Noul Mucenic Zafirios
11 June 2014În anul 1821, odată cu izbucnirea revoluției de eliberare din Halkidiki, mulți locuitori ai satelor din zonă s-au retras cu familiile lor în Sfântul Munte, pentru a scăpa de măcelul turcilor și de luarea în robie. Au existat situații în care halchidioții care au refuzat să se lepede de credința creștină și pentru aceasta au primit cununa martiriului. Unul dintre ei a fost și tânărul Zafirios. Adolescent, Zafirios este singurul dintre toți tinerii luați prizonieri în Sfântul Munte și duși robi la Tesalonic, care a rămas credincios lui Hristos. Ne este încă necunoscut locul lui de baștină, în orice caz însă este vorba de unul din satele din Halkidikί. Sperăm ca pronia lui Dumnezeu să ne descopere la un moment dat care este satul de unde se trăgea noul mucenic. Noi, halchidioții, să îl cinstim pe acest sfânt necunoscut al nostru. Slujba lui a fost alcătuită de Athanasie Simonopetritul, iar pomenirea lui se cinstește pe 11 iunie.
În codicele 742 (6250) al mănăstirii rusești a Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte se păstrează următoarea însemnare: ”În Muntele Athos, cel cu nume sfânt, în anii 1821, 1822, 1823, când a izbucnit în Grecia revoluția, a venit Abobut, pașa Tesalonicului, și a supus Muntele și multe nenorociri s-au petrecut atunci. Apoi a trimis oamenii lui în Munte și a adunat toți copiii aflați acolo, 70 la număr, și i-a dus la Tesalonic și i-a făcut turci. Unul singur dintre ei a rămas statornic în credință și a mărturisit pe Hristos, pe nume Zafirios”.
Pomenirea lui, necunoscută alcătuitorilor de sinaxare, este cinstită de Sinaxa Părinților Aghioriți (Monahul Moise Aghioritul, p. 605).
Tropar, Glasul I, Locuitor pustiului
Pe piatra credinței lucrând prea vitejește,
ai simțit înșelăciunea lui Agar,
noule mucenice Zafίrie,
floarea tinereții o ai nesocotit,
dăruindu-ți ca ofrantă sângele tău lui Dumnezeu,
pentru aceasta cu preafrumoasă cunună ai fost împodobit în ceruri,
ca unul ce ești atlet însuflețit de Hristos.
Slavă Celui ce te-a chemat pe tine,
Slavă Celui ce ți-a dat ție putere,
Slavă Celui ce te-a dăruit nouă
mijlocitor plin de îndrăzneală.
Condac, Glasul IV, Cel ce Te-ai înălțat pe cruce…
Întărit pe piatra credinței
prin șederea în Muntele Athos,
vitejește ai rezistat la amenințările tiranilor,
și ai mustrat întunecata religie a lui Mohamed,
pentru aceasta, ca o oaie curată a Stăpânului
te-ai jertfit și încununat fiind
în rai, te bucuri, Zafirie.
Cântările acestea fost alcătuite în Sfântul Munte al Athosului de Athanasie Ieromonahul Simonopetritul, imnograf al Sfintei și Marii Biserici a lui Hristos pe 11 mai 2011.