Cuvânt al Patriarhului Ecumenic Bartholomeu cu ocazia noului an bisericesc

+ Bartholomeu,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic,
Pliromei Bisericii:

Har și Pace de la Ziditorul, Țiitorul și Stăpânul întregii făpturi,
de la Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos!

Binecuvântați frați, surori și copii ai Domnului,

Maica tuturor creștinilor ortodocși, Biserica lui Hristos, Trupul veșnicului nostru Domn, Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, cu milostivire slujește prin toate lucrările ei, dar mai cu seamă prin Dumnezeiasca Liturghie, prin punerea darurilor înaintea Făcătorului, la taina mântuirii. Iar aceasta, [Biserica] o făptuiește având și dovedind dragoste nefățarnică pentru toți membrii ei, la fel cum are și Tatăl nostru cel ceresc.

În cugetul ei rugător, Biserica întotdeauna poartă interesul viu și purtarea de grijă față de tot ceea ce are legătură și influențează viața acestora. Din această pricină, ea nu rămâne neatinsă și indiferentă la distrugerea mediului natural, [distrugere] continuă, zilnică, datorată lăcomiei omului și setei vane de câștig, aducătoare cu sine a întoarcerii feței Domnului dinspre noi, tulburarea firii zidite, stricarea cununii creației, a existenței umane, și amenințarea înseși a continuității vieții.

De multă vreme, Patriarhia Ecumenică și noi înșine, căutând la semnele vremii, dar și credincioși fiind datoriei Bisericii Ortodoxe, am proclamat și am dedicat ziua de 1 septembrie a fiecărui an, ziua de început a noului an bisericesc, drept zi de rugăciune fierbinte pentru paza făpturii zidite de Dumnezeu și lăsate nouă moștenire: mediul înconjurător. Întru această zi, plecăm genunchii sufletului și ai inimii, cerând de la Dumnezeu să caute cu iubire de oameni spre zidirea Sa, trecând cu vederea păcatul și lăcomia noastră, a oamenilor, și „deschizându-și mâna Sa, să umple toate de bunătate”, oprind curgerea cea nimicitoare a lumii.

Cu totul adevărat este faptul că în ultimele zeci de ani s-a făcut un progres remarcabil în ceea ce privește protecția mediului, îndeosebi prin constanta aducere în conștiința publică, prin adoptarea de măsuri preventive și restrictive, prin crearea de programe sustenabile, prin întoarcerea la surse de energie moderate și alte activități notabile și eficiente. Efortul și grija Maicii Biserici a Constantinopolului a contribuit mult la acest progres, prin cooperarea cu instituții și organizații ecologice internaționale. Fără îndoială, toate acestea sunt insuficiente.

Prăznuind din nou indictionul bizantin și inaugurând un nou an al milei lui Dumnezeu, ne adresăm binecuvântatei plirome a Bisericii Ortodoxe, dar și întregii lumi, chemându-i pe toți oamenii la o mai multă luare aminte, la o mai mare sensibilizare și la mobilizarea eforturilor spre a ne întoarce la o situație care să reflecte – dacă nu condiția euharistică și doxologică absolută a strămoșilor Adam și Eva – măcar o condiție inspirată de harul și mila Domnului.

Exploatarea tâlhărească, fără nici o limită, a resurselor naturale ale creației constituie cea dintâi pricină a distrugerii mediului înconjurător, constituind, după mărturia teologiei, a artelor și a literaturii, consecința căderii omului, a neascultării de porunca Domnului și a nesupunerii față de voia lui Dumnezeu.

Biserica deține antidotul spre vindecarea problemelor ecologice și ne cheamă pe fiecare la restaurarea chipului lui Dumnezeu [din noi], la vechia și arhetipal frumusețe. Restaurarea firii căzute a omului, respirarea Duhului Sfânt și participarea la darurile Acestuia restaurează relația armonioasă dintre om și natură, dintre om și creația pe care Dumnezeu a făcut-o spre bucuria și desfătarea omului, dar și spre ridicarea acestuia spre El, spre Făcătorul Său.

Maica Biserică ne cheamă „să cugetăm întreaga lume întru Cuvântul Domnului și întru Duhul de viață de viață dătător”, așa după cum spune Sfântul Simeon Stâlpnicul pe care astăzi îl prăznuim, și de la cele simțite și firești să ne ridicăm spre „cele de deasupra de fire” și să ne aplecăm asupra „vederilor celor simple și cu desăvârșire ascunse ale teologiei”, astfel încât de cele zidite să ne ridicăm spre Ziditor.

Suflarea locuind întru noi a Duhului Sfânt este cea care îndumnezeiește pe cel care participă, unind în același timp omul cu mediul său, astfel încât să îl simtă ca pe o parte din sine și să-l respecte ca pe ceva sfânt, fără să cadă în abuzuri ori exagerări.

Hrănirea omului din cele ale lumii fizice desigur că nu poate fi înfăptuită printr-o utilizare lacomă a acesteia, ci prin respectarea ei, adică prin respectul reciproc din om și semenul său, dintre om și celelalte ființe vii, văzute și nevăzute, toate zidite „bune foarte” de Cuvântul lui Dumnezeu. Doar astfel vom putea să bem apă din piatra de viață dătătoare, să vedem soarele cel simțit, ridicându-ne spre soarele cel înțelegător al dreptății; privind la stâlpul material al Sfântului Simeon, să vedem adevăratul stâlp de foc; văzând norul de ploaie, să intrăm în norul Duhului celui Sfânt, întru care să ne odihnim, acolo unde cel dintâi a intrat pentru noi Hristos, înscriindu-ne numele împreună cu cei întâi născuți întru Biserica cea cerească.

Doar mișcați fiind de o astfel de conștiință – a respectului cuvenit față de contribuția oricărei ființe vii la liturghia vieții – vom putea rezolva automat chestiunile mediului înconjurător, prin dumnezeiescul har și nu prin neputincioasa siluire omenească. Acest mesaj al vieții este și un mesaj al responsabilități de a ne continua strădania și lupta duhovnicească prin rugăciune, îndemn, cerere și încurajare, sporind luarea aminte asupra necesității protejării de mânia viitoare a naturii față de care ne-am înstrăinat.

Perpetuul atașament al omului față de cele pământești și stricăcioase este cauza problemelor din natură într-o așa măsură, încât, cu cât ne întoarcem mai mult spre cele pământești, cu atât ne îndepărtăm de cer și de Dumnezeu

Sfânta Maică, Marea Biserică a lui Hristos, cu frică de Dumnezeu și-a asumat obligația folositoare și mântuitoare a protejării mediului spre continuarea vieții materiale și duhovnicești pe planeta noastră, în lumea zidită de Dumnezeu. Astfel, în luna iunie a anului viitor, căutăm să organizăm un Congres cu tema „Teologia, Ecologia și Lumea: dialog despre mediu, literatură și arte”. Scopul acestui congres este de a atrage aminte – cu referiri speciale la literatură și artă – asupra importanței particulare și specifice a dimensiunii etice și spirituale a crizei ecologice și a reîntoarcerii la „binele cel dintâi”, la natură, la sacru, la sfânt, la desăvârșit, așa cum a ieșit din mâinile Cuvântului lui Dumnezeu cel ziditor, spre desfătarea și hrănirea noastră.

Având „înăuntrul nostru pomenirea judecăților” Domnului, mărturisim de aici, din inima sfântă a întregii Ortodoxii, cuvânt adevărat, cerând luarea aminte a tuturor la primejdiile ce se află înaintea noastră, pe care Harul Domnului, din purtarea Sa de grijă plină de dragoste de oameni, nu le va îngădui, și vă chemăm pe toți să lucrați spre apărarea lumii noastre înconjurătoare și întoarcerea spre Izvorul Vieții, cu mijlocirile Prea Sfintei noastre, de Dumnezeu Născătoare cea Pururea Fericităși ale Sfântului Simeon Stâlpnicul și ale tuturor sfinților. Amin!

Constantinopol, 1 septembrie 2014