Mesajul Mitropolitului Ierotei Vlachos la praznicul Naşterii Domnului

Ierotei,
Cu mila lui Dumnezeu Episcop şi Mitropolit
al Sfintei Mitropolii de Nafpaktos şi Aghios Vlasios

Către clericii şi credincioşii sfintei noastre Mitropolii

Iubiţii mei fraţi,

Praznicul Naşterii Domnului este un praznic teologic, precum sunt toate praznicele Bisericii noastre, iar nu sărbători lumeşti, drept care trebuie să îl şi prăznuim teologic. Atunci când vorbim despre teologie, nu înţelegem o cunoaştere intelectuală seacă, ci vorbim despre experienţa harului lui Dumnezeu. Teologia este cunoaşterea lui Dumnezeu, care se realizează prin pocăinţă, prin rugăciune, prin Tainele Bisericii, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, prin vederea lui Dumnezeu.

Teologia praznicului Naşterii Domnului este despre cum Cuvântul neîntrupat Se întrupează, Cel nearătat Se pipăie, Îngerul Marelui Sfat Se face om, iar Vechiul Legământ se uneşte cu Noul Legământ. Desigur, Cuvântul cel neîntrupat, a doua Persoană a Sfintei Treimi, S-a întrupat în ziua Bunei Vestiri, însă în ziua Crăciunului S-a născut şi a devenit cunoscută Întruparea Lui îngerilor şi celor curaţi cu inima, adică păstorilor şi magilor.

Prorocii şi drepţii în Vechiul Testament vedeau pe Cuvântul cel neîntrupat, adică pe a doua Persoană a Sfintei Treimi, fără trup, în lăuntrul Dumnezeieştii Lumini şi de aceea făceau deosebirea între Îngerul cel nezidit al lui Dumnezeu şi îngerii cei creaţi. Toate arătările lui Dumnezeu în Vechiul Testament au fost arătări ale Cuvântului neîntrupat, şi prin Cuvânt prorocii dobândeau cunoaşterea Dumnezeului în Treime, şi de aceea vorbeau despre Dumnezeu, Domnul Slavei, Duhul lui Dumnezeu.

Însă în ziua Naşterii lui Hristos, S-a arătat cărora se pregătiseră duhovniceşte că Acest Cuvânt neîntrupat a luat trup, a devenit om, precum scrie Sf. Ioan Teologul: „Şi Cuvântul  S-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”. (Ioan 1:14). De aceea, în ziua Naşterii lui Hristos au slăvit iubirea lui Dumnezeu, au prăznuit marea taină a unirii lui Dumnezeu şi a omului, a firii celei dumnezeieşti şi a celei omeneşti. Naşterea lui Hristos este „singurul lucru nou sub soare” de când a fost creată lumea.

Cuvântul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, fără să înceteze să fie Dumnezeu, şi a vorbit, a învăţat, a făcut minuni, s-a răstignit, a înviat, s-a înălţat la cer şi a trimis pe Duhul Sfânt prin care a făcut Biserica Trupul Său. Astfel, acum Biserica nu este numai duhovnicească, ci şi Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul Bisericii. Aceasta are adânci consecinţe teologice, pe care trebuie să le cunoaştem noi, toţi creştinii.

Prima consecinţă teologică este că legătura şi comuniunea noastră cu Dumnezeu nu este abstractă, ideologică, sentimentală, ci ne implică trup şi suflet, devreme ce întreaga noastră existenţă care este compusă din suflet şi trup, se uneşte cu Hristos. Prin Botez şi Mirungere devenim mădulare ale Trupului lui Hristos iar prin Sf. Împărtăşanie mâncăm Trupul lui Hristos şi bem Sângele Lui. El Însuşi spune: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”, „beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu” (Matei 26: 27, 28). Aceasta nu se putea petrece dacă Hristos nu Se făcea om. Astfel, acum nu ne rugăm numai lui Dumnezeu, ci suntem părtaşi şi Trupului şi Sângelui Său.

A doua consecinţă teologică este că Biserica nu este în chip simplu o organizaţie religioasă, sau o asociaţie bisericească şi filantropică, ci Trupul lui Hristos, al cărui Cap este Însuşi Hristos. Așa cum trupul are un singur cap, căci dacă ar avea mai multe ar fi un monstru, așa și Biserica are un singu Cap, pe Hristos. Pe Acesta îl primim, în Acesta credem, Acesta este Domnul absolut al vieţii noastre. Şi precum capul are trup, deoarece altfel ar fi un monstru, astfel şi Hristos, Capul Bisericii are un trup, pe cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.

Opinia care este formulată de către unii cum că s-a scindat Biserica şi că există multe Biserici, care au diferite adevăruri, este o credinţă strâmbă. Biserica este una şi aceasta este Ortodoxia şi câţi s-au îndepărtat de ea, trebuie să se întoarcă să aibă comuniune cu Capul şi cu celelalte mădulare ale trupului, de aceea în Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare ne rugăm: “pe cei rătăciţi îi întoace şi cu Sfânta Ta Biserică cea sobornicească şi apostolicească îi uneşte”.

Iubiţii mei fraţi,

Trăind într-o epocă a confuziei de înţelesuri şi de lucruri, în principal în subiectele teologice, trebuie să învăţăm drept adevărul şi să ne mărturisim credinţa noastră. Un „hristos” care cultivă simplu sentimentul, întăreşte puterea lumească şi promovează comerţul este necunoscut pentru Biserica noastră şi parcă inutil pentru societate. Această realitate  se arată în faptul că există state care se caracterizează ca fiind creştine, care însă trăiesc anticreştineşte şi antievanghelic, şi aceasta se dovedeşte, în afara altora, că furnizează arme partizanilor altor religii din Orientul Mijlociu, cu urmarea că sunt eliminaţi creştinii din regiunea aceea.

Cert este că pe cât rămâne cineva în teologia autentică şi trăieşte evanghelic, pe atât laudă şi slăveşte pe Dumnezeul cel Viu.

Urez tuturor mulţi ani, să rămâneţi în credinţa ortodoxă şi să vă rugaţi pentru toţi creştinii din Orientul Mijlociu, care îndură chinuri şi sunt ucişi deoarece cred în Hristos, Dumnezeul cel Adevărat.

Cu fierbinţi şi părinteşti binecuvântări,
Mitropolitul de Nafpaktos şi Aghios Vlasios
† Ierotei