitățile monahale. Oameni precum Karmiris sunt mai interesați de ei înșiși decât de teologie. Dacă teologii greci ar putea teologhisi cu inteligența de care dau dovadă în politică și în promovarea intereselor lor personale, ar fi niște uriași.

Fragment, 11 mai 1958

Destinatarul scrisorilor, Părintele Profesor George Florovski

Întorcându-mă la New York, am găsit o scrisoare de la Arhiepiscop prin care mă informa că, temporar, sunt destituit din toate pozițiile care au legătură cu Arhidioceza până când voi da semne de smerenie și pocăință în atitudinea mea față de „Zoí”. I-am scris o epistolă Bătrânului Theoklit Dionysiatul din Sfântul Munte în care am vorbit pe scurt despre relația dintre dogma ortodoxă și monahism și despre modul în care falsa teologie conduce inevitabil la o formă activistă de pietism specifică creștinismului apusean și Frăției „Zoí” din Grecia, dar și despre faptul că acest fel de activism este singurul fel de creștinism cunoscut și respectat de grecii din America. Am menționat faptul că grecii din America sunt numai buni pentru o mișcare pietistă precum „Zoí”, din moment ce nu avem monahi, asceți sau mănăstiri care să dea un exemplu de cea mai înaltă viață duhovnicească ortodoxă. Este destul de firesc ca ortodocșii influențați de categoriile teologice occidentale și ignoranți ai premiselor ascetice ale dogmei ortodoxe să-și exprime neînțelegerile cu privire la Ortodoxie prin modelele de viață eclesiastică familiare grupurilor non-ortodoxe din această țară. Am întrebat și despre posibilitatea transplantării unei comunități monastice de 5 – 10 călugări din Sfântul Munte pentru a sluji ca un miez pentru dezvoltarea vieții spirituale printre semenii noștri, după modele tradiționale.

Din entuziasm față de scrisoarea mea, Theoklit, care este editorul revistei Biblioteca athonită (Αγιορείτικη Βιβλιοθήκη) și care scrie aceleași lucruri [ca mine] de ani buni, purtând război împotriva Frăției „Zoí”, a publicat tot ce i-am scris, împreună cu un comentariu asupra tuturor punctelor atinse și în care era cu totul de acord cu mine. Arhiepiscopului i-a fost arătat articolul de către Protosinghelul Neofit, care interpretează totul conform propriilor dispoziții și preconcepții. Prin urmare, Arhiepiscopul mi-a scris o scrisoare foarte urâtă, în care mă învinuiește de mândrie luciferică, egoism și auto-promovare, considerând că sunt subversiv și că nu sunt dedicat credinței și tradiției ortodoxe. Luni dimineața (4 mai) m-am dus să-l văd, iar după o întrevedere de zece minute m-a dat afară din birou de o manieră foarte teatrală. A fost prima oară când l-am întâlnit după disputa mea cu Trembélas, și nici măcar nu a vrut să-mi asculte versiunea mea asupra lucrurilor întâmplate, nici motivele pentru care sunt critic față de „Zoí”. I-am amintit că nu sunt singurul care critic „Zoí” și că mulți teologi ortodocși serioși sunt de aceeași opinie. Dar nu era într-o dispoziție în care să asculte ceva, iar pe când plecam, mi-a cerut să mă smeresc, dar i-am sugerat că poate ceea ce dorește el de la mine nu este smerenie, ci servilism. Din nefericire, este într-atât de robit imaginii pe care o are despre Trembélas, încât nu va auzi nimic de la nimeni altcineva.

Din păcate, noi, ortodocșii moderni, am pierdut complet sensul distincției dintre erezie și Ortodoxie tocmai pentru că am despărțit teologia de evlavie și am încercat să devenim pioși fără să ținem cont de dogma ortodoxă, de aici devenind posibil ca unii oameni, având premise eretice inconștiente, să rânduiască viața Bisericii moderne, mai ales în țara asta [America]. În situația asta, avem de-a face cu multe probleme. Vom sta la locul nostru și le vom îngădui celor ce falsifică spiritul ortodox să-și continue lucrarea de corupere a tradițiilor noastre, sau vom duce lupta până la sfârșit? Desigur că lupta trebuie purtată, dar în ce mod și cu ajutorul cui, în afară de cel al Domnului? Ortodocșii de azi nu sunt satisfăcuți de mijloacele de mântuire date de Însuși Dumnezeu și încearcă să-și inventeze modalități noi și mai confortabile. În loc să primească ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei, ei îi spun lui Dumnezeu ce ar fi trebuit să facă, ba chiar încearcă să facă ei lucrul lui Dumnezeu mai bine, cred ei, decât l-ar putea face Dumnezeu.

Fragment, 28 mai 1958

Atitudinea Arhiepiscopului față de mine este mult mai diferită decât crezi. Unul dintre aspectele pentru care am criticat „Zoí” și pe Kotsónis este faptul că avântul lor de a traduce romane religioase sentimentale și cărți despre evlavie, protestante și catolice, care nu ar avea de ce să circule printre grecii din Grecia. Avem atâtea lucrări patristice despre evlavie care ar trebui traduse și distribuite, de exemplu Filocalia, iar printre cei din „Zoí” nu există nici un interes pentru așa ceva.

Dar nu numai asta, ci ei chiar sabotează orice tentativă în direcția asta pentru că sunt foarte anti-monahali și anti-ascetici. Arhiepiscopul este, de asemenea, vinovat de transpunerea modalităților apusene de evlavie. De curând a editat o carte despre rugăciune scrisă de un anume Bounds[i]. Astfel, luând apărarea „Zoí” și lui Kotsónis, [Arhiepiscopul] se apără pe el însuși. Mai sunt și alte chestiuni, precum îngenuncherea în ziua de Duminică. Arhiepiscopul încearcă să mă silească să îngenunchez, dar pentru mine asta este o chestiune de credincioșie față de duhul patristic. Dacă vrem să fim puși peste multe, trebuie să fim credincioși și peste cele puține (Matei 25, 23). Pe de altă parte, Arhiepiscopul îi este profund îndatorat lui Trembélas, care a fost principalul său susținător atunci când a fost să ajungă episcop al Corintului, în vremea Arhiepiscopului Hrisanth al Atenei. Legăturile dintre ei sunt foarte puternice, iar pe Trembélas se poata baza oricând. Și mai sunt și gunoaiele de sub preș și scheletele din dulap. „Zoí” se bucură de susținere specială din partea unor episcopi despre care ei știu anumite lucruri ținute sub preș, [ascunse] în dulap. Unul dintre cei mai fervenți susținători ai „Zoí” este un episcop care, atunci când a fost hirotonit, în urmă cu mulți ani, a înțesat biserica cu oameni înarmați, ca nu cumva cineva să fie ispitit și să spună nevrednic (anáxios). Din astfel de motive, sunt șapte episcopi greci care ar face orice pentru Trembélas, chiar dacă li s-ar cere lucruri nedrepte sau fără rațiune. Karmíris mi-a arătat odată cum „Zoí” se folosește de taina spovedaniei pentru a-și atinge scopurile. Vezi, sunt împotriva a ceva mult mai serios decât capriciile de moment ale unui Arhiepiscop.

În prezent, în Grecia sunt ținta unei campanii mute duse de „Zoí”. Se spune pe la spate că eu sunt ereticul despre care vorbește Trembélas. Un amic mi-a scris că, de când a publicat citate din cartea mea, revista lui le este interzisă membrilor „Zoí”. Și cu toate astea, nu mă atacă în scris, le este suficient războiul bârfelor și faptul că mă pot atinge prin Arhiepiscop.

În toată această controversă, tradiționaliștii caută sprijin în Sfântul Munte și la cei „pe stil vechi”. Amicul meu îmi scrie de o posibilă alianță. Sunt mai mult de un milion de „stiliști” în Grecia, persecutați în mod rușinos […] În casele lor găsești Filocalia și toate minunatele traduceri din Sfinții Părinți făcute în veacul trecut. În casele evlavioșilor Bisericii oficiale găsești Guardini, Oubaler, Holgner, Pascal etc., dar nici un Părinte al Bisericii. Mai nou se recomandă cu căldură traducerile în greacă ale predicilor lui Billy Graham[ii].