Sfântul Damaschin Studitul

Sfântul Damaschin, episcop de Litís și Rentínis, este o personalitate aparte nu doar pentru secolul al XVI-lea, ci pentru toată perioada în care Grecia s-a aflat sub robia turcească, fiind un adevărat far duhovnicesc care a luminat, în acele vremuri tulburi, întunericul în care trăia poporul grec și a făcut ca, datorită lui, Mitropolia de Litís și Rentínis să fie cunoscută în toată lumea.

Sfântul Damaschin – Dimitrie, după numele dinainte de a deveni monah – s-a născut în Tesalonic, în jurul anului 1520. A primit o educație aleasă iar mai apoi, tânăr fiind, a mers la Constantinopol, acolo unde, înainte de 1546, a devenit monah în mănăstirea unde viețuia obștea numită a ,,studiților”. A primit, așadar, la călugărie, numele Damaschin, la care și-a adăugat și cognomenul ,,Studitul”. Pe când era încă diacon și studia la celebra Academie Teologică din Constantinopol, a fost ales și ierokírikas (predicator) al Patriarhie Ecumenice, cuvântările sale pline de folos duhovnicesc au constituit, mai târziu, cartea numită Tezaurul.

Între anii 1550 și 1558 a fost prezent în Tríkala, cel mai probabil ca învățător la școala care funcționa acolo, iar mai târziu, în jurul anului 1558, a fost hirotonit preot. Cam în aceeași perioadă a făcut un drum la Veneția pentru a tipări cartea amintită mai sus, Tezaurul.

În 1560, la biserica Sfinților Arhangheli (Rotonda din Tesalonic), ieromonahul Damaschin a fost rânduit episcop de Litís și Rendínis de către arhiepiscopul Theonás al Tesalonicului.

Sfântul Damaschin strălucea cu virtuțile, cu știința, întărite adâncă și desăvârșită smerenie. Teologul german Stefan Gerlach (1546-1612), deși era un adversar al Ortodoxiei și provenea din mediul protestant, considera că episcopul Damaschin era unul dintre cei trei cei mai cultivați episcopi ortodocși din vremea sa, el distingându-se de ceilalți doi prin ,,smerenia și modestia sa, și prin multe alte virtuți”.

Sfântul Damaschin a fost trimis în numeroase misiuni de către Patriarhia Ecumenică, ca exarh în Sfântul Munte (1567) dar și în Ucraina, acolo unde, între anii 1565-1572, a contribuit decisiv la înfrângerea propagandei papistașe.

Mai târziu, în timpul Patriarhului Ecumenic Ieremia al II-lea (†1595), căruia Damaschin îi fusese profesor, Sfântul Damaschin a luat parte la sinodul ce a avut loc la Constantinopol 1572-1573 pentru a prezenta credința ortodoxă Școlii Luterane de Teologie din Tűbingen, fiind, pentru o perioadă de mai multe luni și locțiitor patriarhal, atunci când patriarhul a lipsit din capitală.

Portul orașului Nafpaktos, așa cum arată el astăzi

În anul 1574, Sfântul Damaschin a fost rânduit Mitropolit de Náfpaktos și Arta, și Exarh a toată Etolia, rămânând la Nafpaktos vreme de doi ani, iar în 1576 era amintit ca fiind unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură din cadrul Patriarhiei Ecumenice.

În anul 1577, Sfântul Damaschin a trecut la cele veșnice. Nu se cunoaște locul îngropării sale: fie la Náfpaktos, mitropolia pe care a păstorit-o, fie la Arta.

Dintre scrierile sale, în afară de cartea amintită, Tezaurul, editată de aproximativ 50 de ori până în anul 1926 – descriind experiențele sale duhovnicești din monahism și dragostea pentru Ortodoxie și pentru Sfinții Părinți – Sfântul Damaschin a mai scris canoane în cinstea Noului Mucenic Nicolae (†1554), poeme scrise în cinstea Maicii Domnului în dialectul homeric și un volum de Sfaturi către monahi. Mai are și alte scrieri, despre zoologie și meteorologie, lucrări care atestă educația sa.

Sfântul Damaschin a fost, se pare, dascălul unuia dintre ultimii studiți, Sfântul Dionisie Ritorul (†1606), cel care, mai târziu avea să se liniștească la schitul Sfânta Ana Mică din Sfântul Munte.

Sfântul Damaschin Studitul, icoană contemporană de Fikos

Vastele sale cunoștințe i-au permis să scrie atât în dialectul homeric, cât și în cel atic, însă, Sfântul Damaschin Studitul a scris și în limba greacă populară, pentru oamenii simpli care aveau nevoie de ,,hrana tare” a cuvântului Lui Dumnezeu. Tezaurul Sfântului Damaschin a fost una dintre cele mai răspândite cărți din perioada postbizantină, una dintre cele mai populare cărți grecești din vremea robiei otomane. A fost tradusă până și în limba turcă (1731), dar și în sârbă (1580) și limba rusă (1656, 1715). În Bulgaria, circulația largă a acestei cărți a avut un rol foarte important în contracararea tentativelor de islamizare a populației bulgare.

Troparul Sfântului Damaschin, glas I, ,,Locuitor pustiului”:

Pe episcopul de Litís și Rentínis, cel cu cuvinte de aur, pe purtătorul de Dumnezeu, păstorul Artei și al Nafpáktosului, pe dumnezeiescul și înțeleptul Damaschin, cu cântări sfinte să îl cinstim, pe învățătorul poporului său, către care strigăm: Slavă ție, celui pe care Hristos l-a înțelepțit, slavă ție, cel ce te-ai sfințit, slavă Celui ce te-a dăruit cu facerea de minuni.

Sursa: Editura Sfintei Sihăstrii ,,Pantokrátoros” – Melissohoríou