Monahul Nectarie Protopsaltul, cel de la Schitul Prodromu (1808-1903)

Părintele Nectarie s-a născut în orașul Huși din România în 1808 din părinți preacucernici. De mic s-a dovedit a fi un psalt desăvârșit prin cunoașterea profundă a tehnicii muzicale și prea dulcele lui glas. Adus de fratele său, Monahul Atanasie, a îmbrăcat de tânăr rasa monahală la mănăstirea Ciolanu din Buzău. Ulterior, cei doi frați au plecat împreună în pelerinaj în Sfântul Munte și la Ierusalim. În cele din urmă, Nectarie a primit tunderea în monahism la mănăstirea Neamț din Moldova.

În 1845, cei doi frați s-au instalat într-o chilie din zona Vίgla a Marii Lavre, unde au rămas vreme de 16 ani. Nevoința peste măsură a lui Nectarie era uimitoare. Toată săptămâna o petrecea fără să iasă deloc din chilia lui, ci numai în duminici și de sărbători, când se ducea cu fratele lui la Schitul Prodromu să psalmodieze asemenea unui înger în trup. Pe toată durata Postului Mare rămânea zăvorât și se hrănea cu boabe înmuiate. Avea harisma lacrimilor și neîncetata Rugăciune a lui Iisus.

S-a remarcat și s-a desăvârșit în arta psaltică. Aghioriții îl numeau ”Noul Cucuzel”, ”Privighetoarea Sfântului Munte”, iar românii, „Privighetoarea Moldovei”. Toți se minunau de el pentru neîntrecuta lui psalmodie, prin care îi cucerise pe toți. El însă era totdeauna smerit. Veneau de departe ca să-l asculte. Cânta, cu adevărat, atât de frumos, ca nimeni altul. A tradus multe piese muzicale din grecește în românește.

Manuscris din 1882, scris în limba română cu caractere chirilice, de mâna Ieromonahului Nectarie

Din 1862 s-a stabilit în schitul Cinstitului Înaintemergător. Vreme de 40 de ani a făcut ascultare și era un slujitor totdeauna plin de râvnă. Era de asemenea un bun sculptor, împletea plase și ciorapi. Era totdeauna serios, evlavios și cu străpungere a inimii. Nu râdea și nu glumea niciodată. Lacrimile lui erau nenumărate și fierbinți, și în biserică și în chilia lui. Avea o evlavie deosebită față de Maica Domnului. Cele mai frumoase compoziții și psalmodii ale sale au fost câteva minunate axioane. Pe Maica Domnului o considera ajutor în învățarea muzicii psaltice și a Rugăciunii minții. Ea l-a scăpat din nenumărate ispite din partea oamenilor invidioși.

Îi plăcea să facă ascultare, era blând, tăcut și bun. Nu îl interesa nimic din cele pământești. Mintea și-o avea totdeauna Sus, la cereștile locașuri. Îi învăța pe ceilalți prin prezența și pilda sa. Demonii îl urau și îi purtau război. Maica Domnului Prodromița, marea dragoste a cântărețului ei, Nectarie, era cea care îi îndepărta pe demoni. În vara lui 1903 marele protopsalt Nectarie a plecat la cele cerești, în urma unei căzături în pădure.

Aléxandros Moraitίdis descrie cum se duceau pelerinii la Schit ”să asculte viersul de privighetoare al vestitului valah, al lui Nectarie, al celui mai iscusit învățător în ale muzicii din Sfântul Munte, care însă bătrân și orb, încetase de mult să mai cânte, iar în urmă cu patru luni a adormit întru Domnul, după ce vreme de 50 de ani a transmis muzica bizantină în mănăstiri și mai ales în Marea Lavră, care se află la o distanță de o jumătate de oră de schitul lui, unde aproape toți monahii, de la Proigumenul Cosma cel Bătrân până la ascultătorii mai tineri, cunosc muzica bisericească prin învățătura valahului”.

Din cei 95 de ani de viață, 75 i-a petrecut purtând cinstita rasă monahală. Osemintele sale se odihnesc în osuarul Schitului Prodromu, așteptând Învierea morților. Sufletul lui psalmodiază înaintea Tronului lui Dumnezeu, Domnul tuturor Cel preacântat, și al Născătoarei de Dumnezeu, Împărăteasca tuturor.

Bibliografie: Α. Μωραϊτίδου, Με του βορηά τα κύματα, Αθήναι 1927, p. 69. Ιωαννικίου Μπαλάν Ιερομ., Ρουμανικό Γεροντικό, Θεσσαλονίκη 1985, pp. 309-315. Ιωαννικίου Κοτσώνη αρχιμ., Αθωνικόν Γεροντικόν, Κουφάλια Θεσσαλονίκης 1999, pp. 191, 443. Sursa: Μοναχού Μωυσέως Αγιορείτου, Μέγα Γεροντικό εναρέτων αγιορειτών του εικοστού αιώνος. Vol. I – 1900-1955, editura Μυγδονία, Α΄ Έκδοσις, Septembrie, 2011.