Cuvioasa Eufrosina, fiica Avvei Pafnutie Egipteanul

Cuvioasa Eufrosina, manuscris bizantin, sec. al XI-lea

Cuvioasa Eufrosina a trăit în anii lui Teodosie cel mic [pe la 410 d.Hr.], fiind singură la părinți și foarte bogată. Tatăl ei, Pafnutie, era cel mai bogat om din Alexandria și dimpreună cu soția sa se distingeau prin credința fierbinte în Dumnezeu.

 La vârsta de 12 ani, Eufrosina a rămas orfană de mamă, iar tatăl ei s-a dedicat cu mai multă râvnă și dragoste creșterii fiicei sale. Când Eufrosina a ajuns la vârsta de 18 ani, tatăl ei a dorit să o dea în căsătorie unui tânăr din înalta societate.

Însă sufletul Eufrosinei fusese deja cucerit de dumnezeiasca dragoste. Căsătoria și cele lumești i-ar fi fost o piedică în a se dărui deplin milostivirii și slujirii aproapelui. De aceea, într-o bună zi, după ce a împărțit săracilor tot ce avea, a plecat în ascuns de acasă, și după multe peripeții a ajuns, îmbrăcată în haine bărbătești, la o mănăstire chinovială de călugări. Acolo a luat numele de Smáragdos și toți monahii se minunau de nevoința ei duhovnicească și de faptul că era gata oricând să slujească tuturor.

A viețuit în mănăstire 38 de ani. Către sfârșitul vieții l-a întâlnit și pe tatăl ei, atunci când și acesta s-a făcut monah în aceeași mănăstire. Astfel, prin viața ei, Eufrosina ne amintește de cuvintele Sfintei Scripturi, care spune: ”Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie” (Tit 2:12). Adică, după ce lepădăm dorințele acestei lumi deșarte și păcătoase, să trăim în veacul de acum cu înfrânare în viața noastră, cu dreptate față de semeni și cu evlavie față de Dumnezeu.

Tropar
Glasul al VIII-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, ca luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grija de suflet, de lucru cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.

Cuvioasa Eufrosina, frescă, Mănăstirea Gracianița, sec. al XIV-lea

Alt tropar
Glasul I

Întru nevoință firea femeiască o ai ascuns, întru adormire pe toți i-ai uimit, Eufrosina, cea care bărbătește te-ai osârduit, deși prea strălucită tânără erai. Cu mijlocirile tale scapă din primejdii pe cei ce te cinstesc pe tine.

Condac
Glasul al II-lea. Cele de sus căutând…

Dorind să câștigi viața cea de sus, desfătarea cea de jos de tot ai părăsit și te-ai amestecat pre sineți între bărbați, prea frumoasă Eufrosino, ceea ce pentru mirele tău Hristos, ai defăimat pre logodnicul cel vremelnic.

Icos

Desfătându-ne sufletele cu bucurie și cu veselie, veniți cu osârdie, ca să auzim cuvânt minunat. Căci această povestire covârșește toată mintea și o uimește. Că femeie petrecând în mijlocul bărbaților, a biruit pre Veliar și focul dulceților l-a călcat, și nicicum nu s-a ars. Căci cea nespurcată dorind pre Hristos, a defăimat pre logodnicul cel vremelnic.

 La Eufrosina

Firea femeiască, Eufrosino, o ascunzi în chip bărbătesc…
Și vezi pre cel ce vede cele ascunse, pre Stăpânul ceresc.
La douăzeci și cinci, Eufrosina morții s-a supus
Și de pre pământ sufletul către Cer i s-a dus.