Viața Sfântului Iosif cel Nou – 7. Așezarea în rândul sfinților

La doar treizeci de ani de la adormirea sa (1686), sinodul local al Mitropoliei Banatului de atunci (cu sediul la Timișoara), a hotărât să îl sărbătorească pe Sfântul Iosif cu titulatura ,,Iosif cel Nou”[1].

Nu este lipsit de importanță faptul că în 1686, mitropolitul de atunci al Timișoarei, Vasile, a dăruit mănăstirii athonite Hilandar un suport (proschinitar) pentru cinstita icoană a Maicii Domnului-Triherousa[2].

Cea mai veche icoană care îl înfățișează pe Sfântul Iosif, păstrată până în zilele noastre, a fost pictată în 1782 de către preotul Ștefan Bogoslovici, la cererea protoiereului Ioan Suboni, care a dăruit-o Mănăstirii Partoș, pentru a fi așezată la mormântul sfântului[3], acolo unde se păstrează până astăzi.

Dintre veșmintele cinstitului ierarh, se mai păstrează un sacos arhieresc brodat cu fir de aur, care se găsește astăzi la muzeul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, muzeu înființat de Mitropolitul Transilvaniei, Antonie Plămădeală.

Fără putință de tăgadă, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș este cel care a pus bazele isihasmului de sorginte palamită în ținutul Timișoarei, așa după cum el însuși a trăit la Sfântul Munte timp de mai bine de 50 de ani în duhul isihasmului. Venind în Banat, a adus cu el la Mănăstirea Partoș duhul palamit al rugăciunii inimii, care a făcut din această mănăstire, până la închiderea ei, unul dintre cele mai renumite centre duhovnicești din acele locuri.

Note:
[1] Dr. Iustin Sp. Popovici, Zitija Zvetih za Septembar, Belgrad, 1976, p. 299.
[2] Smirnáki Gherasímou, Sfântul Munte, 1/1988, p. 487.
[3] Timotei, episcopul Aradului, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, sfinți români și apărători ai legii strămoșești, București, 1987, p. 363.