Părintele Gheórghios Kapsánis, Teologul – 3

Egumenul Gheorghios Kapsanis împreună cu Mitropolitul Nikolaos al Fthiotidei

11. Gheronda înțelesese foarte bine că deosebirile dintre Biserica Ortodoxă și creștinismul apusean nu pot fi depășite, atâta timp cât există antropocentrismul umanist de tip apusean, adică, atâta timp cât Dumnezeu-Omul a fost eliminat iar locul Său a fost luat de omul secularizat și autonom, produs al umanismului european. De aceea, în 1978 va publica o broșură, Tradiția Ortodoxă și Papismul, iar în 1982 Ortodoxie și Umanism. Acestea două vor apărea într-un volum unitar în 1995, intitulat Ortodoxie și Umanism – Ortodoxie și Papism. În prolog găsim scrise următoarele: ,,Din păcate, nici antropocentrismul umanist, și nici papismul, care nu este altceva decât forma religioasă a umanismului, nu au încetat să amenințe poporul nostru [grec] dreptcredincios, precum și pe frații noștri din celelalte țări ortodoxe… Consider că acum se cere mai mult decât oricând reeditarea celui de-al doilea studiu despre papism, după ce ortodocșii și romano-catolicii au încheiat o înțelegere la Balamand (Liban)… Conform acestei înțelegeri, romano-catolicismul este recunoscut ca Biserică egală cu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică a Lui Hristos, în învățătură, credință, Taine și succesiunea apostolică”.

Egumenul Gheorghios Kapsanis împreună cu Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos

De vreme ce vorbim despre înțelegerea de la Balamand, merită să spunem, de dragul istoriei, că textul-epistolă pe care Sfânta Chinotită a Sfântului Munte l-a trimis Patriarhiei Ecumenice, atunci când a luat act de această nepermisă înțelegere, a fost redactat de fericitul întru adormire Gheronda Gheórghis Kapsánis.

În urma nivelării ecleziologice dintre Biserica Ortodoxă și Romano-Catolicism (1993), care, în realitate, reprezintă o pierdere pentru credința ortodoxă, și un eșec al tratativelor pentru găsirea unei rezolvări în cazul spinoasei probleme a Uniației (2000), agenda discuțiilor teologice a adus în prim plan problema primatului papal. Și în privința acestei teme gheronda a luat o poziție fermă față de Documentul de la Ravena (2007), prin care Papa tinde să fie recunoscut ca episcop al Bisericii ,,ortodoxe” a Romei, în baza textului de la Balamand, cu privilegiile care îi asigură primatul în primul mileniu în timpul Sinoadelor Ecumenice, lucru care, reinterpretat, nu înseamnă altceva decât cunoscutul primat papal de jurisdicție bisericească universală. Poziția părintelui față de această problemă poate fi redusă la următoarea declarație: ,,…înțelegerea de la Ravena cu privire la sinodalitate și autoritate [bisericească] nu corespunde criteriilor ecleziologice ortodoxe, astfel încât să constituie o bază sigură pentru continuarea discuțiilor în privința temei primatului papal. De aceea, dacă urmărim discuțiile despre cum a fost interpretat primatul papal după primul mileniu creștin și după primul și cel de-al doilea Sinod de la Vatican, acest lucru trebuie să se facă din partea reprezentanților Bisericii Ortodoxe, având drept criteriu învățătura ortodoxă a Sfinților Părinți, și nu atitudinea împăciuitoare de-a lungul timpului, ori atitudinea hegemonică a Vaticanului. Recunoașterea vreunuia dintre privilegiile Papei menționate mai sus, sau acordul cu privire la altele asemenea, care contravin ecleziologiei ortodoxe, înseamnă, fără doar și poate, ,,uniație”, și nu unire, cu care nu avem cum să fim de acord”.

12. Cealaltă importantă ramură a creștinismului apusean, Protestantismul, îi desconsideră pe teologii ortodocși care cred că ecleziologia ortodoxă este exclusivistă (exclusiveness) și nu contribuie la unitatea creștinilor. Astfel, prin diferite metode este promovată celebra sintagmă ,,unitate în diversitate” (unity in diversity), plăsmuire și aceasta a ecleziologiei protestante (comprehensiveness), conform căreia toate ramurile creștine (și, după aceștia, aici sunt incluse și Bisericile Ortodoxe) dețin o parte a adevărului Lui Hristos revelat și trebuie să contribuie la viziunea comună a unității în diversitate.

Gheronda, dincolo de multele articole pe care le-a scris de-a lungul timpului împotriva mentalității protestante, și-a exprimat punctul său de vedere teologic și față de acei ortodocși susținători ai lor în paginile periodicului editat de Comisia de Dogmatică a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte el însuși fiind redactor. În acest periodic scrie: ,,Noi, ortodocșii, nu câștigăm nimic prin participarea noastră în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dimpotrivă, nu câștigăm decât ocară și stricare a valorilor noastre. Misiunea noastră, de a propovădui mesajul Evangheliei către cei de altă credință nu propășește, fiindcă la Consiliul Mondial al Bisericilor protestanții nu se nu sunt interesați de a primi credința ortodoxă, ci doresc să coexiste alături de Ortodoxie într-o formă de existență în care toate aceste așa-numite biserici se recunosc între ele. Orientarea acestora este în acord cu ecleziologia lor. Noi, ortodocșii, însă, nu putem participa la un organism (Consiliul Mondial al Bisericilor) a cărui constituire, formare și funcționare se bazează pe ecleziologia protestantă, fără ca participarea noastră să nu însemne părăsirea propriei noastre ecleziologii (p. 52)”.

13. Rolul catalizator al teologiei părintelui s-a arătat foarte clar, mai mult decât în orice altă situație, în finalul pe care l-a avut dialogul teologic dintre ortodocși și necalcedonieni. După studierea foarte minuțioasă a tuturor fazelor acestui dialog teologic, și tot ce decurgea de aici, părintele Gheórghios a tras concluzia că unirea care se pregătea între ortodocși și necalcedonieni nu este o unire care se bazează pe hristologia ortodoxă, ci pe compromisurile hristologice așa cum reies ele din așa-numitele Înțelegeri Comune din anii 1989 și 1990. Acest dialog, deși pentru unii teologi și pentru unele Biserici Ortodoxe a fost considerat încheiat, astfel încât s-a mers mai departe la slujire comună atât la Constantinopol, cât și la Alexandria, pentru gheronda nu s-a finalizat încă, ci trebuie să se desfășoare în baza principiilor care vor asigura unitatea în baza hristologiei ortodoxe. Contribuția teologică a părintelui Gheórghios în domeniul discuțiilor dintre Ortodoxie și necalcedonieni, s-a concretizat în mai multe apariții editoriale dintre care amintim: Observații cu privire la dialogul teologic dintre ortodocși și necalcedonieni (volum editat de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, 1996), Sunt necalcedonienii ortodocși? (editată de Sfânta Mănăstire a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte, 1995), Ideologia ortodoxă a necalcedonienilor (2005).

14. Interesul teologic al părintelui pentru problema dezvoltării așa-zisului dialogul inter-religios, a fost dovedit de-a lungul timpului prin apariția mai multor lucrări și articole, dar și prin numeroase omilii pe care le-a ținut. Rod al grijii sale pentru informarea pliromei (poporului binecredincios) Bisericii despre direcțiile sincretice a fost și scrierea și editarea unei broșuri, Ortodoxie și Islam (2000), în cuprinsul căreia putem găsi scrise următoarele: ,,Calea sincretismului interconfesional constituie un pericol și o vătămare la nivel sufletesc pentru cei care, fără o bază solidă a credinței ortodoxe participă la aceste programe educaționale care nu au nimic comun cu viața trăită în duhul profund al Ortodoxiei” (p. 43). Această observație profetică poate fi pusă în legătură directă cu recentele programe pilot derulate de Ministerul Învățământului, cu privire la predarea religiei la școala generală și la gimnaziu, despre care, fericitul gheronda a spus într-un articol, pe un ton foarte hotărât, că nu sunt altceva decât un ,,îndrumător către impunerea unei religii universale”. Aceeași poziție a avut-o și în cadrul expunerii susținute la Congresul Național Științific având ca temă ,,Lecția de religie – Probleme- Repere – Propuneri”, desfășurat la Tesalonic în anul 2013.

15. Am lăsat la urmă câteva mențiuni cu privire la mărturia teologică a părintelui asupra unor teme care privesc ethosul ortodox al poporului nostru. Câteodată timid, iar altădată cu nerușinare, ethosul evanghelic este răsturnat, făcându-și loc în viața poporului nostru învățături și practici străine. De câte ori erau semnalate astfel de lucruri, gheronda nu rămânea indiferent ci lua poziție imediat. Chiar și atunci când cuvântul său era adresat unor persoane laice, totuși, nu își pierdea încărcătura sa teologică și dimensiunea sa bisericească.

Voi aminti, mai întâi, scrisoarea părintelui Gheórghios, pe când era egumen al Mănăstirii Grigoriou, către primarul Tesalonicului (1986), atunci când Consiliul Local al orașului a hotărât ,,adopatarea unei hotărâri pe care a înaintat-o Guvernului pentru grăbirea votării și adoptării legii cu privire la legalizarea avortului”. Această scrisoare este un adevărat document de mare preț. A fost publicată în revista Sinaxa (nr. 18/1986). Textul este caracterizat de eleganță, politețe, argumentare temeinică, limbaj tranșant. Spunea Gheronda: ,,Legalizarea avorturilor înseamnă recompensarea egoismului, nu a libertății… Sunt cu adevărat liber nu atunci când egoismul și iubirea de sine îmi dictează ceea ce trebuie să fac, ci atunci când fac ceea ce dragostea îmi impune”. La sfârșit concluzionează: ,,Îndrăznesc să vă rog să reexaminați și să revizuiți, în cadrul Consiliului Local, acest demers al dumneavoastră, și să faceți ceva demn, în acord cu conștiința dumneavoastră ortodoxă”.

Egumenul Gheorghios Kapsanis împreună cu Bătrânul Iosif Vatopedinul și cu Egumenul Efrem

Contribuția părintelui la lupta împotriva confiscării averilor mănăstirești de către Stat (1987) a avut un adevărat caracter revoluționar. Într-un articol, care a fost publicat în ziarul Makedonia (din 25.12.1987), cu titlul Nașterea Domnului și prigonirea credinței, scrie: ,,Având conștiința adâncă, asemeni marii majorități a poporului grec, a importanței mănăstirilor noastre pentru credința și pentru poporul nostru, consider că această măsură nu este altceva decât o tragedie națională, și ridic cu putere vocea în semn de protest… Reamintim că dincolo de orice ideologie umană, formă de conducere, ori partid, se află credința noastră veșnică ortodoxă, care îl mântuiește pe om, poporul întreg, și este singura putere unificatoare pentru poporul grec, și care nu ține cont de partide și de formele de conducere. Pentru credința aceasta, noi, monahii, clericii și poporul bine credincios, vom lupta până la capăt, și, dacă va fi nevoie, ne vom jertfi și viața”.

Proiecția filmului lui Scorsese, Ultima ispită a lui Hristos a produs rumoare și vii reacții în rândul poporului credincios. La acest amplu protest a luat parte și întreaga comunitate a Sfântului Munte (printre care și părintele Paisie Aghioritul) în frunte cu Sfânta Chinotită. La întâlnirea de protest, părintele Gheórghios a rostit o cuvântare în fața poporului binecredincios adunat, și printre altele a spus: ,,Întemeietorul Bisericii Greciei și al comunității creștine din Tesalonic, Sfântul Apostol Pavel, spune: Creștini ortodocși elini, Hristos pe noi din robie ne-a eliberat. Împotriviți-vă și jugul robiei să nu îl primiți. Libertatea promovată de Kazantzakis și Scorsese este o libertate falsă. De aceea, aceștia doi nu sunt profeți, ci falși profeți. Se folosesc de artă pentru a denatura adevărul, nu pentru a-l scoate la iveală. Toate aceste atacuri nu Îl lezează pe Dumnezeu, ci îl rănesc pe om, care, atunci când Îl pierde pe Dumnezeu-Omul, irosește posibilitatea de a deveni om adevărat, de a se elibera de orice fel de păcat, să ia parte la Înviere și la viața veșnică a Lui Hristos, și să se înalțe prin îndumnezeirea cea după har… Noi, poporul credincios, nu putem tolera ca să fie batjocorit Domnul și Dumnezeul nostru. Această ofensă adusă Lui Hristos o simțim ca pe o jignire adusă propriei noastre persoane. Ne este ponegrit tot ce avem mai scump în această viață. Cerem insistent de la cei fără de Dumnezeu și de la guvern să ne fie respectată credința noastră… Este timpul mărturisirii, poate și al martiriului. Nimeni să nu fie laș și să facă vreun pas înapoi pentru obținerea vreunui scop meschin”

Din toate aceste trei exemple reprezentative, tragem concluzia că Gheronda a acționat cu curaj și determinare în situații când Biserica și Credința Ortodoxă erau atacate atât fățiș, cât și în mod insidios.

Intervențiile sale teologice, pastorale, dar și de mărturisire, în probleme care lezau cinstea și conștiința Bisericii, l-au arătat a avea un rol profetic, o personalitate călăuzitoare și respectată. De foarte multe ori a primit ocări, ironii, batjocuri și presiuni foarte mari de la dușmanii Bisericii, care nu au nici un scrupul în lupta lor împotriva Adevărului.

16. Strădaniile și înfruntările teologice nu l-au privat pe gheronda de slujirea adusă Lui Dumnezeu și de cinstirea și respectul adânc față de Maica Domnului și față de sfinți. Voi încheia această lungă dar, sper, folositoare expunere, cu un mic fragment dintr-un imn scris de Gheronda în cinstea Maicii Domnului, care conține 25 de strofe care încep cu ,,Vrednică ești” și se referă la evenimente ale vieții pământești a Maicii Domnului, având diferite teme pe care gheronda a vrut să le pună în evidență cu ajutorul imnografiei. Imnul acesta a fost compus și publicat în cinstea Ei, în revista Cuviosul Grigorie în anul 1988.

Pentru că și sufletul meu păcătos îl mângâi și ești nădejdea mea în viața de aici și în cea de dincolo și răspunsul meu la Judecata Fiului Tău, purtării Tale de grijă, după Dumnezeu, încredințez pe frații mei și pe toți cei dragi mie, acum, și după ieșirea mea din lumea aceasta.

Bucură-te, Preabinecuvântată Doamnă, de Dumnezeu Născătoare,
Bucură-te, a Lui Hristos și a noastră bună Maică,
Bucură-te, Apărătoare și Purtătoarea de grijă a lumii și a Sfântului Munte.
Bucură-te, Fecioară, Axion estin, Portăriță, Grabnic-Ajutătoare, Îndrumătoare, Hrănitoare, Egumenă, Iconoamă, Izvorâtoare de Mir, Dulce-Sărutare, Mângâietoare, Ascultătoare și Apărătoare.
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Bucură-te și primește smeritele mele cuvinte ca niște șoapte de dragoste și de evlavie către Tine și către Fiul Tău Unul-Născut.
Cel mai mic între monahii Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie.

Să avem cu toții parte de binecuvântarea lui!