Chestiunea primatului – 5. Patriarhia de Constantinopol în perioada de dinaintea schismei – 2

Episcopul Chiril de Avydos

Arhiepiscopul Sisínios al Constantinopolului îl hirotonește pe Próklos episcop de Cizic. Alegerea lui Próklos provoacă, însă, reacția credincioșilor din acest oraș, care își aleg propriul episcop, încălcând astfel dispoziția care interzice hirotonirea episcopului local fără acordul episcopului de Constantinopol [40].

La câțiva ani de la convocarea Sinodului IV Ecumenic, care, prin canonul 28, oferea scaunului de Constantinopol jurisdicție asupra Pontului, Traciei și Asiei, Arhiepiscopul Próklos (434-446) [41] îl hirotonește pe Thalasie episcop de Cezareea. Concomitent, printr-o epistolă adresată lui Dómnos, episcop de Antiohia, consideră canonică alegerea lui Alexandru ca episcop de Antárados, care apelase la acesta pentru a-i analiza cazul. De asemenea, recomandă alegerea lui Irineu ca episcop de Tyr, sprijină canonicitatea alegerii mitropolitului de Efes, Vassianós, și îi comunică lui Eusebie, episcop de Ancyra, hirotonirea lui Calinic ca episcop de Gángra.

Succesorul arhiepiscopului Próklos, Flavian (446-449) [42], îl caterisește pe Vassianós, episcopul de Efes. Într-o epistolă trimită episcopului Romei, îi solicită acestuia protecția în cadrul disputei sale cu Dioscor al Alexandriei, care îl caterisise. Caterisirea sa fusese aprobată de Iuvenalie al Ierusalimului, Thalasie al Cezareii și Eftimie al Efesului [43].

Succesorul arhiepiscopului Flavian, Anatolie (449-458) [44], îi face cunoscută papei Leon urcarea sa pe tronul Constantinopolului, împarte mitropolia de Tyr spre folosul episcopului de Beirut și rupe comuniunea cu Fotie, mitropolitul Tyrului, care hirotonise anticanonic un episcop și nu respectase decizia de împărțire a mitropoliei. Aprobă și semnează caterisirea lui Dioscor al Alexandriei. De asemenea, confirmă funcționarea în Constantinopol a sinodului endemic – încă dinainte de Sinodul IV Ecumenic (451) – la care participau diverși episcopi, indiferent de proveniența acestora [45].

Recunoscând jurisdicția scaunului de Constantinopol asupra anumitor teritorii, împăratul Teodosie cel Mic a stabilit ca toate problemele canonice dintre episcopii de Iliric «să fie rezolvate de Arhiepiscopul de Constantinopol (și de Sinodul său), care are privilegiile vechii Rome» [46]. De asemenea, a rânduit să nu fie hirotonit nici un episcop în Asia și Tracia fără consimțământul acestuia [47].

Epifanie [48] îi face cunoscută episcopului Romei, Ormisdas (520), alegerea sa în funcția de patriarh de Constantinopol, îl hirotonește ca episcop de Antiohia pe Pávlos, care, mai apoi, este nevoit să-și părăsească reședința din cauza lui Sever, viitorul episcop de Antiohia, și Petru, episcop de Apameía.

Ioan al III-lea Scolasticul (565-577), patriarh de Constantinopol, trimite o epistolă către Anastasie, episcopul Antiohiei, în care îl înștiințează că l-a hirotonit pe Ioan al IV-lea ca patriarh de Alexandria, ca succesor al lui Apolinarie [49].

Sfântul Ioan Postitorul (582-595)

Sfântul Ioan Postitorul (582-595), patriarh de Constantinopol, convoacă un sinod pentru a analiza acuzațiile aduse la adresa lui Grigorie, patriarhul Antiohiei, pe care îl și disculpă (587). În actele sinodului, el semnează ca Patriarh Ecumenic [50].

Nikifóros (806-815), patriarh de Constantinopol, contestând detronarea sa din scaunul patriarhal de către iconoclaști, declară că aceasta ar trebui să aibă neapărat consimțământul celorlalți patriarhi: «dacă detronarea mea va fi aprobată de arhipăstorii Romei, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, eu nu mă voi împotrivi acestei decizii» [51].

Sfântul Theodor Studitul [52], vorbind despre Pentarhie ca și criteriu suprem al Bisericii, consemnează: «În privința dumnezeieștilor și cereștilor dogme, nimeni altul să nu se pronunțe decât numai cei pe care i-a rânduit Însuși Logosul lui Dumnezeu, Cel care le-a zis: „Oricâte veți lega pe pământ etc.” Deci cine sunt aceștia? Sfinții Apostoli și urmașii acestora. Și cine sunt urmașii acestora? Episcopul primului scaun, Roma, al doilea, episcopul de Constantinopol, apoi episcopii Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului. Aceștia sunt cei cinci reprezentanți ai puterii și autorității Bisericii. Aceștia reprezintă criteriul dumnezeieștilor dogme». Comentând apoi detronarea anticanonică a patriarhului Nikifóros, declară: «Dacă este acuzat că a deviat de la adevăr, fiecare parte să trimită un reprezentant la episcopul Romei. Căci, precum zice dumnezeiescul Dionisie, dacă se va întâmpla ca un patriarh să se îndepărteze de adevăr, atunci, în nici un caz să nu fie judecat de regi, ci să fie îndreptat de către cei asemenea lui (patriarhi, n.tr.)» [53]. Așadar, în viziunea Sfântului Theodor Studitul, deși Roma, «prima dintre Bisericile lui Dumnezeu» [54], este considerată în continuare ocrotitoarea moștenirii credinței, detronarea unui patriarh trebuie să aibă consimțământul tuturor patriarhilor.

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului (810-893)

Patriarhul Fotie [55] îl înștiințează pe Papa Nicolae I cu privire la urcarea sa pe scaunul patriarhal (860). La fel procedează și față de celelalte Patriarhii. Un an mai târziu, este caterisit patriarhul Ignatie (861) în prezența reprezentanților Romei, este convocat Sinodul I-II și este condamnată iconomahia. Între anii 861-866, patriarhul Fotie trimite o epistolă către Thomás, episcopul Tyrului, în care îl întreabă dacă scaunul de Alexandria îl recunoaște ca patriarh. În anul 867, trimite o enciclică către toți patriarhii răsăriteni. Puțin mai târziu, în urma unei hotărâri sinodale, este caterisit Papa Nicolae.

Între anii 877-878, trimite epistole către Mihail al Alexandriei și Teodosie al Antiohiei, prin care le comunică întoarcerea sa pe scaunul patriarhal. La fel procedează și față de Papa Romei, Ioan al VIII-lea, căruia îi atașează și epistolele Patriarhilor răsăriteni, în care este recunoscut ca patriarh de Constantinopol. De asemenea, trimite epistole către Teodosie al Antiohiei și Ilie al Ierusalimului, prin care le cere să participe la sinodul care urma să fie convocat (879-880).

La Sinodul din 869-870 (Sinodul VIII Ecumenic al Bisericii Romano-catolice), care l-a recunoscut pe Ignatie ca patriarh de Constantinopol, episcopul Romei era «inclus» în Pentarhia patriarhilor, fiind supus și el judecății celorlalți patriarhi, așa cum reiese din canonul 13 al sinodului: «Dacă în cadrul vreunui Sinod Ecumenic se naște vreo îndoială la adresa Bisericii Romanilor, ceilalți patriarhi sunt datori să cerceteze cu multă atenție și evlavie chestiunea respectivă și să găsească o soluție. În nici un caz, nu trebuie să-i trateze cu dispreț pe ierarhii Romei» [56].

În cadrul aceluiaș sinod, reprezentantul Patriarhiei Ierusalimului, singhelul Ilie, declară: «Sfântul Duh a rânduit căpeteniile patriarhale în lume pentru ca acestea să aplaneze scandalurile care apar în Biserica lui Dumnezeu. Deci, dat fiind faptul că atât întâistătătorul Bisericii Romei, cât și întâistătătorii Bisericii Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului l-au recunoscut pe Fotie ca patriarh al Constantinopolului, nu mai era nevoie ca acesta să fie supus anchetei și judecății autorităților (politice)» [57]. Așadar este foarte importantă recunoașterea rolului și funcției active a Pentarhiei patriarhilor de către acest sinod, care, deși este numit Sinodul VIII Ecumenic de către Biserica Romano-catolică, totuși nu este recunoscut de Răsăritul Ortodox.

(Va urma…)

Note:

[40] V. Grumel, Les Regestes, N. 49a.

[41] V. Grumel, Les Regestes, N. 86b, 88, 90.

[42] V. Grumel, Les Regestes, N. 95.

[43] V. Grumel, Les Regestes, N. 110 (= Libellus Ctitre), referre, appelatio (document). Appel au siège de Rome contre son injuste déposition).

[44] V. Grumel, Les Regestes, N. 111, 113, 114.

[45] Mansi 7, 92.

[46] Rállis – Potlís, I, 164.

[47] SC 506, 106.

[48] V. Grumel, Les Regestes, N. 217, 219, 227.

[49] V. Grumel, Les Regestes, N. 252.

[50] V. Grumel, Les Regestes, N. 264.

[51] PG 100, 121D-124A.

[52] PG 99, 1417C.

[53] PG 99, 1420B.

[54] PG 99, 1332B.

[55] V. Grumel, Les Regestes des actes du Patriarchat de Constantinople, Fasc. II et III, N. 467, 468, 469, 470, 471, 474 (=Lettre au métropolite de Tyr [Thomas], lui démandant si le siègle d’ Antioche le [Photius] reconnaît pour patriarche), 497, 498, 542, 543, 546, 548, 549.

[56] Mansi 16, 405C.

[57] Mansi 16, 317D-329A.