Cuviosul Chiril cel Nou Aghioritul (†1833) – 11 iulie

S-a născut în 1748, la Márpissi în insula Páros, și era dintr-o familie pe nume Papadópoulos. De tânăr s-a dus în Sfântul Munte și s-a înscris ca elev la Școala Vatopedineană Athoniada. Ca învățător l-a avut pe Cuviosul Athanasie din Páros, cel din același loc cu el, de la care ”a copiat și a pus în aplicare de-a lungul întregii vieți zelul de foc și lucrarea neîncetată și neobosită spre slava Dumnezeului Celui Atotstăpânitor”.

Directorul Școlii Athoniada, Arhimandritul Nichifor Micraghianitul, menționează că ”în epoca lui Athanasie din Páros, Athoniada a cunoscut zile strălucite și elevii lui s-au îmbogățit în virtute, ca, de pildă, Noul Mucenic Athanasie Koulakiótis sau ctitorul Mănăstirii Megaloú Déndrou din Páros, Cuviosul Chiril Papadópoulos”. La Sfântul Munte a rămas ca monah destulă vreme învățând ”sfintele cărți”, dar și înțelepciunea seculară și s-a integrat în mișcarea de renaștere liturgică și duhovnicească a Colivarilor celor cu sfântă cuviință și s-a atașat de principalii reprezentanți ai acestora. Între aceștia se numărau și frații Ieróthei și Filóthei Gheorghiou, care ulterior s-au mutat în Páros și au ctitorit și renovat acolo Sfânta Mănăstire Izvorul Tămăduirii din Longovárda. Pe durata șederii sale în Sfântul Munte, ”părtășia lui cu bătrânii îmbunătățiți și dorul de creștere în virtute l-au arătat a fi un părinte vrednic, a cărui virtute și instruire nu se compara cu a nici unui alt nevoitor aghiorit”.

După plecarea Cuviosului din Sfântul Munte, pentru virtuțile și cunoștințele lui, Patriarhul Constantinopolului l-a numit ”predicator general în insulele din Marea Egee”. A devenit un propovăduitor fervent al cuvântului dumnezeiesc și ”oriunde mergea așeza, întocmai ca și Cosma Etolianul, o cruce mare și având-o pe aceasta drept simbol și steag, rostea cuvinte de foc”. Predicile lui înflăcărate erau foarte ziditoare, dar și discret mustrătoare. La taina spovedaniei și în diferitele convorbiri duhovnicești era plin de dragoste, mângâietor și încurajator.

În 1811 este întâlnit ca predicator și preot duhovnic în Attica. Despre aceasta scrie un tânăr pe care l-a ajutat să își continue studiile: ”A venit de acolo predicatorul Chiril din Páros, pe care faima comună îl numea ascetul, pentru că a ieșit din Muntele Athos, unde s-a nevoit mai înainte și cutreiera insulele Mării Egee și satele Greciei propovăduind cuvântul lui Dumnezeu și spovedind pe cei ce veneau la el pentru aceasta”. În 1823 a botezat o musulmană în Páros.

Acest extraordinar misionar și mărturisitor al credinței ortodoxe mai puțin cunoscut a ajuns să propovăduiască până în Cezarea Capadociei și în Aivalί din Asia Mică. Cuviosul Chiril a excelat și ca ”pedagog ideal și părinte duhovnic și îndrumător duhovnicesc. Mai ales prin dumnezeieștile slujbe și sfintele Taine ale Bisericii întărea, mângâia, dădea putere și făcea înțeleasă tuturor iconomia întrupată a Cuvântului lui Dumnezeu Celui mai presus de înțelegere. Îndrăzneala lui în fața puternicilor politicieni și a bărbaților bisericești era atât de mare, încât nu ezita să îi mustre asemenea unui alt Înaintemergător sau unui alt Ilie, pentru eventuale neorânduieli sau nedreptăți, deși această purtare a lui l-a costat mult. A fost amenințat, a suferit bătăi și mai multe tentative de omor din partea celor necredincioși”.

Șederea și prezența lui în Páros a avut o mare înrâurire asupra credincioșilor ei locuitori, a trezit un fierbinte duh monahal și renașterea monahismului insulei. Pe durata șederii lui la mănăstirea Sfântului Antonie Márpissi l-au vizitat Cuviosul Arsenie și Starețul lui, Daniil, după cum menționează Cuviosul Filothei Zervakos: ”Au venit în Páros doar cu rasele pe care le purtau căci, fugind de năvălirea lui Drámalis asupra lor, Egumenul Filothei i-a trimis la mănăstirea Sfântului Antonie așezată în Marpίssi la vestitul misionar și propovăduitor al neamului care locuia acolo, la Chiril Papadópoulos, care se nevoia cu isihia alături de câțiva frați aghioriți dintre cei numiți Colivari, care se retrăseseră acolo pentru isihie”.

Cuviosul Chiril a fost un revigorator al mănăstirii de maici ”Hristos de la Pădurea Páros-ului”, ”satisfăcând orice nevoie a acestora, sfătuindu-le ca Părinte duhovnicesc, împreună alergând întru nevoințe, ajutând și mângâind. În mod deosebit s-a legat de bătrânii îmbunătățiți Filothei și Ierothei de la Mănăstirea Longovardei și înconjurându-i pe ei cu toată cinstirea și dragostea i-a încredințat primului să întocmească rânduiala Mănăstirii de călugărițe”. A fost de asemenea înnoitorul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Gheorghe Langadá și mijlocitor pentru revigorarea vieții mănăstirii Longovardei și a mănăstirii Maica Domnului Faneroméni din Náxos.

Cuviosul Chiril s-a îmbogățit cu harisma înainte-vederii și a facerii de minuni. Iată câteva dintre minunile sale: a făcut semnul crucii asupra unui șarpe și acesta a murit, și-a pus rasa peste mare și a mers pe apă ca pe uscat, a lovit stânca la mănăstirea Sfântului Gheorghe, unde nu aveau apă și a ieșit din stâncă apă sfințită, care curge până în ziua de azi. S-a odihnit întru Domnul pe 11 iulie 1833 la mănăstirea Sfântului Gheorghe, căreia i-a fost înnoitor și egumen și acolo a și fost înmormântat. Cinstitul lui cap se păstrează în mănăstirea Sfântului Gheorghe, iar pomenirea lui se face pe 11 iulie.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Sinaxar Vatopedin, Editura Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped, Sfântul Munte, 2007.