Cuviosul Gheorghe Hozevitul
8 January 2015Cuviosul Gheorghe s-a născut într-un sat din Cipru, din părinți evlavioși. Mai avea un frate mai mare, pe nume Iraklídis, care, trăind încă părinții săi, a plecat în pelerinaj la Sfintele Locuri. Ajuns aici, s-a călugărit în Lavra Kalamónas, care se afla lângă mănăstirea Sfântului Gherasim Iordanitul. Micul Gheorghe a rămas lângă părinții săi. Când au murit aceștia, de creșterea sa s-a îngrijit un unchi de-al său, care, la un moment dat, voia să-l căsătorească cu fiica lui. Atunci Gheorghe a fugit la un alt unchi, care era egumenul unei mănăstiri. Din cauza presiunilor celuilalt unchi, care voia cu orice preț să-l facă ginerele său, Gheorghe a plecat la fratele său, Iraklídis, la Lavra Kalamónas. Întrucât, însă, era prea tânăr pentru Lavra, fratele său l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului, numită Hozeva, care se afla într-o pustie sălbatică, lângă vechiul drum roman care leagă Ierusalimul de Ierihon. Aici sfântul a fost tuns monah, iar apoi a trăit o viață ascetică plină de nevoințe. Vestea despre înălțimea virtuții sale s-a răspândit repede și mulți veneau să se folosească de sfintele sale povețe. A adormit în pace la adânci bătrâneți, încredințându-și sfântul suflet în mâinile Ziditorului său. Pomenirea lui se face pe 8 ianuarie.
Mănăstirea Hozeva se află într-un râpă pustie, lângă vechiul drum roman, care duce de la Ierusalim la Ierihon. În Sfânta Scriptură, această regiune este numită râul (torentul) Horrath, de care se leagă multe evenimente istorice. Aici se află și peștera în care se ascunsese proorocul Ilie (910 î.H.), pentru a scăpa de prigoana regelui Ahaav și a soției sale idololatre, Isabel. În această peșteră, Ilie a stat trei luni, timp în care s-a hrănit în mod minunat: câțiva corbi îi aduceau pâine și carne, seara și dimineața. Apă potabilă avea din râu. Atunci când acesta a secat din cauza secetei, proorocul a plecat în Sárepta (Sidon), din poruncă dumnezeiască.
De asemenea, în această peșteră se spune că s-a retras dumnezeiescul părinte Ioachim. Patruzeci de zile și patruzeci de nopți a stat aici, nevoindu-se în post și rugăciune, implorându-L pe Dumnezeu să-i dăruiască un copil. În tot acest răstimp, soția sa, sfânta Ana, rămasă acasă, se ruga, cu lacrimi fierbinți, pentru același lucru. În vechea tradiție s-a păstrat rugăciunea deosebit de mișcătoare a sfântului Ioachim: «Nu voi mânca și bea nimic, până nu mă va cerceta Domnul Dumnezeul meu. Până atunci, rugăciunea îmi va ține și de foame și de sete». Într-adevăr, nu a plecat de acolo până când prea-milostivul Dumnezeu, care ascultă glasul rugăciunilor copiilor Săi, i-a îndeplinit dorința. Un înger al Domnului i-a adus vestea cea bună că va dobândi un copil. În anul următor, Ioachim și Ana s-au învrednicit să o nască pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului. De aceea au și fost numiți Dumnezeiești Părinți, întrucât s-au învrednicit a fi bunicii după trup ai Domnului Hristos, Mântuitorul nostru.
Dintr-o rânduială a tipicului Bisericii Ierusalimului, aflăm că râul cu pricina era proprietatea lui Ioachim, tatăl Preasfintei Fecioare. Aici se afla și grădina acestuia și tot aici a fost ridicată o biserică închinată Maicii Domnului. Mai târziu, a fost construită mănăstirea Hozeva, care e considerată una din cele mai vechi mănăstiri ale Palestinei. În această mănăstire au trăit o viață îngerească mii de monahi care și-au dedicat în întregime viața lui Dumnezeu. Printre aceștia se numără și sfântul Gheorghe din insula Cipru, numit și Hozevitul, care și-a trăit aici cei mai mulți ani ai vieții sale ascetice. Întreaga regiune este caracterizată de o sălbăticie aparte. Cel mai probabil, la acest loc s-a referit Domnul când a povestit pilda samarineanului milostiv. De-a lungul râului, există multe peșteri, care, încă din cele mai vechi timpuri, au atras o mulțime de asceți și anahoreți dornici de viață ascetică. Într-una din acestea, care se află în apropierea mănăstirii Hozeva, s-a retras și sfântul Ioan Taumaturgul, care a fost episcop de Cezareea. El este considerat de altfel întemeietorul mănăstirii închinate Maicii Domnului, pe care a înfrumusețat-o în așa fel, încât mii de suflete iubitoare de pustiu au poposit aici pentru a duce o viață îngerească. Multe minuni se petreceau în această mănăstire, precum și în peșterile dimprejur. Perioada de vârf a mănăstirii s-a derulat la începutul secolului VII, când mai bine de cinci mii de suflete își duceau viața în acest loc. Din păcate, însă, mănăstirea a avut de suferit de pe urma învaziei perșilor, care au pârjolit și pustiit totul în calea lor. Printre bisericile și mănăstirile palestiniene distruse de perși în această perioadă se numără și Biserica Învierii (614 d.H.).
Troparul sfântului:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Cuvioase Gheorghe, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.