Nevoinţele ascetice ale Cuviosului Iosif Isihastul pe când era în lume

Astfel, deşi izbutise în mare măsură să-şi îndeplinească marea dorinţă, aceea de a avea un trai decent din punct de vedere material, prin lucrarea şi intervenţia directă a lui Dumnezeu (un vis), viaţa sa va lua o altă turnură, decisivă. În acest vis (povestit de el însuşi ucenicilor săi direcţi), „o rază de har” trimisă de Dumnezeu „pentru a-l atrage” (la Sine), Francisc se vede pe sine trecând pe lângă un palat, fiind luat de doi ofiţeri, mai mult forţat (Francisc neînţelegând motivul pentru care era silit să intre), pentru a fi dus înaintea împăratului. Fiind îmbrăcat acolo într-un veşmânt alb şi preţios, ei i-au spus: „De acum înainte vei sluji aici”, apoi l-au dus pentru a se închina împăratului (înţelegând că era vorba de Domnul Hristos). După acest vis, starea sa lăuntrică s-a schimbat atât de mult încât, avea să mărturiseacă el mai târziu, „nu mă mai preocupa nimic din cele ce se aflau pe pământ, dar nici nu ştiam ce înseamnă ceea ce văzusem şi nici ceea ce trebuie să fac” [1].

Cuviosul Iosif Isihastul în vremea tinereții

Dezlegarea i-a trimis-o Dumnezeu prin intermediul fiicelor proprietăresei unde locuia, întrucât acestea, văzând starea de spirit a tânărului, i-au dăruit spre folos Noul Martirologiu al Sfântului Nicodim Aghioritul. Deşi crescut într-o familie evlavioasă, se pare că primul contact cu vieţile Sfinţilor a avut loc atunci, rămânând uimit de modul de vieţuire al Sfinţilor, Cuvioşilor şi Mucenicilor descrişi de învățatul aghiorit.

Primul pas în noua direcţie a fost acela de a se spovedi[2], căutând apoi locuri şi oameni care să-i învederească cele citite. Visul, dar şi cartea Sfântului Nicodim, l-au schimbat atât de mult, încât a început să nu-l mai preocupe comerţul, pe care ajunsese să-l considere „piedică şi păcat în noua sa cale duhovnicească”, de acum înainte mulţumindu-se cu lucrări ce îi puteau oferi hrana zilnică, dar care nu-l împiedicau de la rugăciune.

A dorit să plece în Sfântul Munte, dar prima încercare a fost zădărnicită de incursiunile militare din Balcani, din cauza intrării, în 1917, a Greciei în Primul Război Mondial alături de Antantă, precum şi de izbucnirea în 1918 a teribilei epidemii de gripă spaniolă în toată Grecia. Înainte de a face acest pas decisiv şi definitoriu al vieţii sale, Francisc împarte o parte din economiile sale ca milostenie, iar cu restul reuşeşte să o căsătorească pe sora sa Erghina, rânduieşte zestre cuvenită şi celeilalte surori, Maruso, îngrijindu-se şi de odihna sufletului tatălui său, plătind pentru acesta 40 de Sfinte Liturghii.

Atena de astăzi văzută de pe Muntele Penteli

Francisc „a profitat de întârziere pentru a-şi verifica chemarea pentru viaţa monahală”. Mai întâi a mers la cunoscute locuri de închinare (Mânăstirea Cuviosului Gherasim din Kefalonia[3], cea a Maicii Domnului din Tinos), unde, auzind şi văzând anumite minuni,a înţeles că ceea ce citise în Vieţile Sfinţilor erau lucruri adevărate. A încercat să pună în practică ad litteram faptele cuvioşilor descrişi de Sfântul Nicodim, retrăgându-se în afara oraşului, în locuri cât mai izolate, mai ales în Munţii Pendeli (la nord de capitală), unde s-a dedat unei asceze aspre, postind mult, împărţind cu săracii din puţinul său, priveghind toată noaptea stând în copaci. Despre această perioadă el însuşi mărturisea că fiind „în lume, stăteam ascuns şi duceam lupte pline de sânge. Mâncam la două zile o dată, în ceasul al nouălea. Munţii Pendeli şi toate peşterile mă cunoşteau ca pe un cocoş de noapte, flămânzind, plângând şi căutând izbăvire. Încercam să văd dacă pot suporta durerile şi suferinţele pentru a pleca la Sfântul Munte să mă fac călugăr. După ce m-am antrenat destul de bine câţiva ani, am rugat pe Domnul să mă ierte pentru că am mâncat la două zile şi i-am spus că atunci când voi fi la Sfântul Munte voi mânca o dată la opt zile, aşa cum scrie în Vieţile sfinţilor”.

Note:
[1] În relatarea Părintelui Efrem Filotheitul, acesta adaugă o altă cercetare, de data această din partea lui Hristos Însuşi (tot în somn, dar acum Se prezintă pe Sine drept Mântuitorul şi Subiectul doririi sale), şi Care îi descoperă vrerea Sa în legătură cu el, aceea de a deveni “negustor” în cele duhovniceşti.
[2] Arhimandritul Efrem Filoteitul este singurul care menţionează acest detaliu, accentuând şi faptul că „era pentru prima dată în viaţa sa când se spovedea”. Este o afirmaţie ce inevitabil ridică multe semne de întrebare legate de modul în care a trăit creştineşte în satul natal, ţinând cont de cele exprimate mai sus. A se vedea Elder Ephraim, op. cit., p. 33.
[3] Părintele Efrem Vatopedinul notează faptul că Stareţul Iosif, aflând că Sfântul Gherasim din Kefalonia a trecut la cele veşnice în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului din anul 1579, s-a rugat acestuia să rânduiască în aşa fel încât şi el să aibă parte de acelaşi sfârşit, ceea ce s-a şi întâmplat 40 de ani mai târziu.

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura