Procesiuni cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului în provincia Halkidikí

Procesiunile cu odoare aghiorite erau un fenomen de amploare în provincia Halkidikí pe timpul ocupației otomane și constituia o extindere a practicii mai răspândite a procesiunilor cu sfinte moaște. În nordul provinciei Halkidikí erau mai frecvente procesiunile cu odoare (Cinstita Cruce, Cinstitul Brâu) decât cele cu sfinte moaște, acestea din urmă fiind de obicei trimise în afara peninsulei elene spre binecuvântare și milostivire de la Dumnezeu.

Între odoarele trimise spre închinare în nordul provinciei Halkidikí în ultimele două secole, se cuvine să amintim Cinstitul Brâu al Născătoarei de Dumnezeu, din care o parte se păstrează la Mănăstirea Vatoped. Tradiția spune că acest odor a fost închinat mănăstirii aghiorite de către domnitorul sârb Lazăr I, în secolul XIV. În 1744, monahul pelerin Vasili Bárski din Kiev, descriind Sfântul Brâu, spune că ”răspândește o negrăită bună-mireasmă. Are lungimea de doi țoli și lățimea cât lungimea unui deget; este negru, cu împletitură deasă […]. O părticică din el se trimite spre închinare popoarelor creștine care cer milostivire, spre binecuvântare și facere de minuni, iar restul, partea cea mai mare, nu iese niciodată din mănăstire, ci se păstrează totdeauna în katholikon”.

Locul obișnuit al Sfântului Brâu, în altarul katholikonului Mănăstirii Vatopedi

În epoca lui G. Smyrnáki (1903), Cinstitul Brâu era împărțit deja în trei părți, dintre care una s-a aflat o dată în pericolul de a se pierde, fiind furată de niște tâlhari în timpul unei procesiuni în Halkidikí în secolul XIX.

Prilejurile pentru trimiterea Cinstitului Brâu în satele din nordul provinciei Halkidikí erau date de evenimente ieșite din comun, care preocupau comunitățile locale. Prin urmare, nu se observă o organizare specială în trimiterea Brâului, precum cea pe care o impuneau solicitările către regiunile din Răsărit. Cel puțin acest lucru reiese din mărturiile autorităților care leagă trimiterea Cinstitului Brâu de tot felul de nenorociri, precum molime, holeră și boli în satele din Episcopia Ierissos-ului.

Comunitățile greu încercate cereau printr-o scrisoare să le fie trimis sfântul odor, scrisoare pe care o înmâna Mănăstirii Vatoped o delegație împuternicită de ele. Adeseori trimitea invitație și episcopul locului (1864, 1867, 1873, 1875, 1878, 1880, 1889, 1890, 1892), ca să-și sprijine turma în necazuri și să confirme activitatea aghioriților în eparhia sa:

Venim înaintea preacuvioșiei voastre cu rugămintea de a conduce în părțile noastre procesiunea cu Cinstitul Brâu al Maicii Dumnezeului nostru. Îl trimitem, așadar, pe riga Ioánnis Dimitríou care vine împreună cu alți doi însoțitori. Dară, să ne trimiteți Cinstitul Brâu după cum noi am dorit și dorim în fiecare an, ca să ne păzească nevătămați trupește și sufletește (Liarígovi 1865).

La ieșirea din Mănăstirea Vatoped, odorul era însoțit de obicei de doi monahi, așa-numiții aghiazoníți, adică cei rânduiți să poarte de grijă Cinstitului Brâu, ΑγίαΖώνη. Dintre aceștia unul era preot, așa încât delegația să poată săvârși sfințiri pe la casele credincioșilor. Programul misiunii era respectat cu rigurozitate, de aceea și exista o corespondență între aghiazoníți și mănăstire pe toată durata turneului de multe zile în Halkidikí. Misiunea nu se putea deplasa în satele de prin împrejurimi dacă nu avea poruncă în acest sens din partea mănăstirii și dacă aceasta din urmă nu primise în prealabil o invitație oficială din partea comunității interesate.

Manuscrisele care consemnează înțelegerile încheiate de Mănăstirea Vatoped atestă că au existat și cazuri în care se săvârșeau sfințiri în mănăstire, după care lucrurile sfințite erau duse în satele greu încercate fără a mai fi trimis acolo Cinstitul Brâu. La această practică au recurs satele Ierissós (1878), Varvara (1880), Doubión (1907, ”pentru viermii de mătase”) și Ravnón (azi localitatea Petrokérasa). Ravnioții beneficiau regulat de asemenea sfințiri, de aceea și obișnuiau să dăruiască Mănăstirii Vatoped ceară și ouă:

Încuviințând să împlinim rugămintea voastră pe care ne-ați transmis-o prin trimișii voștri, vă trimitem după obicei, o sticlă de aghiazmă de la Cinstitul Brâu cel plin de har (Mănăstirea Vatoped către Enoria și Comunitea din Petrokérasa 1933).

Venirea Cinstitului Brâu era socotită o mângâiere și o binecuvântare pentru locuitorii satelor aflate în felurite nenorociri. Pe atunci oamenii nu aveau o sănătate rezistentă, ca să poată face față epidemiilor. Exista convingerea că acestea erau pricinuite de necredința oamenilor și, deci, numai Dumnezeu putea pune capăt chinurilor. Așadar, trimiterea sfintelor obiecte și a moaștelor era o practică la care Biserica (cler și popor) recurgea adesea, pentru că credea în ea, iar credința aceasta se dovedea pe deplin îndreptățită:

Am săvârșit sfințirile în satul Reveníkia. Dumnezeiescul har al Doamnei noastre Născătoare de Dumnezeu a ajutat și până acum nu a murit nimeni (Reveníkia 1853).

Am început cântând cântări duhovnicești să săvârșim sfințiri pe la casele oamenilor, duminica aceasta și duminica trecută am făcut și litanie în jurul satului lor citind și rugăciunile rânduite, aceste sate însă pătimesc mult din pricina secetei cumplite, iar cei mai mulți dintre copiii lor suferă de febră tifoidă, care însă nu a pricinuit până acum moartea nici unuia (Reveníkia 1870).

Credincioșii erau generoși, arătau ”evlavia cuvenită” față de sfântul odor și făceau danii ca răsplată pentru strădania aghizoniților de a-i salva din răutăți. Dăruiau bani, alimente, animale, cereale, produse apicole și altele, care apoi fie erau trimise la Mănăstirea Vatoped, fie se vindeau în provincia Halkidikí. Daniile acestea definesc și aspectul economic al acestor turnee cu sfintele odoare. Prin aceste milostenii, mănăstirea aghiorită acoperea o mică parte a nevoilor sale sau organiza lucrări filantropice în afara mănăstirii. Sutele de donații ale mănăstirii, pe care le descoperă cercetătorul de azi în arhivele acesteia, și care erau destinate mirenilor și preoților săraci, bisericilor nou construite și școlilor din Halkidikí, reprezintă o mărturie incontestabilă despre ofranda cu incalculabilă a monahismului aghiorit în provincia Halkidikí.

Comunitățile din Halkidikí, recunoscătoare pentru ajutorul duhovnicesc primit din partea vatopedinenilor, nu uitau să trimită scrisori de mulțumire către Mănăstirea Vatoped pentru harul făcător de minuni al Cinstitului Brâu, arătând astfel atitudinea pe care totdeauna Hristos o cerea de la cei care erau se bucurau direct de lucrările sale minunate.

Satele prin care a trecut Cinstitul Brâu:

1813 Liarígovi (azi Arnéa) [invitație]
1848 Liarígovi [invitație]
1853 Reveníkia (azi Megáli Panaghiá), Novosélo (azi Neohóri), Liarígovi
1864/5 Liarígovi și alte cinci sate din Episcopia Ierissós
1866 Liarígovi și alte sate din Episcopia Ierissós
1867 Liarígovi și alte sate din Episcopia Ierissós
1868 Liarígovi și alte sate din Episcopia Ierissós
1869 Mantemohória
1870 Gomáti, Reveníkia
1873 Ierissós, Gomáti, Paleohóri
1875 Paleohóri, Liarígovi
1876 Ierissós
1880 Liarígovi [invitație]
1883 Gomáti
1889 Ízvoros
1890 Ierissós, Ízvoros, Mahalás (azi Stághira)
1892 Reveníkia, Liarígovi, Novosélo, Ízvoros, Paleohóri
1909 Ierissós [invitație]
1916 Ierissós, Gomáti, Reveníkia
1918 Ierissós [invitație]
1920 Paleohóri, Neohóri, Liarígovi, Varvara, Stanós
1924 Ierissós
1955 Petrokérasa
1996 Petrokérasa

Sursa: Pashalkidikós Lógos, nr 15, aprilie-mai-iunie 2013, pp. 23-24.