Cuviosul Nou Mucenic Damaschin de la Marea Lavră (+1681)

Cuviosul Mucenic Damaschin era de loc din cartierul Galatá, din Constantinopol şi se numea Diamantís. Părinţii săi, Chiriac şi Chiriachí, erau oameni cucernici şi erau de meserie croitori. A rămas orfan de tânăr şi a dus o viaţă nestatornică.

Într-o zi a fost arestat de turci pentru o infracţiune pe care o comisese şi, pentru a evita pedeapsa, s-a lepădat de Hristos.

Cartierul Galata. În dreapta, celebrul turn al Galatei

Cu trecerea anilor, însă, a început să simtă că făcuse un mare rău. În cele din urmă a plecat în Sfântul Munte, la Mănăstirea Marea Lavră, unde a devenit monah. A trăit mai mult de doisprezece ani în pocăinţă aspră, asceză, ascultare, post, priveghere, rugăciune, înfrânare, depăşind în virtute pe mulţi monahi ai vremii sale.

Cuviosul Nou Mucenic Damaschin Lavriotul

Conştiinţa nu-l lăsa, însă, să se liniştească din pricina lepădării din tinereţe şi dorea să găsească un prilej de a-l mărturisi pe Hristos acolo unde se lepădase de El şi să mărturisească. A găsit, între-adevăr, ocazia, odată cu vizita Patriarhului Dionisie în Mănăstire, alăturându-se suitei acestuia şi revenind la Constantinopol.

După moartea Patriarhului Dionisie, cu ajutorul unui alt monah lavriot, Sfântul Damaschin şi-a început lupta mărturisirii şi muceniciei. Şi-a tuns părul şi purta haine de marinar, pentru a nu provoca represalii împotriva tagmei monahiceşti, şi împărtăşindu-se cu Preacuratele Taine la biserica Sfântului Nicolae din Galatá, a intrat apoi în Sfânta Sofia, unde stătea, se ruga şi-şi făcea cruce. Turcii, văzându-l că se roagă în acel loc, au rămas muţi de uimire, dar treceau pe lângă el fără să-i facă nimic, crezându-l nebun. Plecând de acolo, Sfântul a oprit un turc învăţat, care ţinea în mână o carte şi citea, şi a deschis discuţia despre credinţă. Între timp s-au adunat şi alţi turci, iar Sfântul a început să le vorbească despre Hristos, despre adevărul credinţei ortodoxe şi despre înşelarea islamului. A fost iarăşi luat de nebun şi l-au lăsat în pace, dar n-a renunţat. A mers mai jos, la o geamie, spunând aceleaşi lucruri hogilor, dar şi aceia, luându-l de nebun, l-au alungat.

A mers, atunci, în piaţă, s-a aşezat în mijloc şi a început să strige:
Bărbaţi musulmani, numai credinţa lui Hristos este adevărată, voi aţi fost înşelaţi şi veţi merge în iad!

Dar în acelaşi fel în care îl ignoraseră mai înainte, nici aici nu l-au luat în seamă.

A doua zi, a mers în curtea vizirului şi a început să spună aceleaşi lucruri funcţionarilor. Aceia l-au înhăţat, l-au bătut fără milă şi l-au alungat ca pe nebun.

A treia zi, a intrat în cazarma soldaţilor imperiali în vremea când aceia ieşeau de la rugăciune şi i-a provocat în acelaşi fel. Şi aceia, crezându-l nebun, nu i-au dat atenţie.

Întristat peste măsură, s-a întors la locul său de popas din Galata şi s-a rugat toată noaptea pentru ca Dumnezeu să-l numere în ceata mucenicilor Săi.

A doua zi, duminica, a mers la geamia lui Tophaná, unde se spune că el însuşi s-ar fi lepădat de credinţă în tinereţea sa, şi în vremea când se adunau turcii pentru rugăciune, le-a strigat că Hristos este adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.

Aceia s-au înfuriat, l-au înhăţat, l-au bătut fără milă şi l-au dus la judecătorul din Galatá. Acolo, Sfântul a spus nu numai cele pe care le mai spusese, ci multe altele împotriva lui Mahomed şi a învăţăturii lui. Judecătorul a luat hotărârea să-l trimită la vizir. Vizirul l-a întrebat dacă cele de care este acuzat sunt adevărate. La răspunsul pozitiv al Sfântului, vizirul i-a spus liniştit: să fie iertată crima ta, căci şi tu eşti raia a sultanului şi obligat să plăteşti taxe şi pentru aceasta îţi dăruim viaţa. Dar, după cum se vede, eşti sărac, şi pentru aceasta îţi doreşti moartea.

La aceste cuvinte, Sfântul a răspuns:
Nu sunt sărac, sunt sigur mai bogat decât tine, căci am comoara credinţei înlăuntrul inimii mele, care străluceşte mai mult decât soarele. Căci bogăţia, pe care tu ai adunat-o până acum, mâine o ia altul, dar bogăţia credinţei pe care eu am dobândit-o rămâne mereu a mea şi cu aceasta voi merge în Împărăţia Cerurilor.

Văzând vizirul că nu-l poate convinge cu nimic, l-a condamnat la moarte. A fost luat de călău, legat şi dus în faţa porţii Patriarhiei, unde i s-a tăiat capul. Macarie, egumenul Mănăstirii Mavromolo, a cumpărat şi a păstrat uşile atelierului aflat lângă intrarea în Patriarhie care fuseseră stropite cu sângele mucenicului.

Sfintele moaşte au rămas acolo trei zile, după obicei, iar apoi au fost cumpărate de creştini cucernici şi mutate în insula Halki, unde au fost îngropate cu evlavie în spatele Sfântului Altar din Mănăstirea Maicii Domnului

Pentru rugăciunile Cuviosului Nou Mucenic Damaschin, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne!