Minuni ale icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Soumelá

Vindecarea turcoaicei

Cei dintre noi care purtau arme (pentru că atunci era îngăduit să porți arme) – povestesc mai mulți locuitori din Pont care vizitaseră Mănăstirea Panaghía Soumelá – s-au aliniat și au început să tragă focuri de armă în aer în mod repetat. Imediat după încetarea bubuiturilor armelor, am auzit dangătul dulce și liniștitor al clopotelor, căci călugării dinăuntru au înțeles că cei care vin sunt închinători.

Mănăstirea Soumela din Pont (azi Turcia)

Am trecut apoi printr-o pădure foarte deasă unde mereu era ceață. Am ajuns aproape de mănăstire când deja se lăsase noaptea, frânți de oboseală. Am apucat pe un drum foarte abrupt, și, mergând, am ajuns la cele 90 de scări care duc direct la poarta mănăstirii, și, urcând, am ajuns în fața porții. Un călugăr ne-a întrebat cine suntem și, după ce i-am răspuns, a deschis larg porțile, iar în fața noastră am văzut din nou niște scări, nenumărate, și, începând să coborâm pe ele, având impresia că ne aflăm în altă lume. Fără să vrem, ne simțeam cu toții cuprinși de un fior tainic, văzând clădirile vechi ale mănăstirii, pe ale căror pereți vedeam pe Proorocul Ilie care se roagă, balanța arhanghelului Mihail și demonii aflați într-o parte, iar sufletul care urcă la cer în partea cealaltă, streașina peșterii acoperită cu plăci de aramă ș.a.

Stăpâniți de emoție, am intrat în biserica slab luminată, deși era deja noapte. Ne-a atras imediat atenția un grup de turci, bărbați și femei, în mijlocul cărora se afla o turcoaică ce urla asemenea unui câine, în vreme ce ceilalți o duceau către Sfântul altar.

Maica Domnului a săvârșit o minune, fiindcă pe această turcoaică am văzut-o a doua zi în biserică, liniștită și cu fața senină, iar pe ceilalți turci, închinându-se și sărutând icoana Maicii Domnului (căreia ei îi spun Meirámana), mulțumindu-i pentru minunea pe care o făcuse.

Icoana Maicii Domnului Soumeliotisa

Monahii ne-au primit și ne-au găzduit cum se cuvine, oferindu-ne camere mari și primitoare. Acolo ne-au adus obișnuitul ,,sinin”, adică o tavă mare de aramă cu picior, și un vas mare de lut plin cu ,,sourván”, adică supă cu mălai de porumb și grâu decojit. După masa de seară ne-am luat la vorbă și am început să spunem glume și să povestim diferite lucruri. Nu am dormit nici două ore ,că a început să se audă toaca de lemn, care răsuna melodios și ritmic, bătută cu un ciocan ușor de lemn de către un călugăr , și imediat după aceea a început să se audă glasul de tunet al clopotelor.

Am plecat cu toții către biserică. Lumina difuză, psalmodia melodică a călugărilor, peștera bisericii cu icoanele sale zugrăvite pe pereți, ne-au înălțat duhovnicește și ne-au făcut să credem că ne găsim în altă lume. Slujba s-a terminat la ivirea zorilor când, înaintea icoanei Maicii Domnului, am cântat Paraclisul, iar mai apoi, ieșind în curte, vedeam cum picături de apă se scurgeau în rezervorul din care mănăstirea se alimenta cu apă. Am mers mai apoi în camerele noastre, unde ni s-a servit drept mic dejun același ,,sourvás”.

Pregătindu-ne de plecare, am observat că zidurile din interior aveau scrijelite pe ele numele multor închinători care au trecut pe acolo. Am vrut să-mi scriu și eu numele acolo, așa că am urcat pe umerii unui tovarăș de drum ca să ajung mai sus. Îmi simțeam, însă, și stomacul îngreunat de atâta ,,sourván” cât mâncasem, așa că am scris doar acolo unde mi-au ajuns mâinile:

,,Am ajuns și eu să mă închin, o, Panaghía mea,
Dar am mâncat sourván și burta-mi stă să crape”

La plecare, toți călugării s-au așezat în rând ca să ne ureze drum bun, și, în timp ce urcam, clopotele au început să bată în semn de rămas bun pentru noi. Le-am auzit minute în șir, trecând prin Liverá și îndreptându-ne spre Galiána. Oare, ne va învrednici bunul Dumnezeu să mai revedem acele locuri binecuvântate?

Arătarea în vis

Domnul Sávvas Mafílios este unul din mulții greci care trăiesc în Albany (SUA).

Anul trecut [adică 1952, n.tr.], în ziua de 15 august, ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, domnul Mafílios – care se afla la biroul său de la subsolul bisericii comunității grecești din oraș – și-a lăsat gândul să zboare departe, la patria sa din Pont, atât de mult încercată de vicisitudinile istoriei, la fel ca el însuși – și a adormit pentru o clipă în fotoliul său.

Dar mai bine să-l lăsăm pe domnul Mafílios să ne povestească ,,visul” său. Redăm mai jos un fragment dintr-o scrisoare pe care a redactat-o în aceeași zi.

,,Adormisem în fotoliu și se făcea că mă aflu în biserica noastră. Acolo am văzut înaintea mea icoana Maicii Domnului. Așa cum era cu totul de aur și luminoasă, Panaghía mi-a vorbit și mi-a spus: ,,Ce biserică frumoasă aveți!… Și câte sfinte icoane frumoase sunt aici…! De ce, însă, bunule creștin și patriot, nu aduceți și icoana mea, a Preasfintei de la Mănăstirea Panaghía Soumelá din Pont, aici, în biserica voastră, pentru ca să mă vadă și să mi se închine toți credincioșii mei creștini, și, mai ales, compatrioții noștri din Pont, care, oriunde ar merge, duc împreună cu ei moștenirea părinților lor, obiceiurile și datinile acelora, pe care se poate să le și piardă în această țară atât de întinsă și de mare. Ia condeiul, fiul meu, și scrie și fă ceea ce trebuie ca să aduci icoana mea și să o așezați aici, în dreapta, în colțul acela, și să veniți cu toții în biserică, să vă văd bucuroși. Și să nu uitați că eu sunt sărbătorită pe 15 august…”.

În continuare, domnul Mafílios adăugă: ,,Nici nu trecuseră mai mult de zece-cincisprezece minute de când mă trezisem din vis, și o altă minune s-a întâmplat. A intrat în birou parohul bisericii noastre, părintele Dimítrios Iliópoulos, care este originar din Arkádia-Peloponez. Acela mi-a spus că citise într-o revistă, ,,Pontiakí Estía”, despre istoria și minunile care se întâmplă la Mănăstirea ,,Panaghía Soumelá” din Pont (Turcia de astăzi). Apoi m-a rugat să le scriu numaidecât compatrioților mei și să îi rog să ne trimită o icoană a Maicii Domnului, asigurându-mă că el mă va ajuta cu tot ceea ce este nevoie. Emoționat, l-am întrebat cum vom aduce această icoană. Mi-a spus să îi scriu lui Fílon Ktenídis și acela ne va ajuta”.

Domnul Mafílios s-a așezat la biroul său și a redactat o scrisoare. Atât el însuși, cât și părintele Dimítris, erau stăpâniți de o puternică emoție, de frica dumnezeiască pe care o simt aceia care, fără să ceară acest lucru, vin în contact cu cele dumnezeiești, considerându-se pe sine slujitori și împlinitori ai voii Celui Preaînalt. Evlavia lor, sigur, nu a lăsat fără reacție conducerea Asociației ,,Panaghía Soumelá”, și nici porunca Maicii Domnului nu putea fi trecută cu vederea. A fost trimis, așadar, la biserica Panaghía Soumelá – Kastaniá compatriotul nostru Stávros Kalevrás, pictor, care a și realizat o copie a cinstitei icoane. Aceasta, după ce a fost împachetată și așezată într-o raclă potrivită, a fost trimisă la Atena, iar de acolo, mai departe în America, acolo unde, în mod minunat, Panaghía Soumeliótissa s-a arătat și le-a vorbit oamenilor.

Scrisoarea domnului Mafílis se păstrează în arhiva mănăstirii ca exemplu nu doar a evlaviei și a credinței creștine, ci și a arătării minunate în tot timpul și în tot locul a Maicii Domnului din Pont.

Sursa: Revista ,,Pontiakí Estía”, 1953