Chestiunea primatului – 13. Sinodul de la Calcedon și primatele Romei și Constantinopolului

Trebuie specificat de la bun început că primatele nu se refereau la anumite persoane, ci la anumite scaune bisericești: al Romei, al Constantinopolului, al Alexandriei, al Antiohiei și al Ierusalimului. Sfintele canoane nu numai că stabilesc ordinea acestor scaune patriarhale, ci subliniază și faptul că nu există primate de cinste egale, cu excepția celor ale Romei și Constantinopolului.

Același lucru îl confirmă de altfel și canonologii bizantini. De pildă Zonarás, în comentariul său la Canonul 3 al Sinodului II Ecumenic [153], consemnează: «Preafericitul episcop de Constantinopol, Noua Romă, deține locul secund, după scaunul apostolic al Romei, fiind înaintea celorlalte patriarhii ortodoxe. De aici rezultă că prepoziția ‘după’ denotă scădere și diminuare. Explicația cum că prepoziția aceasta sugerează numai ordinea temporală, iar nu și inferioritatea, este nerezonabilă și nu poate fi acceptată de rațiune». Prin urmare, conform opiniei lui Zonarás, este greșită interpretarea prepoziției «după» doar prin prisma întâietății temporale a Romei față de Constantinopol, iar nu și prin prisma inferiorității celorlalte Patriarhii răsăritene față de Roma și Constantinopol sau a Constantinopolului față de Roma. La aceeași concluzie ajunge și Valsamón: «Unii consideră că prepoziția ‘după’ se referă strict la dimensiunea temporală, uitând că sugerează și diminuare» [154].

În consecință, locul secund ocupat de Constantinopol nu semnifică numai întâietatea temporală a Romei, așa cum e de părere Aristinós [155], ci se referă la valoarea secundară a cinstei datorate acestui scaun patriarhal, comparativ cu cel al Romei. De altfel, întâietatea temporală nu justifică locul secund al Constantinopolului față de celelalte patriarhii răsăritene cărora deja le fuseseră acordate primate de cinste de către canoanele celui dintâi Sinod Ecumenic.

Această «inferioritate» a scaunului de Constantinopol față de Roma în ceea ce privește valoarea primatului este anulată de către Sinodul al IV-lea Ecumenic. Canonul 28 al acestui sinod, interpretând canonul 3 al Sinodului II Ecumenic și urmând, așa cum am menționat mai sus, tradiția canonică a Sfinților Părinți, notează că «cei o sută cincizeci de preasfințiți episcopi au acordat preasfântului scaun al Noii Rome primate egale» [156]. Asta înseamnă că, pe de o parte, Constantinopolul este ridicat la rangul de prim scaun împreună cu Roma, deși rămâne al doilea în ordinea întâietății (prokathedría), iar, de cealaltă parte, primatele de cinste atribuite acestui scaun patriarhal (bineînțeles, dimpreună cu cele ale Romei) devin superioare față de cele ale celorlalte patriarhii răsăritene. Este clar că una este primatul de cinste egal cu cel al Romei și alta e locul secund în ordinea întâietății. Același lucru este sugerat și de Zonarás în cadrul comentariului său la canonul 3 al Sinodului II Ecumenic. Desigur, se impunea plasarea Constantinopolului pe locul secund în ordinea întâietății, întrucât «era nevoie ca unul să fie pomenit primul, iar celălalt al doilea; unul să semneze primul, iar celălalt al doilea» [157].

Același canonolog, comentând primatele de cinste egale ale Romei și Constantinopolului stabilite de canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic, vorbește despre privilegiile bisericești care decurg din acest avantaj: «Se cuvine deci ca și Noua Romă să dispună de aceleași privilegii bisericești pe care le are vechea Romă și să fie cinstită asemenea ei» [158]. Referitor la privilegiile Constantinopolului, Valsamón face o observație în comentariul său: «Vreau și îmi doresc ca scaunul de Constantinopol să aibă toate acele privilegii pe care i le conferă dumnezeieștile canoane» [159]. Cum e posibil, deci, să se vorbească atât de mult despre privilegii, dacă primatele de cinste însemnau doar o simplă distincție onorifică? Este evident, așadar, că primatelor stabilite de sfintele canoane le este atașată o anumită putere, pe care cele cinci patriarhii și-o pot exercita în plan local, iar patriarhiile de Roma și Constantinopol și-o pot exercita și la nivel ecumenic, în baza privilegiilor excepționale cu care au fost investite.

Nu încape nici o îndoială că, așa cum am amintit mai sus, canoanele 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic au oferit scaunului de Constantinopol privilegii care pot fi exercitate și în afara jurisdicției sale (în Asia, Pont, Thracia). În canonul 9 [160] se menționează: «Dacă se va întâmpla că vreun mitropolit, episcop sau cleric să fie contestat de către membrii eparhiei sale, să se sesizeze exarhul (căpetenia) unității administrative sau arhiepiscopul Constantinopolului și să-l judece pe unul ca acesta». De cealaltă parte, canonul 17 [161] extinde atribuțiile juridice ale patriarhului de Constantinopol și asupra mirenilor: «Dacă cineva va fi nedreptățit de către mitropolitul său, să apeleze la exarhul (căpetenia) unității administrative sau la Arhiepiscopul de Constantinopol».

Faptul că Patriarhului de Constantinopol i-au fost lărgite atribuțiile juridice și în afara limitelor jurisdicției sale rezultă și din comentariul lui Zonarás la canonul 17 al Sinodului de la Calcedon (IV Ecumenic). Mai exact, Zonarás [162] notează că Patriarhul de Constantinopol are atribuții juridice asupra «celor aflați sub arhi-păstorirea sa», completând că: «mitropoliții Siriei, de pildă, sau ai Palestinei sau ai Feniciei sau ai Egiptului nu intră sub jurisdicția juridică a acestuia. Ci mitropoliții sirieni aparțin de Patriarhia Antiohiei, cei palestinieni aparțin de Ierusalim, cei egipteni aparțin de Alexandria. Deci cine îi hirotonește acela să îi și judece».

Din aceste comentarii rezultă negreșit că Patriarhul de Constantinopol avea atribuții juridice și în afara granițelor jurisdicției sale, în cazurile în care un anumit caz era înfățișat înaintea sa de către persoana sau persoanele interesate. Acest adevăr este confirmat de nenumărate exemple pe care ni le prezintă istoria bisericească. În paginile eseului nostru am prezentat doar câteva din aceste cazuri. Faptul că unele dintre acestea datează din perioada de dinainte de convocarea Sinodului IV Ecumenic dovedesc că canoanele acestui sinod nu au făcut altceva decât să valideze o practică deja existentă.

(Va urma…)

Note:

[153] Rállis – Potlís, op. cit., 2, 174.

[154] Rállis – Potlís, op. cit., 2, 175.

[155] Rállis – Potlís, op. cit.,2, 176.

[156] Rállis – Potlís, op. cit., 2, 281.

[157] Rállis – Potlís, op. cit., 2, 174.

[158] Rállis – Potlís, op. cit., 2, 282.

[159] Rállis – Potlís, op. cit., 2, 286.

[160] Rállis – Potlís, op. cit., 2, 237.

[161] Rállis – Potlís, op. cit., 2, 285-289.

[162] Rállis – Potlís, op. cit., 2, 260.