Cuviosul Ioan Cucuzel

Cuviosul Ioan Cucuzel, supranumit şi «glas de înger » pentru vocea sa cu adevărat îngerească, s-a născut la Dirrachium, în vremea stăpânirii dinastiei Comnenilor.

Pentru glasul său deosebit a fost primit la şcoala împărătească de muzică și a ajuns cântărețul curții împărătești. Numele de Cucuzel l-a dobândit pe când era elev, datorită faptului că mânca bobi. Era deosebit şi-n purtare, pentru aceea împăratul îl iubea în mod deosebit, la fel şi boierii. Cuviosul Ioan, poate de teamă să nu piardă desfătarea cerească din pricina slavei vremelnice de care se bucura, plănuia însă să părăsească lumea.

Odată, egumenul Marii Lavre din Sfântul Munte i-a făcut o vizită împăratului pentru o trebuinţele mănăstirii. Vederea egumenului şi buna sa cuviinţă au făcut să crească în inima tânărului dorinţa de a îmbrăţişa viaţa îngerească a monahilor. Nesocotind, așadar, bunăvoinţa pe care i-o arăta împăratul, a schimbat hainele sale de mătase cu haine de păr, a luat un toiag şi a plecat la Marea Lavră.

Portarul mănăstirii îl întrebă:

– Ce doreşti şi ce meserie cunoşti?

Iar acela, ascunzând adevărata sa ştiinţă în arta muzicii, pentru a nu fi descoperit de împărat, a răspuns:

– Sunt păstor şi doresc să devin monah.

Egumenul l-a primit şi după ce l-a încercat puţină vreme, l-a tuns monah şi l-a trimis la munte să păzească ţapi. Cuviosul şi-a îndeplinit, în acest fel, dorinţa, făcând diaconia pe care o primise şi rugându-se nestingherit în iubita sa isihie.

Într-o zi a dus la păscut caprele pe un promontoriu. Privind în dreapta şi-n stânga şi încredinţându-se că nu e nimeni prin preajmă, a început să cânte un imn cu multă pricepere şi străpungere.

Un pustnic care se nevoia prin locurile acelea, auzind cântecul ceresc şi ieşind din peştera sa plin de uimire, a putut vedea înainte o minunată înfățișare. Caprele se opriseră din păscut şi-l ascultau pe minunatul psalt.

Egumenul n-a întârziat să afle lucrul acesta și, de atunci, Cuviosul Ioan şi-a putut pune în lucuare rara sa harismă, cântând în strana stângă a katholikonului Lavrei.

Vedenia Cuviosului Ioan Cucuzel, tempera pe lemn, Georgios Kordis

Într-o Sâmbătă, cea a Acatistului, Cuviosul Ioan Cucuzel, în vremea idiomelelor Canonului Preasfintei Năcătoare de Dumnezeu, a aţipit câteva momente, din pricina ostenelii, în picioare fiind în strană și a văzut-o înaintea sa pe Maica Domnului, spunându-i cu dulcele ei glas:

– Bucură-te Ioan, copilul meu! Cântă-mi şi nu te voi lăsa.

Şi spunându-i acestea, i-a pus în palmă o monedă de aur. Trezindu-se îndată plin de bucurie, Cuviosul Ioan a văzut moneda în mâna sa dreaptă. I-a mulţumit Maicii Domnului pentru bunătatea ei, iar moneda a dăruit-o bisericii. Această monedă avea puteri tămăduitoare şi făcea mari minuni.

De atunci, cuviosul Ioan nu a lipsit niciodată din strana dreaptă, cântând cu râvnă şi slăvind pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului. Din pricina multei osteneli şi a îndelungii privegheri în picioare, unul dintre picioarele sale a putrezit şi răspândea un miros rău. Maica Domnului nu l-a părăsit, însă, și i s-a arătat din nou, spunând-i:

– Iată, de acum vei fi sănătos!

Şi într-adevăr, Cuviosul Ioan s-a vindecat îndată şi a rămas sănătos până la sfârşitul vieţii sale. Cunoscându-și dinainte sfârşitul şi cerând iertare de la toţi fraţii săi de mănăstire a adormit cu pace în ziua de 1 octombrie.

Pentru rugăciunile Cuviosului Ioan, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!