Sfântul Mare Mucenic Nichita Gotul

Sfântul Nichita Gotul, icoană rusească, sec. al XVI-lea

Sfântul Nichita era din neamul goților care, pe vremea Împăratului Constantin cel Mare, se instalaseră dincolo de râul Istru (Istru, potrivit geografului Meletie, este numit râul Dunărea de la punctul unde se unește cu râul Sava până la Marea Neagră sau, după alții, de la orașul Axioúpolis în jos, până la vărsarea sa).

De mic copil, Nichita a fost învățat sfânta credință de la episcopul got Teofil, care adesea îi amintea de cuvintele Apostolului Pavel: ”Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, și fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus” (2 Timotei 3:14-15). Cu alte cuvinte, să rămâi neclintit în cele ce ai învățat. De mic copil cunoști Sfintele Scripturi care îți pot da adevărata înțelepciune, care călăuzește la mântuire prin credința în Iisus Hristos. Și așa s-a și întâmplat.

Sfântul Mucenic Nichita Gotul, icoană rusească, 1593

Când ighemonul Atanaric l-a arestat pe Nichita și l-a amenințat cu chinuri, ca să-l facă să se lepede de Hristos, acesta a rămas neclintit în cele ce a învățat de mic copil. A mărturisit cu mult curaj pe Hristos în fața ighemonului, care, atunci când l-a auzit, s-a mâniat cumplit. A poruncit îndată și i-au zdrobit oasele în chipul cel mai înfricoșător. Dar ura barbarilor era atât de mare, încât după ce i-au zdrobit oasele l-au aruncat în foc, unde și-a găsit sfârșitul. Focul însă, prin dumnezeiasca vrere, a respectat cinstitele lui moaște, pe care le-a luat apoi un creștin evlavios și le-a păstrat într-o raclă.

Martiriul Sfântului Nichita Gotul, manuscris bizantin, sec. al XI-lea

Pomenirea lui se săvârșește în fiecare an în ziua de 15 septembrie.

Troparul, glasul 1: Purtătorule de chinuri, biruind mai întâi năvălirile barbarilor cu puterea Crucii cea nebiruită, pe urmă ai surpat mândria demonilor, împotrivindu-te cu vitejia ta, Înţelepte; şi biruind-o, Nichita, ai luat daruri vrednice de biruinţă. Slavă lui Hristos, Cel ce te-a întărit; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce a mărit pururea cinstită pomenirea ta.

Condacul, glasul al 2-lea (Podobie: ”Căutând cele de sus…”): Tăind tăria înşelăciunii cu împotrivirea ta, şi luând cununa biruinţei prin nevoinţa ta, te veseleşti împreună cu îngerii, mărite Nichita, cel cu nume de biruinţă, împreună cu dânşii neîncetat rugându-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi toţi.

Icosul: Dându-mi cunoştinţa sufletului meu, curăţeşte-mi mintea şi mă arată lucrător poruncilor Tale, Mântuitorule, ca să pot birui pornirile cele multe ale patimilor mele, şi să câştig darul cel de biruinţă al nestricăciunii, prin rugăciunile viteazului tău purtător de chinuri Nichita, Iubitorule de oameni. Căci el ne-a chemat pe noi la pomenirea sa, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.