Noul Mucenic Maxim Sandovici

Sfântul Maxim s-a născut în anul 1866 în satul Zdenia din Transcarpatia, regiune care astăzi se găsește la granița dintre Polonia și Slovacia, și care, înaintea Primului Război Mondial se afla sub stăpânirea Austro-Ungariei.

Încă din copilărie se deosebea de cei de o vârstă cu el prin evlavia pe care o avea pentru cele sfinte. Pe când era elev la colegiu, se trezea dis-de-dimineață pentru a citi slujba utreniei în camera sa și pentru a psalmodia diferite tropare. Dorința lui cea mai fierbinte era de a deveni preot de mir sau monah. De aceea, imediat ce a terminat gimnaziul, a intrat ca novice la o mănăstire unită din orașul său natal. Dezamăgit, însă, de modul în care viețuia obștea acelei mănăstiri, după numai trei luni a plecat în ascuns la Lavra Poceaev din regiunea Volinia (partea vestică a Ucrainei), care era recunoscută atât pentru rigurozitatea slujbelor și a vieții duhovnicești, cât și pentru păstrarea nealterată a mărturiei ortodoxe.

Mitropolitul Kievului și al Galiției, Antonie Hrapovițki (1863-1936), a vizitat Lavra și i-a cerut starețului un frate pe care să îl hirotonească preot și care să slujească pentru comunitățile ortodoxe din Transcarpatia. Sorțul a căzut pe Maxim, care l-a urmat pe mitropolit. A urmat, mai apoi, seminarul teologic de la Zitomir, și, după ce s-a căsătorit cu o tânără bielorusă, mitropolitul Antonie l-a hirotonit preot în 1911.

Părticele de sfinte moaște ale Noului Mucenic Maxim

Preluându-și îndatoririle sale de păstor, s-a întors în orașul natal, la Krab, unde a săvârșit cea dintâi Dumnezeiască Liturghie de după impunerea Uniației în Transcarpatia (secolul al XVIII-lea). Mergând să viziteze casa părintească, a fost arestat și condamnat la 8 zile de temniță și la plata unei amenzi foarte mari. După ieșirea din închisoare, părintele Maxim nu s-a descurajat, ci a continuat să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie în satele dimprejur.

Atitudinea sa curajoasă a fost motivul pentru care a fost condamnat din nou, dar nu singur, ci împreună cu creștinii ortodocși care îl susțineau. În martie 1912 a fost adus legat în lanțuri la închisoarea din Lvov și, timp de doi ani a trecut prin anchetări succesive, fiind acuzat că este ortodox, că folosea cărți de cult în limba rusă și că ar fi colaborat cu rușii, care erau inamicii austriecilor în acea perioadă. În ciuda acuzațiilor mincinoase care fuseseră formulate la adresa lui, în iunie 1914 a fost declarat nevinovat și lăsat liber, împreună cu toți care fuseseră arestați împreună cu el. S-a întors în satul său, cu sănătatea șubrezită din cauza torturilor și a anchetelor nesfârșite la care fusese supus.

În luna august a anului 1914, cu puțin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, a fost arestat din nou, de data aceasta împreună cu soția sa, care era însărcinată, cu părinții și o parte dintre enoriașii săi. Soldații s-au comportat cu brutalitate față de ei. Au fost duși în lanțuri la închisoarea din Gorliče. În ziua de 6 septembrie 1914 a fost scos din închisoare și anunțat – fără nici un fel de explicații – că fusese condamnat la moarte. Soldații au încercat să îl lege la mâini și la ochi, dar Părintele Maxim le-a spus: ,,Nu e nevoie să mă legați, nu am unde să fug”. L-au împușcat în curtea interioară a închisorii sub privirile părinților săi. Sfântul Maxim a apucat doar să strige ,,Trăiască Ortodoxia!” și a căzut la pământ secerat de gloanțe. Unul dintre ucigașii săi s-a apropiat și l-a mai împușcat de trei ori în cap, aruncându-i creierii pe zidurile închisorii.

În 1922, racla cu cinstitele sale moaște a fost dusă în satul său, Zdenia, și îngropată lângă zidul bisericii. De atunci, mormântul său a devenit loc de pelerinaj pentru mulți închinători și a început să fie cinstit ca sfânt de către toți locuitorii Transcarpatiei, chiar și după expatrierea populației de acolo.

Pentru rugăciunile mucenicului Tău, Maxim, Hristoase, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin!