O excursie în Munții Ágrafa din Grecia

În labirintul muntos al masivului Ágrafa, printre prăpăstii amețitoare și văi ascunse, numeroase ape curgătoare, mici și mari, alimentează cei doi afluenți ai râului Aheláos, Tavropós și Agrafiótis. Am aflat că, pe unul din aceste torente, care poartă numele Fteriótiko, și care izvorăște de pe versanții masivilor Ftéris și Liákouras, există o strâmtoare a trecătoarei, cunoscută drept Ápati.

Intrarea în Ápati

Denumirea ,,Ápati” (,,Adânc”) este un indiciu cu privire la dificultățile pe care le întâmpină cineva care dorește să exploreze acea zonă. Dorind s-o cunoaștem, am organizat o excursie, având ca punct de plecare satul Ágrafa (cel mai mare sat din zonă) către locul pe care ne-am propus să-l explorăm. Am ales luna septembrie pentru această călătorie, fiind luna cea mai potrivită pentru a traversa defileul.

De la moara de apă recondiționată, care se află în partea de jos a satului, însoțiți o vreme de ospitalierii ei proprietari, Dimítris și Vasilikí Kíțiou, am pornit dis de dimineață la drum. După o jumătate de oră am ajuns la intersecția care duce, dacă o iei la dreapta, în satele Epinianá, Trídendro, Trováto, Vraianná și la alte sate din acea parte.

Cascade la ,,Scobitura Agrafiótis”

După ce trecem de răscruce, lăsăm drumul de pământ pe care merseserăm, și urmăm cărarea care urcă, la stânga, spre pârâul Agrafiótis, care curge mai jos. Poteca, deși este distrusă pe anumite porțiuni, lasă să se întrevadă măiestria oamenilor locului care au amenajat-o, și care, cu mare grijă și perseverență au construit-o într-o zonă foarte greu accesibilă.

Nu după mult timp ajungem la râu și întrezărim pe malul opus, foarte frumoasele cascade, mari și mici, ale căror ape se prăvălesc dintre platani, castanii sălbatici, cornii, mușchii de pământ și vegetația de tot felul, care, scăldate în nenumăratele picături de apă care plutesc în aer, reflectă o lumină pală ce ajunge până la noi, creând un adevărat tărâm de basm. Micul lac ce s-a format acolo unde șuvoiul apei se scurge de sus trebuie trecut pentru a ne continua călătoria mai departe.

Cascada ,,Kanália”

Cu rucsacii în mâini deasupra capului trecem prin locul acesta. Urmăm cursul apei, când prin apă, prin albia lui, când pe mal, călcând pe lespezile de piatră, șlefuite de curgerea apei timp de sute și mii de ani. În dreapta și în stânga noastră vedem numeroase formațiuni stâncoase de diferite culori, precum și copaci, arbuști și vegetație ierboasă care îmbracă în mod impresionant locuri inaccesibile și marginile prăpăstiilor. După vreo oră și jumătate, zărim în partea dreaptă cursul de apă al pârâului Fteriótiko. Podul de piatră, construit în formă de curcubeu, permite încă călătorilor să treacă dincolo în timpul iernii, atunci când nu se mai poate trece prin râu ca să se ajungă la locul numit ,,Anifóra”. Se numește ,,Anifóra” (gr. ,,urcuș” n. tr.) pentru că în locul acela, poteca începe și urcă foarte mult, până ajunge la punctul cel mai înalt al versantului. Continuăm apoi, mult mai ușor, până când ajungem în satul Epinianá.

Podul Anifóra, pe cursul pârâului Fteriótiko

Mergem în amonte acum, printre platani și fel și fel de arbori cu țepi, întâlnind în drumul nostru colibe dărăpănate, mici ferme părăsite și ziduri de piatră. Ca și în alte locuri, și aici, au trăit până nu demult zeci de familii, în condiții cu adevărat foarte dificile. După cum am aflat mai târziu, una din cauzele pentru care oamenii au părăsit locul, a fost revărsarea torentului, atunci când apa, acumulată acolo unde există locul acela îngust la Ápatis, s-a eliberat dintr-o dată și a inundat tot ce a întâlnit în cale.

După aproximativ jumătate de oră de mers, observăm că luciul apei dispare de la suprafață, dar, mai târziu, apare iarăși. Apropiindu-ne de trecerea îngustă a trecătorii, chiar înainte să ajungem, auzim zgomotul apei care, săltând, apare în fața noastră din partea dreaptă. Acest mic torent, cunoscut drept ,,Kanália”, coboară pantele foarte abrupte ale Muntelui Călugărului.

Rămășițele unei mori de apă la ,,Kanália”

Lăsăm pentru moment torentul Fteriótiko, și ne cățărăm pe un drum de costișă abrupt. Putem vedea, astfel, frumoase cascade, mici lacuri și pârâiașe rezultate din ploi, care curg la vale săpând și netezind stâncile alunecoase. Acolo, aproape, vedem o moară de apă veche, cu piatra de moară spartă și lemnul putrezit de trecerea timpului, predată cu totul vegetației care a îmbrățișat-o și a înghițit cu totul ceea ce cândva era o unealtă, rezultat al priceperii și creativității omului.

Conformația naturală neprimitoare a ,,canalelor” a salvat, aflăm, foarte mulți locuitori din zonă, care se ascundeau acolo cu zilele, reușind să își salveze astfel viața dinaintea soldaților germani.

După puțin timp, urcând din nou la torentul Fteriótiko, ajungem în fața ieșirii din Ápati. Apa din belșug, dar liniștită, ieșea prin deschiderea întunecată a trecătorii. Cu destule ezitări am hotărât să intrăm și să străbatem această deschizătură întunecată. Apa era foarte rece și nu ne puteam da seama cât de adâncă este. Am decis să înaintăm, iar după câțiva pași apa ne ajungea deja până la umeri.

Falduri pe pantele abrupte ale defileului

Conștient că va trebui să înot nu știu câți metri prin spațiul acela strâmt, străjuit deasupra, de-a dreapta și de-a stânga de stânci enorme care nu permiteau luminii să pătrundă, am hotărât să renunț. Însoțitoarea mea, mult mai hotărâtă, a continuat, și a început să înoate împotriva curentului, și după câțiva metri a dispărut, acolo unde cursul apei cotea la dreapta. După câteva minute de agonie și după strigătele și îndemnurile mele repetate de a nu continua, am hotărât să nu mai aștept și să mă întorc înapoi, de vreme ce frigul pătrunzător începuse să-mi încetinească mișcările.

Înăuntrul defileului Ápati

Insistența tovarășei mele, fermecată de frumusețea peșterii, de a încerca și eu să ajung în interior și ajutorul pe care mi l-a dat de a transporta bocancii grei de munte care mă împiedicau să înot, mi-a permis să trăiesc o experiență de neuitat și care cu greu poate fi descrisă. Și, într-adevăr, cum poate cineva să descrie cromatica stâncilor șlefuite de apă care se îmbrățișau deasupra noastră, lumina difuză a soarelui care, pasager, transforma în diamante luminoase picăturile mari de apă ce cădeau de sus. Cum poate descrie cineva în cuvinte clipocitul apei în interiorul peșterii, și acei arbuști, copacii și plantele înflorite agățate pe stâncile imense, întrepătrunzându-se unele cu altele, gata oricând, ai putea zice, să se prăvălească peste acela care ar fi îndrăznit să le calce împărăția.

Intrarea în strâmtoarea Ápati

Ne-am întors în sat cu mintea plină de imagini și inima plină de emoții. Este de datoria noastră să păstrăm asemenea frumuseți neatinse. Apa pârâului Fteriótiko trebuie să continue să curgă prin trecătoarea aceea strâmtă de la Ápati mai departe, curată, pură, și să ducă cu ea departe, în câmpie, sunetul și tainele văilor din sălbăticia Ftéri a Munților Ágrafa de Apus.

A consemnat pentru Pemptousia: Profesor Nikólaos G. Emmanouíl