O epistolă a Părintelui Ioannis Romanidis către Bătrânul Theoklit Dionysiatul

Părintele Ioannis Romanidis

Iubite frate în Hristos, Părinte Theoklit!

Mă rog ca scrisoarea mea să te găsească, împreună cu iubitul nostru Bătrân Gavriil[i], întru sănătate trupească și duhovnicească, iar mănăstirea, întru toată rânduiala.

Sunt foarte mâhnit că nu vom putea prăznui Paștele împreună anul acesta. Mintea îmi zboară adeseori la Sfântul Munte și mă străduiesc, cu orice ocazie, să mă luminez cu privire la el. Cu tărie cred că reînnoirea Ortodoxiei poate veni numai prin restaurarea vieții noastre monahale. Tocmai pentru că Biserica din lume este ruptă de tradiția monahală, de aceea este atât de vădită prăbușirea vieții duhovnicești. Satana a distorsionat atât de mult teologia ereticilor și a celor așa ziși ortodocși influențați de Apus, încât unii cred că mântuirea nu este scăparea din stăpânirea vrăjmașului, ci de Dumnezeu. Dumnezeu S-a făcut om ca să ne mântuiască pe noi de El Însuși!

Din această cauză, Apusul a abandonat viața ascetică. Ei nici nu mai postesc, nici nu se mai roagă prea mult. Ei doar caută fericirea.

Lipsa tinerilor [în Biserică] nu este pricinuită de felul de a fi specific vieții monahale, după cum zic unii. Mulți sunt cei care se dedică pe ei înșiși Bisericii. Totuși, pentru că au o viziune distorsionată asupra mântuirii, predestinării și păcatului, în loc să ajungă în mănăstiri, se duc la „Zoí”[ii] sau devin monahi în lume, adică arhimandriți celibi și, din păcate, din rândul lor sunt cei care ajung astăzi episcopi. Atunci când teologia e falsă, creștinismul se reduce doar la un număr de activități.

Bătrânul Theoklit Dionysiatul

În privința teologiei eclesiastice a teologilor noștri de astăzi, singura dovadă că Ortodoxia nu a murit este „Asociația Creștină Elenă” și activitățile de la „Zoí”. „Zoí” este necesară acelor teologi a căror teologie eclesiastică este înclinată spre Apus. Pentru ei, dispariția „Zoí” ar fi dovada că Ortodoxia și-a dat duhul. Acum „Zoí” a început să prindă teren și aici, în America, și vor avea rod tocmai pentru că întreaga viață de aici constă în activități lumești și nimic altceva. Viața monahală a eterodocșilor de aici este plină de activități, ei angajându-se în tot felul de acțiuni, numai în spiritualitate ascetică nu, așa cum o cunoaștem noi în Tradiția Ortodoxă. Astfel că, în tiparul acesta, mișcarea „Zoí” se va încadra foarte bine.

Din nefericire, nu avem aici nici un ascet sau vreo mănăstire, nici vreun exemplu viu de viață ortodoxă. De aceea, pietismul de la „Zoí” este foarte asemănător pietismului heterodocșilor, până la punctul în care va face ravagii.

Aș vrea să știu ce părere aveți despre posibilitatea stabilirii unei comunități monastice de 5 – 10 monahi pe teritoriul Americii. Dacă asta nu se va întâmpla, Ortodoxia va pieri aici sau se va transforma în ceva diferit, după cum s-a și întâmplat într-o mare măsură.

În cartea mea [Păcatul strămoșesc, 1957] am încercat să spun aceste lucruri pe care și sfinția ta le spui în cartea ta [Între cer și pământ. Monahismul athonit, 1956], dar aici nimeni nu le înțelege. Vezi, grecii s-au asimilat fericirii Apusului, iar în ochii lor, fericirea este voia lui Dumnezeu. Așa că, de ce s-ar duce în vârf de munte ca să facă privegheri și celelalte?

Foarte mult aș vrea să port o corespondență cu sfinția ta[iii]. Cred că diavolul va fi întristat de faptul că nu ne place teologia pe care el o promovează, dar ce altceva ar fi de făcut? Nimeni nu poate fi asemenea lui dacă vrea să fie asemenea lui Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul teolog descrie frumos cum satana dă o mână de ajutor rugăciunilor și faptelor bune ale unora.

Cu dragoste în Hristos,

†I. Romanidis[iv]