Sfânta Ermiona, fiica Diaconului Filip

4 September 2014

Dintre cele patru fiice ale Apostolului Filip Diaconul, care, după mărturia Faptelor Apostolilor (21, 8-9), erau fecioare şi proorociţe, Ermiona şi Evtihís au mers în Efes, pentru a-l întâlni pe Sfântul Ioan Teologul. Însă, pentru că iubitul Apostol se mutase deja la ceruri, l-au urmat pe ucenicul acestuia, Petroniu. Ermiona, care cunoştea arta medicinii, a învăţat în preajma aceluia să vindece şi sufletele, nu numai trupurile oamenilor.

Hermione Charalambos Epaminonda Illustration 18 x 12

Sfânta Muceniță Ermiona, reprezentare contemporană de Haralambos Epaminonda

În vremea aceea, împăratul Traian, întorcându-se din expediţia împotriva parţilor (114), auzind multe despre vindecările minunate şi proorocirile Ermionei, a poruncit să fie adusă înaintea sa. La început, a încercat să o silească să se lepede de Hristos, dar nu a reuşit s-o convingă. Atunci a poruncit să fie lovită peste obraz. Sfânta l-a văzut pe Hristos şezând în sala de judecată, sub înfăţişarea lui Petroniu şi a primit cu bucurie loviturile. Proorocindu-i că-i va învinge pe parţi şi că după el nu va lua altcineva tronul, decât ginerele său, adică soţul fiicei sale, Traian a eliberat-o. După acestea, Ermiona a zidit în Asia un aşezământ caritabil, unde străinii au găsit mângâiere de durerile trupeşti şi sufleteşti.

Ermioni, Chios IN R

Sfânta Muceniță Ermiona, icoană grecească, Chios

În anul 117, luând tronul Împăratul Adrian, după proorocia sfintei, a aflat despre aceasta şi a trimis să fie adusă înaintea sa. La întrebările referitoare la vârsta şi la locul său de baştină, Ermiona a răspuns: „Hristosul meu cunoaşte câţi an am şi din ce patrie sunt”. Înfuriat de îndrăzneala ei, împăratul a poruncit să fie dezbrăcată, să fie biciuită fără milă şi să fie aruncată într-un cazan plin cu smoală fierbinte, pucioasă, bitum şi plumb. Îndată ce Ermiona a fost aruncată în cazan, focul s-a stins, iar Sfânta părea să stea în loc plin de răcoare. Vrând să se convingă că ceea ce vedea este adevărat, Adrian s-a apropiat şi a atins cazanul cu mâna sa. Îndată i s-a desfăcut pielea şi i-au căzut unghiile. Din mijlocul cazanului cu aramă fierbinte, Ermiona a strigat: „Mare este Dumnezeul creştinilor!”.

Ruşinat, împăratul a poruncit să fie aruncată goală într-un vas mare şi încins. Îngerul ei, însă, o păzea de rele şi a risipit focul, arzându-i pe cei aflaţi în apropierea vasului.

După aceste semne minunate, Ermiona s-a prefăcut că ar vrea să aducă jertfe zeilor, fiind dusă într-un templu păgân. Cu rugăciunea, a aruncat la pământ şi a sfărâmat toate statuile. Această ultimă batjocură l-a înfuriat peste măsură pe Adrian, care a dat-o pe Ermiona în mâna călăilor Theotim şi Theodul, ca să-i taie capul în afara oraşului.

Hermione, Menologion_of_Basil IN

Mucenicia Sfintei Ermiona, ilustrație din Minologhionul Împăratului Vasile al II-lea

Pe când aceia se grăbeau să execute porunca împăratului, le-au înțepenit mâinile. Li s-a luminat, atunci, mintea, au crezut în Hristos şi, în aceeaşi clipă, s-au tămăduit. Au rugat-o pe Sfânta Ermiona să se roage pentru ei şi şi-au dat sufletul cu pace. Călcând toate uneltirile diavolului, şi-a dat, apoi, şi Sfânta Ermiona, sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropată în Efes.

Sursa: Néos Sinaxaristís tīs Orthodóxou Ekklisías (Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe), Septembrie, Ed. Indiktos, p. 48-49

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB