Cuviosul Filothei, ctitorul Mănăstirii Filotheu (sec. al X-lea)

24 January 2015
filotheos filotheou

Cuviosul Filothei, ctitorul Mănăstirii cu același nume din Sfântul Munte. Frescă din katholikonul Mănăstirii, 1765

Cuviosul Filóthei a fost întemeietorul Mănăstirii Filotheu din Sfântul Munte și a trăit la sfârșitul secolului al X-lea.

În ziua de 24 ianuarie monahii din mănăstire săvârșesc pomenirea lui, dar și a tuturor sfinților cuvioși care au luminat cu virtuțile întru această mănăstire, după cum găsim scris într-un manuscris ce se păstrează în biblioteca mănăstirii: ,,Slujba cuvioșilor și de Dumnezeu purtători părinți ai noștri Filotheu, întemeietorul acestei sfinte mănăstiri al cărui nume îl poartă; Theodosie, egumen ale acestei mănăstiri și mitropolit de Trapezunt; Dionisie și Simeon, egumeni ai acestei sfinte mănăstiri; Dometie isihastul și ucenicul acestuia; Cuviosul Mucenic Damian; Cuviosul Mucenic Cosma Etolianul cel întocmai cu Apostolii, precum și a tuturor întâi stătătorilor, binefăcătorilor și rugătorilor acestei sfinte mănăstiri”.

Sfinți de la Mănăstirea Filotheu:

Cuviosul Filothei Ctitorul († sfârșitul secolului al X-lea) – prăznuit la 24 ianuarie

Cuviosul Dionisie Ctitorul († 1388) – prăznuit la 25 iunie

Theodosie, Mitropolit de Trapezunt (†1391) – prăznuit la 11 ianuarie

Cuviosul Dionisie din Olimp († 1541) – prăznuit la 23 ianuarie

Sfântul Sfințit Mucenic Damian cel Nou († 1568) – prăznuit la 14 februarie

Cuviosul Simeon (†1594) – prăznuit la 19 aprilie

Cuviosul Dometie († secolul al XVI-lea) – prăznuit la 7 august

Sfântul Sfințit Mucenic Cosma Etolianul (†) – prăznuit la 24 august

Cuviosii Filotheoului IN

Cuvioșii Mănăstirii Filotheu, icoană pe lemn, Mănăstirea Filotheu, 1845


Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Sfinții de la Sfântul Munte

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB