Bătrânul Gherman Stavrovuniotul (1906 – 31 august 1982)

Bătrânul Gherman, Egumenul Mănăstirii Stavrovunio din Cipru (1906 – 31 august 1982)

Gheronda Gherman s-a născut în satul Avgórou din provincia Ammochóstou la anul 1906 din părinți binecredincioși, Nicolae și Margareta, din neamul Hatzigheórghi. Citind, pe când era mic, viața Sfântului Ioan Colibașul, a fost mișcat spre urmarea vieții călugărești.

La vârsta de 16 ani a intrat la Mănăstirea Stavrovunio. Ca novice, a dovedit o râvnă pilduitoare și o ascultare vrednică de uimire. A primit rasoforia la vârsta de 24 de ani, când i s-a schimbat numele din Gheorghe în Gherman monahul. A fost hirotonit diacon anul următor, iar în schima mare a fost tuns la vârsta de 29 de ani, în vreme ce ieromonah a fost hirotonit la vârsta de 38 de ani.

Mănăstirea Stavrovounio

Curăția vieții sale, înțelepciunea dovedită cu fapta și abilitățile administrative au constituit principalele motive pentru alegerea sa ca egumen al mănăstirii în anul 1952, atunci când a adormit întru Domnul egumenul de până atunci, pururea pomenitul Gheronda Dionisie al II-lea. Ca egumen, Gheronda Gherman dădea cel dintâi pildă desăvârșită în toate privințele. Cel dintâi în nerăutate, în iertare, în blândețe, în răbdare, în slujire, în hărnicie, în tăcere, în participarea la sfintele slujbe. În sufletul său lucra cu multă osârdie rugăciunea neîncetată.

Una dintre virtuțile sale cele mai înalte era anonimatul. Evita pe orice cale să fie recunoscut, atât de lumea din afară, cât și de oamenii din jurul său. Se îngrijea cu toată osârdia să-și ascundă virtuțile, de aceea puțini erau aceia care puteau să recunoască neprețuita comoară ce se ascundea sub înfățișarea sa îndeobște insignifiantă. Neîncetata rugăciune cu lacrimi, înfățișarea sa îngerească înaintea înfricoșătorului jertfelnic al Domnului la vremea Dumnezeieștii Liturghii și pilda unică și irepetabilă a întregii sale viețuiri au adus un preabogat rod duhovnicesc, nu doar în mănăstirea sa, ci și în întreg monahismul feminin din Cipru, care a înflorit și s-a consolidat mai ales prin strădaniile sale.

A fost un desăvârșit Părinte duhovnic și a călăuzit mulțime de oameni la pocăință și la adevărata întoarcere către Domnul. ”Întreaga lui viață era o mărturie vie a lui Iisus celui viu”.

Viețuirea lui pământească a fost pecetluită de un sfârșit martiric. În după-amiaza zilei de 31 august 1982, în ultima zi a anului bisericesc, zi închinată prin excelență Maicii Domnului, la care fericitul întru pomenire Gheronda avea mare evlavie, pe când se întorcea de la o muncă grea de toată ziua în livezile cu măslini, conducând tractorul mănăstirii, s-a prăbușit într-o râpă abruptă, unde, singur și lipsit de ajutor, și-a găsit sfârșitul.

Odată cu sfârșitul anului bisericesc, și-a găsit sfârșitul și fericitul întru pomenire Gheronda, o adevărată personalitate bisericească, a cărui întreagă viață a fost cu adevărat o continuă jertfă, o liturghie neîncetată. S-a mutat neîndoielnic acolo unde se săvârșește Liturghia neîncetată, la Jertfelnicul cel de Sus. Monahii care l-au căutat insistent toată după-amiaza aceea, l-au găsit până la urmă a doua zi mort, într-o poziție de rugăciune, cu mâinile și picioarele încrucișate. Și acesta este un semn vizibil al lucrării sale duhovnicești, pe care o săvârșise chiar și în acele ultime clipe dureroase ale morții sale martirice, care, precum durerile unei alte nașteri, l-au introdus în veșnicie.

Sursa: Arhimandritul Athanasie, Egumenul Sfintei Mănăstiri Stavrovunio, Gheronda Gherman Stavrovuniotul (1906-1982), Lumină lină și tainică în întunecimea vremurilor contemporane, Nicosia, 2000².