Sfințitul Mucenic Luchian, preot al bisericii din Antiohia
15 October 2014Sfântul Luchian era de origine din Samosata Siriei și era fiul unei familii binecredincioase. A primit o educația aleasă, iar după moartea părinților săi, la vârsta de 12 ani, și-a împărțit averea săracilor. S-a adâncit în studiul Sfintei Scripturi și fiind un cunoscător al limbii ebraice, a corectat și a completat traducerilor biblice ale celor Șaptezeci (Septuaginta), a lui Achila, a lui Symmahos și a lui Dioclețian pe baza originalului, dăruind traducerea sa Bisericii din Nicomidia. A fost hirotonit preot în Antiohia și s-a distins pentru avântul predicii sale, prin care îi îndemna pe credincioși la martiriu. Când a aflat că Dioclețian îi prigonea în Nicomidia pe creștini a părăsit Antiohia și s-a dus acolo pentru a fi alături de ei. A fost arestat de Dioclețian, închis și executat prin înfometare.
Tropar, Glasul 5: Pre Cuvântul cel făr’de început…
Ca un bun ostaș al lui Hristos Dumnezeul tuturor, întru harul Lui întărit fiind, desăvârșit te-ai schimbat întru dragostea Lui, Luchiane făcătorule de minuni, Mucenice slăvit al lui Hristos, pentru Carele după lege te-ai nevoit, cu vrednicie fost-ai încununat de Domnul Care te-a proslăvit pe tine.
Condac, Glasul 2: Pe cea întru rugăciuni…
Pre cel ce a strălucit mai întâi întru pustnicie, și apoi s-a luminat prin munci, toți să cinstim pre Luchian cu cântări întru mărire, ca pre un luminător prea luminos, care nu încetează a se ruga pentru noi toți.