Trecerea la cele veșnice a lui Hagi-Flouréntzos

În după amiaza zilei de 25 septembrie, întorcându-se de la țarină, ,,bunicuțul” a spus celorlalți că nu se simte prea bine. Salómi i-a adus un covrig proaspăt, dar el a spus că simte dureri la stomac și nu poate mânca nimic. În ziua aceea nu a mâncat decât jumătate de covrig. De pe 26 septembrie, până pe 10 octombrie nu a mai pus nimic în gură. O singură dată a băut câteva linguri de ceai, și acelea la insistențele celor din preajma sa. ,, O să beau o lingură de ceai pentru soția mea, una pentru Salómi, și una pentru fiul meu, Antónis”, le-a spus atunci.

Cu câteva zile în urmă, unul dintre băieții lui, Iakoumís, plecase în Anglia pentru a se opera la la gât, unde îi apăruse o umflătură despre care credea că este cancer, dar fără să îi spună nimic tatălui său, ca să nu-l întristeze.,,Bunicuțul” însă le-a spus: ,, n-ați vrut să-mi spuneți nimic, dar știu că Iakoumís a plecat în Anglia ca să se opereze pentru umflătura pe care o are la gât. Să știți că umflătura aceea nu este ceea ce crede toată lumea că este. Dați-i de știre, vă rog, ca să se întoarcă, fiindcă nu îl pot aștepta decât până vineri… Voi pleca din această lume”. ,,Ce sunt cuvintele acestea, tată?”, i-a răspuns fiul său, Antonis. ,,Fiecare lucru, la timpul său, fiule, și cu oamenii, la fel. Voi muri, așa că sunați-l pe Iakoumís să se întoarcă”.

Cu câteva zile înainte, Merópi, soția lui Iakoumís, îi trimisese scrisoare în Anglia. Când Merópi a venit să-l vadă pe bătrân, acesta i-a spus: ,,I-ai scris fiului meu în Anglia, așa-i? Dar i-ai scris că tatăl lui mai are 4 zile de trăit? Știu foarte bine că fiul meu a plecat în Anglia ca să se opereze la gât”. Merópi a rămas fără grai, și, întorcându-se acasă, l-a sunat pe bărbatul ei, spunându-i cuvânt cu cuvânt ceea ce îi spusese socrul ei. ,,Ah, măi Merópi, tu ai făcut toate acestea… Mirele a sosit să mă ia și tu l-ai trimis pe fiul meu în țara aceea, atât de departe…”. Iakoumís, fiul său, a reușit, cu ajutorul unor cunoscuți, să își procure bilet de avion, și s-a întors trei zile mai târziu, în zorii zilei de 10 octombrie a anului în 1969.

,,Bunicuțul” era bolnav și foarte slăbit. Atunci, fiul său, Siáilos i-a spus: ,,Tată, e păcat să nu pui chiar nimic în gură. Chiar vrei să mori așa, dintr-o dată?”. ,,Fiule, e poruncă de sus…”, a răspuns el, arătând cu mâna spre cer. ,,Mi-a sosit ceasul…Aceasta este porunca de sus…Aș vrea doar să mă duceți la mănăstire să mă spăl cu agheasmă înainte de a muri”. Când Antónis, fiul său, s-a apropiat de el, i-a spus: ,,Să mergi, fiule, să ceri cheia de la Avgasída de la părintele Andréas”. Antónis i-a spus: ,,Tată, nu mă mai duc să cer cheia pentru că nu o să mi-o dea. Am mai fost s-o cer, a fost și Salómi, și Haríkleia, și nu a dat-o nimănui”. ,,Mergi, fiule, i-a spus, căci astăzi o să ți-o dea. Și să-i spui părintelui să vină și el încoace”.

Apoi, ,,bunicuțul” s-a uitat către Salómi și Haríkleia și le-a spus: ,,Copii, cheia va sosi astăzi și o să cadă chiar aici”, arătându-le cana mare cu apă pe care o folosea ca să se spele. Antónis l-a găsit pe părintele Andréas în piață, la băcănie. Când i-a zis iar de cheie, părintele Andréas a exclamat: ,,Cum să fac așa ceva? Să mă oprească de la slujire? Nu știi că Preasfințitul a dat poruncă să nu îi mai dau cheia?”. ,,Dar tata e muribund, părinte, e la pat, nu se mai poate ridica nici în capul oaselor…”, a răspuns Antónis. Levéndis și învățătorul Iánnis, care erau de față, l-au rugat și ei să-i dea cheia, iar părintelui i s-a făcut milă.

Au plecat apoi, împreună, spre casa lui Hagi-Flouréntzos. Când au ajuns, preotul i-a dat cheia ,,bunicuțului”, spunându-i cu bucurie: ,,Haide, Gheronda, că am venit și ți-am adus cheia. Spune-mi dacă mai pot să te ajut cu ceva”. Atunci, acesta i-a cerut să îi lase cheia în cana cu apă care se afla pe masă. Astfel, totul s-a întâmplat după cum prezisese ,,bunicuțul”.

În ziua următoare, de ziua Sfântului Andronic, la 9 octombrie, după lungi rugăminți către familia sa, l-au dus la mănăstire, la Avgasída. ,,N-o să plec, copii, aici o să rămân”, le-a spus alor săi. Purtându-l pe brațele lor, Antónis și Salómi l-au ajutat să treacă și să se închine la toate icoanele. Imediat ce s-a închinat și la ultima icoană, s-a făcut negru la față. Femeile au crezut că a murit, iar Haríkleia a început să plângă. ,,Nu vă temeți,că nu a murit”, le-a spus Antónis.

L-au întins înaintea icoanei Maicii Domnului și acolo a rămas toată noaptea. Încet, încet, i-a revenit culoarea în obraji. În jurul orei 4 a sosit și fiul său Iakoumís de la aeroport. Dimineața l-au chemat pe părintele Nikólas din Ghípsou ca să îl împărtășească și să îi facă Sfântul Maslu. Iakoumís a mers împreună cu ei, dar i-au spus să rămână afară până îl vor împărtăși, ca să nu moară neîmpărtășit. După ce au citit cei 7 Apostoli și 6 Sfinte Evanghelii, s-au oprit și l-au împărtășit, credeau că nu va rezista până la sfârșit. După ce au terminat Sfântul Maslu, a intrat înăuntru și Iakoumís. Atunci, ,,bunicuțul” a vrut să îl îmbrățișeze. L-a luat pe după umeri, și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului, după cum prevestise, că va muri doar după ce își va vedea fiul. Era dimineața, vineri, 10 octombrie 1969”.

După adormirea ,,bunicuțului”, părintele Nikólas a spus următoarele cuvinte: ,,Cunosc viața acestui om și vă spun că, dacă acest om nu va ajunge în rai, atunci nici unul dintre noi, mai puțin acești copii nou-născuți nevinovați, nu va dobândi raiul”, iar la înmormântare, părintele Paraskevás a spus: ,,De astăzi, am dobândit un sfânt în ceruri”.

Sursa: Omul Lui Dumnezeu din Miliá-Ammohóstou, Ediția a doua, 2011.