Cuviosul Paisie Velicikovski: Despre descoperirea scrierilor patristice în Sfântul Munte – 2

Istorisirea Cuviosului Paisie Velicikovski despre descoperirea scrierilor patristice în Sfântul Munte și despre traducerea acestora. Scrisoare de răspuns către Egumenul Theodosie de la Sihăstria Sfântului Sofronie din Rusia.

Când ne-am instalat, deci, la Sfânta Mănăstire Dragomirna, am început să mă gândesc serios și să mă îngrijesc în ce chip aș putea fie să trec la îndreptarea cărților patristice slavonești, fie să mă apuc să fac de la început traducerile din greaca veche. Și am început lucrarea în felul următor: ca ghid mi-am luat traducerea scrierilor patristice în limba moldovenească. Erau cele pe care le traduseseră în limba lor moldovlahă, din cărțile grecești pe care le comandasem eu în Muntele Athos, iubiții mei frați, ieromonahii Macarie și Ilarion Dascălul, care erau oameni instruiți și traducători cu experiență. ”O parte din aceste scrieri au fost traduse de fratele Macarie, pe când se afla încă în Sfântul Munte, iar o altă parte pe când am venit la Dragomirna. De asemenea, și vrednicul de cinste Ilarion Dascălul a tradus o parte din aceste cărți la mănăstirea noastră, la Dragomirna. Cu toate că am socotit, fără nici o îndoială, că această traducere a lor trebuia să fie întru toate exactă, totuși am început să corectez vechile traduceri din greaca veche în limba slavonă, iar pe altele să le traduc de la început, ținând cont cu atenție și de textele în greaca veche care au fost copiate pentru mine în Sfântul Munte. Astfel, am tradus de la început următoarele cărți: ale Sfântului Antonie cel Mare, ale Sfântului Ioan Scărarul, ale Sfântului Isihie, ale Sfântului Filothei, ale Sfântului Nil Sinaitul, Despre rugăciune, ale Sfântului Isaia Pustnicul, Capete despre rugăciune, și ale Sfântului Talasie. Dintre cele traduse în trecut, le-am îndreptat pe următoarele: pe cele ale Sfântului Diadoh, ale Sfântului Macarie al doilea, ale Sfântului Isaac, ale Sfântului Grigorie Sinaitul, ale Sfântului Simeon Noul Teolog, Cuvânt despre rugăciune și despre luarea aminte, ale Sfântului Casian Romanul, Despre gânduri, și Cuvânt despre discernământ și altele.

În anul 1774 a venit din Sfântul Munte la Dragomirna (pe când încă ne mai aflam acolo) un monah grec, pe nume Constantinos. Acesta a adus cu el și o carte în limba greacă, pe care a copiat-o el cu mâna lui și conținea un mare număr de scrieri ale Părinților, inclusiv unele scrieri pe care până atunci nu le văzusem în limba slavonă, pe care acesta, după rugămintea mea stăruitoare, mi le-a copiat cu mana lui.

Pentru că însă nu învățase deloc gramatică, de aceea, la ca și în cartea lui, și în cea pe care a copiat-o pentru noi, din pricina neștiinței lui în ale ortografiei, a făcut foarte multe greșeli, nenumărate. Cu adevărat, așa am descoperit aurul cuvintelor Părinților, cufundat în mlaștina greșelilor de ortografie, pe care însă, chiar și dintre oamenii bine instruiți, cine poate să îl curețe, dacă nu are originale demne de încredere în greacă veche? Deci, dintre scrierile pe care le-a copiat cu greșeli acest Constantinos, am tradus următoarele: ale Sfântului Marcu Postitorul, ale Sfântului Teodor al Edesei și ale Sfântului Nichita Stitatul, Cele 300 de capete, care scrieri, mai mult decât toate scrierile pe care le-am menționat, nu pot fi oferite acum altora, nu numai pentru tipărire, dar nici spre a fi copiate în altă mănăstire, dacă mai înainte nu sunt îndreptate pe baza unor tipărituri sau manuscrise originale.

Astfel, după multă vreme, când deja, prin harul lui Dumnezeu, am început ca în această strădanie să ajung să îmbunătățesc mai mult situația, am găsit și în cele traduse de noi, lucrând împreună cu frații pe care i-am pomenit, multe greșeli, și atunci unele din aceste scrieri le-am tradus a doua oară. Însă tot sunt departe de o bună îndreptare. După cum, se găsesc multe greșeli și în acele manuscrise de greacă veche care au fost copiate pentru mine în Sfântul Munte, deși, din pricina lipsei mele de experiență de atunci, eu credeam că nu au nici o greșeală. În multe locuri s-au descoperit o mulțime de greșeli, pe care însă, așa cum am spus, fără manuscrisele autentice în greacă veche a fost imposibil să le corectăm.

Am înfățișat așadar cât se poate de limpede cuvioșiei tale care a fost strădania mea de diortosire a scrierilor patristice slavonești după greaca veche sau și de retraducere a lor în slavonă. Lucrarea aceasta era mai presus de puterile mele, din pricina pe care am pomenit-o mai înainte, pe care nici acum nu am depășit-o. De aceea, deci, acum, nu numai pentru tipar, dar nici pentru copiere în altă mănăstire nu este îngăduit a fi date aceste traduceri înainte de a fi îndreptate desăvârșit pe baza originalelor de greacă veche. Acesta este motivul pentru care nu am putut cu nici un chip să trimit asemenea scrieri cuvioșiei voastre spre a fi tipărite sau copiate. Mă tem ca nu cumva să îmi încalc conștiința creștină și monahală printr-o scriere nedesăvârșită, pentru care în ziua Înfricoșătoarei Judecăți sufletul meu se va osândi. Dacă cuvioșia ta, după porunca lui Hristos, ai măcar o picătură de dragoste adevărată, nestinsă până acum, atunci nu va trebui să considerați faptul că nu vă trimit scrierile patristice ca semn de dușmănie sau lipsă de prietenie, sau că eu din pizmă nu doresc binele obștesc al celor câți năzuiesc să se mântuiască și să se folosească de pe urma acestor cărți. Să nu îmi dea Hristos o asemenea sminteală!

Cu harul lui Dumnezeu, în afară de motivul pe care l-am descris, nu văd în sufletul meu altul de a nu vă trimite scrierile patristice. Preasfințitul kir Macarie [Nottarás], fost Mitropolit al Corintului, încă din tinerețe, Dumnezeu împreună-lucrând, a avut o asemenea dragoste de negrăit pentru scrierile patristice care vorbesc despre trezvie și atenția minții (νοῦς), despre isihie și rugăciunea minții – adică rugăciunea săvârșită de minte în inima celor care o lucrează pe ea – încât toată viața și-a consacrat-o căutării acestor scrieri și cu mâna lui cea iubitoare de osteneală, ca unul ce era foarte experimentat în învățătura seculară și fără măsură în cheltuieli, a comandat copierea acestora.

Când a venit, așadar, în Sfântul Munte și, cu râvnă neprecupețită și mare grijă, a cercetat bibliotecile marilor mănăstiri, a găsit asemenea scrieri pe care mai înainte nu și le putuse procura. Mai întâi de toate, însă, în biblioteca atotslăvitei și marii Mănăstiri Vatoped a descoperit un tezaur neprețuit, adică o carte despre unirea minții (νοῦς) cu Dumnezeu, o colecție de la toți Sfinții, alcătuită în vechime de către mari râvnitori, și alte scrieri despre rugăciune despre care noi nici până azi nu auzisem. Pe acestea, cu ajutorul unor copiști foarte experimentați și cu o mare cheltuială, în câțiva ani le-a copiat și le-a citit cu cea mai mare atenție el însuși după original și le-a corectat cu acrivie. La începutul fiecărei opere a consemnat și viețile Sfinților autori ai acestor scrieri. Atunci a plecat din Sfântul Munte cu o bucurie de nespus, ca și cum ar fi găsit pe pământ o comoară cerească, și, după ce a venit la slăvitul oraș Smýrni, le-a trimis pe acestea la Veneția cu mulți bani, pe care i-a adunat de la creștini milostivi. A trimis 36 de opere patristice, printre care se numără și scrierea Sfântului Calist al doilea, despre care mărturisește Sfântul Simeon al Tesalonicului.

În afară de acestea a trimis și Patericul cel mare al Egiptului, ca toate să fie editate la o tipografie. Așa cum m-a înștiințat o persoană printr-o scrisoare, Macarie intenționează, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca aceste cărți să fie tipărite curând. Se gândește, de asemenea, să predea la tipografie și marea carte a Sfântului Simeon Noul Teolog, care este gata de tipar. Este adevărat că această hotărâre a Mitropolitului Macarie de a tipări asemenea scrieri, fusese luată cu multă vreme în urmă, ca aceste cărți să nu cadă într-o definitivă uitare și să dispară de pe fața pământului, lucru care puțin mai lipsea să nu se întâmple. Cu adevărat, însuși a înțeles ce lucrare și-a asumat și aproape toată viața și-a cheltuit-o căutând cu stăruință peste tot aceste scrieri, mai întâi în Sfântul Munte, unde, pe orice cale, în cele din urmă a descoperit acest tezaur duhovnicesc, ca și cum ar fi fost de mulți ani îngropat în pământ și în desăvârșita uitare.

În războiul duhovnicesc al atleților vieții monahale cu duhurile nevăzute, îndrăznesc să spun că aceste scrieri sunt mai de trebuință decât însăși respirația. Cei râvnitori vor putea de acum, mai ușor și cu mai puține cheltuieli decât dacă ar fi cumpărat manuscrisele, să își procure aceste cărți tipărite, spre zidirea lor duhovnicească.

Toate acestea le spun cuvioșiei voastre, încercând să vă transmit sfatul meu despre cum ar putea cuvioșia voastră și obștea, ca și noi, dimpreună cu chinovia noastră, să ne învrednicim să dobândim cărțile patristice în slavonă, cele autentice, fără nici o greșeală.

Cuvioșia voastră știți că prin negrăita iubire de oameni a lui Dumnezeu, în vremurile cele de pe urmă, Biserica noastră a toată Rusia s-a învrednicit să primească credința ortodoxă și botezul ortodox de la Biserica Greacă Ortodoxă. Odată cu sfânta credință a primit și Sfânta Scriptură și toate sfintele cărți, cele bisericești, precum și pe cele patristice, ale Sfinților învățători, traduse din greacă. Acestea sunt izvoarele cărților slavonești, pentru că altfel nu ar fi rezultat cărțile în slavonă. Cu timpul, așadar, Sfânta Scriptură și toate cărțile bisericești, prin harul lui Dumnezeu, s-au învrednicit să fie îndreptate pe baza originalelor grecești, care sunt izvoarele lor, câtă vreme scrierile patristice au rămas la vechea traducere, și nici până azi nu s-au învrednicit de o îndreptare pe baza izvoarelor, anume cărțile grecești. În plus, de la copiștii neîndemânatici s-au pricopsit cu nenumărate greșeli și există o nevoie imperativă de a fi și acestea îndreptate pe baza izvoarelor.

Sursa: Antónios-Aimílios N. Tachiáos, Cuviosul Paisie Velicikovski (1722-1794). Surse biografice. University Studio Press, Tesalonic 2009