Sfântul Nifon

Despre Legea lui Dumnezeu şi legea oamenilor »,   11 August 2014

Astăzi, Biserica noastră îl cinsteşte pe Sfântul Nifon, Patriarh al Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, un sfânt pe care cinstea şi mărirea nu l-au făcut să uite Legea lui Dumnezeu, iar prigoanele şi necazurile l-au întărit și mai mult spre lucrarea mântuirii.

Sfântul Nifon, Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești

Sfântul Nifon s-a născut în Peloponez, în sudul Greciei de astăzi, prin anul 1440, adică cu mai bine de 500 de ani în urmă. A fost dat la învăţătură de mama sa, rămasă văduvă. Fiind foarte isteţ, în scurtă vreme a cuprins toată învăţătura vremii, care nu era atât de întinsă ca astăzi, dar prin aceasta nu era nicidecum mai prejos, căci îndemna pe om să caute mai mult la cele folositoare sufletului.

A intrat de tânăr în rândul călugărilor, fiind numit, destul de curând, Mitropolit al cetăţii Tesalonicului şi, apoi, Patriarh al Constantinopolului. După ce a fost îndepărtat de două ori din scaunul de patriarh, de către turci, care stăpâneau, atunci, o bună parte din lumea ortodoxă, Sfântul Nifon a fost chemat de domnitorul Radu, zis cel Mare, în Ţara Românească, să-i înveţe pe oameni despre credinţa cea adevărată şi rânduielile Bisericii. Căci credincioşii din aceste părţi nu mai aveau, de ceva vreme, păstori buni, care să-i călăuzească pe calea mântuirii şi, după cum spune Mântuitorul, dacă turma nu are un păstor bun, se risipeşte.

Cât de importantă era pentru Sfântul Nifon Legea lui Dumnezeu şi cât de serios îşi asumase sarcina de a întoarce pe semenii săi la calea mântuirii, se vede din următoarea întâmplare. Pe când se afla în scaunul de Mitropolit al Ţării Româneşti, şi învăţa pe toţi să ţină rânduielile stabilite de Sfinţii Apostoli şi să nu uite cele ale lui Dumnezeu pentru cele lumeşti, domnitorul Radu a căsătorit pe sora sa cu un boier refugiat din Moldova, Bogdan pe numele său. Fugind, acesta îşi părăsise familia, fără să caute să-i aducă pe cei dragi în ţara de adopţie (pe atunci, Ţara Românească, Moldova şi Transilvania nu erau unite, ci avea fiecare domnul şi rânduiala proprie, aflându-se în sfere de influenţă politică diferite).

Bogdan era un om cu multă putere, de vreme ce domnul l-a dorit de ginere. Nu era, din păcate, şi un om cinstit şi moral. Nu numai că şi-a părăsit familia, ci s-a căsătorit cu o altă femeie, dorind să-şi refacă viaţa pe care o avusese înainte de a părăsi patria sa natală. Nu este un lucru rău să doreşti să-ţi refaci viaţa, şi chiar şi a doua căsătorie este îngăduită de Biserică. Dar Bogdan a fugit şi şi-a lăsat soţia şi copii în nevoie şi, poate, expuşi primejdiilor pe care el le evitase prin fugă. De la sine înţeles ar fi fost că va încerca să-şi aducă şi familia în Ţara Românească. Nu numai că nu a făcut acest lucru, ci a şters din inima sa pe cei lăsaţi în urmă, încercând să-și întemeieze o nouă familie.

Sfântul Nifon și Sfântul Neagoe Basarab, Domnul Țării Românești

Sfântul Nifon nu a fost de acord cu un astfel de comportament, care călca nu numai legea dumnezeiască, ci şi rânduiala omenească, pentru iubirea de bani şi de putere, adică dintr-un egoism care întrecea orice limită. Pe domnitorul Radu nu l-au deranjat toate aceste nedreptăţi şi necuviinţe, ci le-a aprobat prin consimţământul său la căsătoria sorei sale cu acest boier moldovean lipsit de suflet şi de cinste. Sfântul l-a mustrat fără teamă pe domn, îndemnându-l să desfacă recenta căsătorie şi să redea pe Bogdan familiei pe care o lăsase orfană. Bineînţeles că domnul s-a mâniat foarte tare, căci oamenii puternici şi bogaţi nu rabdă ca ceilalţi să le facă observaţii sau să le dezaprobe comportamentul, ci vor ca toți să facă aşa cum hotărăsc ei. L-a oropsit, deci, pe Sfântul Nifon, alungându-l din scaunul de Mitropolit şi, în cele din urmă, din ţară. E adevărat, că după puţină vreme l-a chemat pe Sfânt şi a încercat să se împace cu el, dar nu recunoscându-şi greşeala şi încercând să o îndrepte, ci dorind ca Sfântul să se învoiască cu greşeala lui şi a lui Bogdan, în schimbul unor binefaceri trecătoare pe care i le promitea.

Radu a greşit îndoit: uitând că el însuşi îl chemase, în ţara sa, l-a prigonit, nu din altă pricină, ci pentru că el însuşi nu voia să renunţe la voia şi la păcatele sale, ci dorea să-l determine pe Sfântul Nifon să lase legea lui Dumnezeu şi să se învoiască cu legea oamenilor, adică cu păcatul. Şi a doua oară, prin încercarea de a-l trage pe Sfânt la păcat, spre voia sa strâmbă, spre voinţa sa îndreptată, în mod greşit, spre lucruri rele. Ei bine, aici se vede sfinţenia marelui om care a fost şi este de-a pururea Nifon: nu s-a plecat rugăminţii şi nu a primit promisiunile mieroase ale domnitorului, aşa cum nu se speriase nici de ameninţările rostite la furie ale lui Radu. A preferat să piardă cinstea de cârmuitor al Bisericii, să rabde prigoană, să se lipsească şi de cele ale traiului zilnic, căci Radu poruncise să nu se îngrijească nimeni de fostul Mitropolit al ţării. Şi, în cele din urmă, văzând că domnul nu vrea să-i asculte porunca şi să lase păcatul, a plecat în Sfântul Munte.

Veșmântul arhieresc al Sfântului Nifon. Mănăstirea Dionysiou, Sfântul Munte

În Sfântul Munte s-a stabilit la Mănăstirea Dionisiu. Dar nu s-a dus acolo ca fost Mitropolit şi Patriarh Ecumenic, ci, nespunând nimic despre el însuşi, şi-a arătat dorinţa de a se alătura obştii mănăstirii. Poate pentru a-l încerca, poate fiindcă părea un om simplu, a fost rânduit de stareţ, la catâri. A primit una dintre cele mai de jos ascultări, dar nu a protestat, ci şi-a îndeplinit această însărcinare cu tot atâta dăruire cu care condusese Biserica vreme de atâţia ani. Dumnezeu nu l-a lăsat, însă, multă vreme să îngrijească de animalele de povară ale mănăstirii, ci i-a descoperit, în vis, stareţului, cine este Părintele Nifon şi câtă smerenie poartă în sufletul său. A doua zi, deci, pe când se întorcea de la pădure aducând vreascuri uscate, toţi fraţii mănăstirii, în frunte cu stareţul, l-au întâmpinat şi i s-au închinat ca unui stăpân şi ca unui sfânt, cerându-i iertare pentru nedreptatea pe care o săvârşiseră din neştiinţă. Sfântul i-a iertat şi în această Mănăstire şi-a dat şi sufletul în mâinile Domnului, pe care-L iubise şi slujise întreaga sa viaţă.

Sfântul Nifon, Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești

Astăzi, când legea lui Dumnezeu nu pare foarte însemnată nici măcar pentru noi, cei din Biserică, viaţa şi învăţăturile Sfântului Nifon ne cheamă să ne amintim despre lucrurile cu adevărat importante. Căci legea lui Dumnezeu nu este ceva despre care citim în cărţi şi care nu are legătură cu viaţa noastră de zi cu zi. Ci este ajutorul şi mila lui Dumnezeu pentru noi, cei grabnici la lucruri uşoare şi ispititoare, care nu ne gândim prea mult la scopul ultim al vieţii noastre pământeşti: dobândirea vieţii veşnice şi a nesfârşitelor bunătăţi din împărăţia lui Dumnezeu cea făgăduită celor ce vor face voia Sa.

Cei care vor să se închine Sfântului Nifon, cerând ajutorul şi mijlocirea sa, o pot face nu numai la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dimitrie, din Craiova. O părticică din moaştele Sfântului se păstrează şi în Biserica Sfântului Nicolae, de la Mihai Vodă, din Bucureşti.

Părţi din sfintele sale moaşte se mai găsesc, de asemenea, şi la Târgovişte: în Catedrala Arhiepiscopală din acest oraş precum şi în Biserica închinată chiar Sfântului Nifon, numită şi Sârbi, care se află chiar la intrarea dinspre Bucureşti în acest oraş.