Doi împăraţi romani: Mauricius și Constans

Mauricius din Arabissos, Cappadocia (582−602)

Militar capabil. Învingător, cu ajutorul vrednicului general Priscus, al avarilor şi al slavilor, la hotarul Dunării. Învingător, în Italia, al longobarzilor care ameninţau Exarhatul Ravennei. Învingător al maurilor în Africa. Învingător al perşilor sasanizi în Orient. Prin tratatul din 592, favorabil statului său, intervine cu succes în afacerile persane. Everget al tânărului Chosroe II.

Follis purtând efigia Împăratului Mauricius

Eficienta lui politică externă necesită mari sacrificii economice. Poporul geme, armata este prost plătită. Bătrâna Romă unelteşte. Papa Grigorie I cel Mare (590−604) îşi vede primatul clătinându-se. Sunt zilele când Ioan IV Postitorul (582−595) îşi ia titlul de patriarh ecumenic.

În clipa decisivă a revoltei însă, Postitorul, sfetnic şi sprijinitor, nu mai există. Priscus cel încununat cu lauri, căzut în dizgraţie, aderă la revoltă. Neînsemnatul trac Fokas este proclamat împărat.

Mauricius şi familia sa sunt ucişi. Temeliile înţelegerii de ajutorare cu regele persan, dobândită după atâtea strădanii, se erodează. Chosroe II se consideră dezlegat de obligaţiile contractuale. Nu iartă, chipurile, asasinarea evergetului său. O nouă luptă titanică între supraputerile acelei epoci începe. Amândouă se vor nărui iremediabil în favoarea unei a treia: fără evenimentele tragice din 602, anul 622 (anul Hegirei) ar fi rămas un episod fără o importanţă deosebită, doar în rândul triburilor arabe ale deşertului.

Constans zis Pogonatul, capadocian, de asemenea, nepot al lui Heraklios (641−668)

Urcă pe tron de copil. Vechiul Orient elenistic e definitiv pierdut în vârtejul arab. Lipsit de continuitate teritorială cu Constantinopolul, Exarhatul Africii, care se întinde de la Carchedon până la Coloanele lui Hercule, leagăn al dinastiei lui Heraclius, se transformă în posesiune de peste mări.

Hexagram purtând efigiile Împăratului Constans II și regentului Constantin IV

Foarte dinamici, arabii îşi construiesc o flotă şi ameninţă să răstoarne în favoarea lor echilibrul existent în Mediterana. Ciprul, Creta, Sicilia, Carchedonul sunt în primejdie.

Constans se gândeşte să facă din Syracusa a doua sa capitală. Vizitează Roma. Papii, aflaţi sub presiunea longobarzilor, îşi recapătă curajul. Exarhatul Ravennei îşi trage sufletul.

Constans nu este un visător. Se bizuie pe sprijinul elementului grecesc încă înfloritor şi compact din Sicilia şi Italia de Jos. Aspiră la construirea unei mari forţe navale.

Din centrul Mediteranei crede că va putea să înfrâneze înaintarea necruţătoare a califilor arabi. Crede în moştenirea greco-romană occidentală a statului. Este însufleţit de aceleaşi viziuni care, şase veacuri mai târziu, îl vor aduce pe Frederic II Hohenstaufen pe tărâmul sicilian. Complotiştii însă pândesc prilejul potrivit.

Este asasinat la Syracusa, în 668, de către primul său aghiotant, de origine armeană, în timp ce se îmbăia. A fost încă o lovitură puternică dată pilonului italic al lumii greco-romane.

Atena, august 1986