Cuviosul Nou Mucenic Athanasie Iviritul

Katholikonul Mănăstirii Iviron

Martiriul Sfântului Athanasie Iviritul – care era de neam grecesc – care a avut loc în anul 1628, a devenit cunoscut grație scrierilor mitropolitului Kievului, Petru Movilă (1633-1647), care au fost publicate la Kiev în secolul al XIX-lea, dar care au trecut neobservate în spațiul grecesc. Prin editarea de curând și în limba greacă a scrierilor sale, aflăm noi informații despre noii mucenici aghioriți, și este confirmată încă o dată importanța Sfântului Munte ca loc care a făcut cunoscut și acest mod al sfințeniei.

Martiriul noului mucenic aghiorit, monahul Atahnasie Iviritul a fost redactat de către schimonahul ivirit de origine rusă Prohor Koplianski, care a fost și martor ocular al faptelor pe care le descrie.

Conform biografiei sale, Athanasie era grec de neam și se născuse în jurul anului 1608. Tatăl tău trecuse la islam și avea gradul de sergent în armata turcă. La vârsta de doar 12 ani, Atanasie și-a părăsit atât familia care se turcise și trecuse la islam – și care locuia undeva într-un oraș din Macedonia sau Tracia – cât și credința mahomedană, și a mers la Sfântul Munte și s-a așezat la Mănăstirea Ivir. Atanasie, din ziua în care a fost tuns în monahism, nu a mai părăsit mănăstirea timp de opt ani. Apoi și-a exprimat dorința de a ieși în lume, însă doar cu scopul de a-i readuce pe părinții săi la dreapta credință. Când a ajuns acolo, pe meleagurile sale, a mers direct la comandantul turc al orașului și i-a cerut să-i lase pe părinții săi să treacă înapoi la creștinism. Așa cum era de așteptat, cererea aceasta nu doar că a nemulțumit pe ofițerul turc, ci dimpotrivă, atât tatăl său cât și ceilalți membri ai comunității, recurgând la îndemnuri și promisiuni, făceau presiuni asupra lui ca să revină el la credința mahomedană. Imediat, însă, aceștia au constatat că ,,credința sfântului era precum diamantul dur și de nezdrobit, auzind cuvintele purtătoare de duh ce ieșeau din gura lui, care erau precum o sabie ascuțită a credinței în Hristos”, așa după cum citim în biografia sa. Toate câte au urmat, întemnițarea, presiunile și torturile înfricoșătoare, nu doar că nu au stins credința tânărului monah ivirit, ci dimpotrivă, l-au întărit, el rezistând cu tărie la toate caznele la care a fost supus. În a treia zi a întemnițării sale a fost vizitat de către comandantul închisorii însoțit de paznici pentru a vedea ce face arestatul, iar aceștia au văzut doi tineri îmbrăcați în alb care stăteau împreună cu el și vorbeau. Crezând că cei doi erau creștini care au intrat pe ascuns în închisoare, pentru a-l întări în credință, au alergat repede ca să îl înștiințeze pe tatăl lui Atanasie. Acesta a alergat iute și, cum a deschis ușa închisorii și a zărit înăuntru pe cei doi tineri, care nu erau altcineva decât îngerii Lui Dumnezeu, s-a năpustit asupra lor ca să îi lovească. Apropiindu-se, însă, a văzut că fiul său era, de fapt, singur. Nimeni nu se afla cu el. Fără să gândească prea mult, și lipsit fiind de milă părintească, tatăl său l-a acuzat atunci că este mag, l-a lovit și l-a chinuit mai apoi pe propriul său copil și a sfârșit prin a cere insistent ca acesta să fie condamnat la moarte. La sfârșit l-au adus pe Athanasie în piață, unde totul era pregătit pentru ca el să fie ars de viu. Acolo, sfântul nou mucenic, legat fără milă de un stâlp, se ruga șoptind: ,,Doamne, primește sufletul meu”.

Și atunci, dintr-o dată, în timp ce focul începuse să-l mistuie, iar el își dădea, încet, încet sufletul în mâinile Domnului, al Cărui nume îl chema neîncetat, o, mare minune! Din senin s-a pornit o furtună foarte mare încât toți care se găseau acolo s-au speriat așa de tare, iar tatăl ucigaș, împreună cu judecătorul au murit de frică, amândoi în același timp și în aceeași zi.

Văzând toate câte s-au întâmplat, mama lui Athanasie și-a venit în fire. S-a trezit înăuntrul ei nu doar sentimentul matern, dar și conștiința – care face atâtea minuni – că și-a trădat credința o mustra continuu. Astfel, părăsind credința plină de înșelare a agarinenilor și toată deșertăciunea celor materiale, fără ca nimeni să știe, a dat bani mulți unui ienicer pentru a-i aduce capul fiului ei mucenic, pe care, luându-l, a plecat la Thesalonic. Acolo, conform biografiei sfântului, ea a intrat în mănăstirea Adormirii Maicii Domnului care, se găsea, probabil, pe locul unde astăzi se înalță biserica Maicii Domnului Cea Nouă, care, în vremea aceea era metoc al Mănăstirii Ivir. Acolo a intrat ea în monahism, luând numele Athanasia, în amintirea numelui fiului ei mucenic, și, cel mai probabil, acolo a depus și cinstitele lui moaște. La sfârșitul biografiei sfântului, se menționează următoarele: ,,Spre slava Lui Hristos, Dumnezeul nostru, la Mănăstirea Ivir se păstrează întreagă mâna dreaptă a sfântului, care răspândește mireasmă și care săvârșește tămăduiri”. În baza acestor relatări, până în momentul scrierii vieții sfântului, mâna dreaptă a mucenicului se păstra întreagă la Mănăstirea Ivir. Însă, acest lucru nu este confirmat și de vreo altă însemnare sau mărturie a mănăstirii.