Cuvioșii Varnava și Sofronie, ctitorii Mănăstirii Soumelá din Pont

Vasilie şi Sotírichos erau rude după trup, fiind unchi şi nepot. Ei s-au născut în Atena în secolul al XI-lea. După tunderea în monahism şi hirotonia lor întru preoţi, au primit numele de Varnava şi Sofronie. În urma unui semn dumnezeiesc, au pornit într-o mare călătorie către Pont, pentru descoperirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cea numită Soumelá şi pentru refacerea mănăstirii cu acelaşi nume. Vechile sinaxare menţionează faptul că, în timpul călătoriei lor, Varnava și Sofronie s-au închinat cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Luca din Stírio, Varvaros, Ahile din Larissa şi Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Tesalonic, s-au întâlnit cu episcopi şi asceţi şi s-au oprit în Sfântul Munte, unde s-au închinat la Marea Lavră a Cuviosului Athanasie Athonitul şi au vizitat Mănăstirea Vatopedi.

În Mănăstirea Vatopedi au fost primiţi de monahul Lazăr, care fusese dinainte vestit despre sosirea acestora de către Maica Domnului. Egumenul Mănăstirii i-a primit cu multă bunăvoinţă şi a dorit, atunci când a fost informat despre sfinţenia lor, să-i păstreze lângă sine, pentru folosul obştii. A alcătuit şi un cuvânt de învăţătură către obştea sa cu prilejul vizitei celor doi.

După o săptămână, monahul Lazăr i-a spus egumenului că trebuie să-i lase pe cuvioşi să plece pentru atingerea scopului călătoriei lor, acolo unde îi chemase Maica Domnului, în îndepărtatul Pont, loc pe care-l alesese pentru stabilirea lor. Supunându-se voinţei Maicii Domnului şi nu propriei voi, stareţul i-a condus pe cei doi cuvioşi. Un alt semn a adeverit sfinţenia scopului călătoriei cuvioşilor Varnava şi Sofronie: coborând către arsanaua mănăstirii, unde urmau să-şi ia rămas bun de la gazdele lor, au întâlnit nişte marinari care-i căutau pe cei doi monahi, întrebând despre numele lor. Plutind pe mare către Cipru, căpitanului navei i s-a arătat Maica Domnului şi l-a înştiinţat să pornească către locul unde se aflau cei doi cuvioşi atenieni, să-i ia şi să-i ducă în Marónia. Slăvind pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru minunile ei, egumenul şi cei aflaţi împreună cu dânsul i-au condus pe cuvioşi şi i-au slobozit cu pace.

Din Marónia au fost conduşi la muntele Papíkio, cel împodobit cu monahi, şi făcând minuni şi petrecând întâmplări minunate, au trecut prin oraşe şi sălașe monahale, ajungând în Pont, unde s-au oprit într-o peşteră a muntelui Melá. Acolo au găsit icoana Maicii Domnului Odighítria Ateniana şi au început reconstruirea mănăstirii, după ce mai înainte, în mod minunat, prin puterea rugăciunii, a ţâşnit din pământ un izvor cu apă, fără de care nu puteau face nimic.

Mănăstirea Soumela din Pont (azi Turcia)

În post, rugăciune, privegheri şi nevoinţe, Cuvioşii Varnava şi Sofronie şi-au săvârşit viaţa lor, de Dumnezeu insuflată. Au adormit întru Domnul în aceeaşi zi, 18 august, zi care a fost rânduită apoi drept ziua lor de prăznuire. Înainte de cuvioasa sa săvârşire, cuviosul Varnava a lăsat monahilor adunaţi în jurul său testamentul său duhovnicesc, prin care, printre altele, îi sfătuia: „Silindu-ne să urmăm izbânzile fericiţilor părinţilor noştri, în pustia în care am fost chemaţi, în acesta să şi rămânem până la sfârşit, stând treji şi stăruind în rugăciune, ca să nu intrăm în ispită. Îmbogăţindu-ne în smerenia cea de fericită pomenire şi silindu-ne să dobândim bogăţia cea netrecătoare şi preacinstită a neagonisirii, mulţumindu-ne să avem hrană şi acoperiş deasupra capului, după cum ne-au învăţat Apostolii. Cel ce este încercat, să nu se mândrească pentru mulţimea izbânzilor sau acestea despre sine să le scoată în evidenţă, sau pe cei care nu au avut asemenea izbânzi să-i judece fariseic, pentru ca să nu sufere naufragiul căderii: căci dacă pe prietenul tău îl judeci, pe tine însuţi neîncetat să te cercetezi, şi dacă pe cele din urmă le uiţi, pe cele ce urmează le poţi lucra”.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!

Curtea interioară a Mănăstirii Soumela, sub stâncă