Cinstirea Sfântului Mucenic Mámas în Capadocia

Sfântul Mucenic Mamas, medalion de metal, Georgia, sec. al XI-lea

Sfântul Mámas (sau Mamant) era cinstit în Cezareea Capadociei de două ori pe an: în prima săptămână a lunii septembrie, şi primăvara [1]. La aceste evenimente erau chemaţi şi alţi episcopi, ceea ce dădea mai multă strălucire sărbătoririi festive a mucenicilor, mai ales a Sfântului Evpsihie şi a Sfântului Mámas. Pe data de 2 septembrie era sărbătorită pomenirea Sfântului Mámas, iar pe 7 ale aceleiaşi luni, pomenirea Sfântului Evpsihie. Această perioadă coincidea cu începutul Indictionului şi al sărbătorii Vasiliadei. În scrisoarea Sfântului Vasile cel Mare, prin care-l invita pe Sfântul Amfilohie de Iconiu la sărbătorirea Sfântului Mucenic Evpsihie, este menţionată ca zi de prăznuire a Sfântului Evpsihie data de 5 septembrie, dar cercetătorii consideră că este vorba despre data de 7 a aceleiaşi luni. „Este ziua acesta a cincea a lui septembrie. Pentru aceasta vă rugăm să fiţi aici cu trei zile înainte pentru ca să fii prezent şi la comemorarea azilului pentru săraci”, scrie Sfântul Vasile cel Mare Sfântului Amfilohie [2]. Cu ocazia acestor sărbători, se făceau multe donații aşezămintelor filantropice pe care le înfiinţase Sfântul Vasile cel Mare, pentru consolidarea operei lor sociale [3].

Pătimirea Sfântului Mucenic Mamas, frescă, Mănăstirea Dionysiou, Athos, 1547

Zugravii capadocieni autohtoni au reprezentat întregi cicluri iconografice pe pereţii bisericilor, povestind viaţa şi încercările sfinţilor care erau cu deosebire iubiţi de poporul Capadociei celei născătoare de sfinţi. Astăzi suntem în situaţia de a cunoaşte că în secolele IV-V au fost zugrăvite cicluri legate de Sfântul Varlaam, Sfântul Mámas, Sfântul Teodor şi Sfânta Evfimía. Destul de curând s-au adăugat şi reprezentări iconografice legate de Sfântul Vasile cel Mare. Sfântul Mámas este reprezentat, de obicei, în trei moduri: cu căprioarele, ca simplu păstor sau călare pe leu [4].

Sfântul Mucenic Mamas, frescă, Mănăstirea Dochiariou, Athos, 1568

În omilia sa despre Sfântul Mámas, Sfântul Vasile cel Mare, episcopul Cezareei, îl descrie pe sfântul mucenic, înaintea unei mari mulţimi de credincioşi, drept exemplu de credincios simplu şi smerit care s-a învrednicit să slăvească numele lui Hristos. Sfântul Mucenic Mámas era un simplu cioban, aflat în deplină armonie cu natura înconjurătoare şi având o comoară nesfârşită de credinţă. Din pricină că omilia sa era urmărită de mulţi păstori de oi, Sfântul Vasile preferă să lase deoparte virtutea autentică, smerenia şi evlavia tânărului păstor. Acesta izvorăşte virtute [5], scrie Sfântul Vasile, iar mai departe evidenţiază zădărnicia bogăţiei şi a înţelepciunii lumeşti și importanța inegalabilă a evlaviei celei în Hristos. Şi încheie: „aceasta şi în ceruri te va înălţa, aceasta-ţi va rândui şi pomenire nemuritoare, dar şi faimă statornică în rândul oamenilor” [6].

Am amintit deja că Sfântul Mámas era sărbătorit în Cezareea Capadociei de două ori pe an, în luna septembrie şi primăvara. Prin cea de-a doua, locuitorii din această regiune îl rugau pe sfânt să binecuvânteze anotimpul care tocmai începea. Tânărul sfânt, copilul mucenic devenea, astfel, un simbol al binecuvântării perioadei în care natura înflorea din nou. Prin urmare, nu este greu de înţeles de ce cuvântul Sfântului Grigorie de Nazianz, pe care l-a rostit în Duminica Tomii, nu este altceva decât un adevărat imn al primăverii şi al Sfântului Mámas. „Sfântul acesta extraordinar, care păstoreşte astăzi poporul Cezareei, era un păstor capadocian care creştea căprioare. Iar acelea se întreceau care să dea prima lapte pentru hrana dreptului”, spune Sfântul Grigorie [7].

Merită să amintim cu deosebire cinstirea de care se bucura Sfântul Mámas în rândul tagmelor monahiceşti musulmane ale dervişilor. Este cunoscut faptul că dervişii respectau şi cinsteau mulţi sfinţi creştini. Unul dintre sfinţii la care aceia aveau mare evlavie era Sfântul Mámas. Mulţi refugiaţi capadocieni povestesc că în regiunea Mamasoú, dar şi-n alte părţi, dervişii țineau mult la sfântul mucenic. Se spune că atunci când intrau în casele lor, spuneau: „Dă-mi să aprind o lumânare Sfântului Mámas. Şi noi suntem pentru tine, Sfinte Mámas”. E vorba, deci, despre un alt exemplu de convieţuire armonioasă între credinţa creştină şi cea musulmană, care, se ştie, s-a impus vreme de secole în Orient.

Fiecare perioadă din istoria Bisericii are să se mândrească cu mădulare ale sale sfinţite, alese din toate straturile societăţii. În funcţie şi de condiţiile sociale ale fiecărei epoci, ne-a dat mucenici, mărturisitori, cuvioşi, drepţi, sfinţi căsătoriţi, copii mucenici şi o mulţime de alţi sfinţi cunoscuţi sau necunoscuţi. Toţi aceşti oameni sunt cinstiţi de Biserică nu precumnişte cazuri individuale de oameni deosebiţi, ci ca mădulare ale Trupului lui Hristos. Hristos şi Biserica sfinţesc şi mântuiesc pe oameni şi nu invers. Va trebui să înţelegem cu toţii faptul că ne mântuim în Biserică şi că nu mântuim noi Biserica.

Sfântul Mucenic Mámas este o piesă de aur din mozaicul Bisericii, căci și-a făcut voia lui Dumnezeu, voie a sa. Dacă vrem să-l cinstim cum se cuvine pe Sfântul Mámas, nu avem altă opţiune decât să urmăm vieţii sale şi să valorificăm harismele pe care ni le-a dat Dumnezeu. Să devenim, cu alte cuvinte, oameni ai bucuriei, ai iubirii, ai credinţei, ai dreptăţii şi, mai presus de toate, oameni ai nădejdii, dar şi ai jertfei şi muceniciei, însă într-un mod diferit. În zilele noastre, mucenicia şi mărturisirea capătă dimensiuni diferite. Scrie eruditul cleric Filotheos Faros: „Mărturisim adevărul lui Hristos atunci când suntem gata să jertfim orice rânduială care ne asigură nouă confortul, fie ea economică, emoţională, politică, socială, profesională, ideologică, chiar şi religioasă, de dragul acestui adevăr”. Şi continuă: „Îl mărturiseşte, într-un fel, pe Iisus Hristos, politicianul care are îndrăzneala să spună concetăţenilor săi că, pentru a lovi eficient divergenţa din viaţa locului aceluia, trebuie ca fiecare cetăţean să facă ceva cu propriile divergenţe, înainte de a se preocupa de divergenţele celorlalţi. Acest politician, însă, va mărturisi şi va suferi din pricina aceasta, căci nu va primi nici măcar votul propriei soţii”.

Note:

[1] Pentru cinstirea mucenicului în acest anotimp, este citat Sfântul Grigorie Teologul: „Mámas slăvitul şi păstor şi mucenic, cel căruia căprioarele se întreceau să-i dea laptele lor, pentru să se hrănească dreptul acesta în acest fel străin, […], şi primăvara binecuvântând-o astăzi, mulţimi de pretutindeni îi cheamă grăbit la frumuseţea virtuţii, şi vrednicia păstoririi şi la biruirea cuvintelor. Încă şi mai pe scurt, acum primăvara lumească, primăvară duhovnicească, primăvara sufletelor, primăvară a trupurilor, primăvara văzută, primăvară nevăzută”, Omilia 44, Eis tīn kainīn Kyriakīn (Omilia 44, La Duminica cea nouă), PG 36, 620-621.

[2] Epistola 176 către Amfilohie, PG 32, 653 BC, EPE, Megálou Vasilíou Erga 1 (Operele Sfântului Vasile cel Mare, 1), Paterikaí Ekdóseis „Grigórios o Palamás”, Tesalonic 1972, p. 124-125.

[3] V. Néarhos Klirídi, „Prolegómena kai keímenon tīs akolouthís tou aghíou endóksou megalomártyros Mámantos tou Thavmatourgoú”, op. cit., p. 94-95. Anna Maravá-Hatzinikoláou, O Aghios Mámas, op. cit., p. 51-53.

[4] V. Anna Maravá-Hatzinikoláou, op. cit., p. 86 ş.a.

[5] „Aceasta este lauda mucenicului: bogăţia harismelor duhovniceşti… Acesta din sine izvorăşte virtute… să amintim, fără ca uimirea să ne amuţească, a păstorului bogăţie. Veniţi, deci, să lăudăm cele ale nebogatului”, Omilía 23, Eis ton Aghion Mártyra Mámanta (Omilia 23, La Sfântul Mucenic Mámas), PG 31, 589E-592C. V. şi Anna Maravá-Hatzinikoláou, O Aghios Mámas, op. cit., p. 6-8, 54-55.

[6] M. Vasileíou, Omilía 23, Eis ton Aghion Mártyra Mámanta (Omilia 23, La Sfântul Mucenic Mámas), PG 31, 592C.

[7] „Mámas slăvitul păstor şi mucenic, cel căruia căprioarele se întreceau să-i dea laptele lor, pentru să se hrănească dreptul acesta în acest fel străin, acum păstorind poporul credincios, şi primăvara binecuvântând-o astăzi, mulţimi de pretutindeni îl cheamă grăbit”, Omilia 44, La Duminica cea nouă, PG 36, 620C. Vezi şi Anna Maravá-Hatzinikoláou, op. cit., p. 39-41.

Fragment din Cuvântul de deschidere la cel de-al II-lea Congres al cinstitorilor Sfântului Mámas din Grecia – Cipru, 13 Iulie 1997, Aghios Mámas Halkidikís