Scrisoare de dragoste către un frate de curând tuns în monahism

Mult iubite părinte N.,

Hristos în mijlocul nostru!

Binecuvintează!

Am primit scrisoarea pe care mi-ai trimis-o şi îţi mulţumesc din suflet pentru toate. Mă rog şi eu cu smerenie să îţi ajute Dumnezeu să devii înger pământesc şi om ceresc. Vrednic!

Viaţa ta să nu fie precum un foc de artificii care se iroseşte într-o clipă, ci o făclie nestinsă, asemeni făcliilor fecioarelor înţelepte din parabolă. Viaţa ta să fie foc pentru Hristos. Să nu dai întâietate propriei persoane, ci să ai smerenie desăvârşită. Nu bucurie lumească falsă, ci ,,beţie” cerească, eros dumnezeiesc, fericire sfântă, înviere şi ridicare după întristare sau după vreo cădere.

Bucură-te, aşadar, de ascultare, sărăcie și feciorie.

1. Ascultarea înseamnă că faptele tale nu trebuie să te aibă pe tine în centru, ci ceva sau pe cineva dinafara ta. Ascultarea înseamnă eliberarea de egoism, de auto-îndumnezeire şi de căutarea slavei deşarte.
2. Sărăcia de bunăvoie înseamnă să ai, dar tot ce ai să nu fie al tău. Trebuie să fii liber de tot ce înseamnă ,,al meu”, de tot cea ce înseamnă ,,proprietate”. Totul în comun, totul în comun…
3. Fecioria înseamnă să ai relaţii cu semenii, şi, în acelaşi timp, să rămâi integru şi moral. Să te dăruieşti şi, totuşi, să nu te iroseşti. Este mai mult decât abţinerea de la o relaţie trupească. Este mult mai mult…

Mă rog bunului Dumnezeu, preacuvioase părinte N., să devii un monah autentic, întruchiparea ,,frumuseţii celei dintâi”, împlinirea dorinţei după viaţa paradisiacă de dinainte de cădere, chip curăţit şi renăscut al lui Dumnezeu, într-o lume aflată sub stăpânirea vrăjmaşului. Rugător pentru noi la tronul Lui Dumnezeu, jertfelnic viu al Domnului Savaot, de unde va urca la ceruri tămâia inimii tale înflăcărate – după zile şi nopţi nesfârşite de rugăciune neîntreruptă – pentru noi, fraţii tăi, şi mijlocitor neobosit către Tatăl Ceresc.

Cu adâncă preţuire

Cel mai mic între monahi,

† Pr. N. M.