Cuviosul Mucenic Roman Kavsokalivitul

Schitul Sfânta Treime (Aghía Triáda) e strâns legat duhovnicește de regiunea istorică și dătătoare de sfinți Ágrafa. Această strânsă legătură datează încă din anul 1699, de la instalarea în regiunea Kavsokalývia a Cuviosului Akákios Kavsokalivitul, întemeietorul schitului.

Cuviosul Mucenic Roman (Romanós) s-a născut în satul Sóvolak (astăzi Asprópyrgos, în Evritanía), în regiunea Ágrafa. Părinții săi erau simpli păstori, needucați, însă foarte evlavioși. Nici micul Romanós nu a avut parte de vreo educație specială; se mulțumea cu simplul fapt că era creștin. Satul său natal era situat în apropierea Mănăstirii Prousoú, în care de altfel s-a și retras inițial.

Mai târziu a plecat la Constantinopol pentru a-și găsi de lucru. De aici, a poposit în Mytilíni. Pe când se afla în această insulă, a trecut un vapor cu pelerini care mergeau la Sfintele Locuri. La un moment dat, auzindu-l pe unul dintre aceștia vorbind despre Sfântul Mormânt, i s-a născut în suflet o evlavie atât de mare, încât s-a decis să meargă și el la Sfintele Locuri. Ajungând acolo, s-a îndreptat către Lavra Sfântului Sava, unde a aflat despre martiriul sfinților și despre câte au suferit aceștia pentru Hristos. Intrând în vorbă cu părinții care se nevoiau în această mănăstire, a aflat despre bunurile viitoare de care vor avea parte cei care se vor mântui, astfel că s-a născut în el dorința fierbinte de a deveni și el părtaș acestor dumnezeiești făgăduințe. Mergând, deci, la Patriarhul Ierusalimului, i-a mărturisit acestuia dorința sa de a pătimi pentru Hristos. Însă Patriarhul l-a întors de la acest gând, temându-se ca nu cumva gestul său să stârnească furia turcilor.

Însă sfântul, tânjind după moartea martirică, a plecat în Tesalonic, unde a mărturisit cu îndrăzneală credința sa creștină înaintea judecătorilor turci. Înfuriați de gestul său, aceștia l-au bătut cu asprime, cerându-i să se lepede de credința sa. Văzând însă că nu se lasă înduplecat, au hotărât să-l ucidă. Mai întâi l-au supus la diverse chinuri. După ce l-au schingiuit în fel și chip, s-a întâmplat să treacă pe acolo comandantul flotei care staționa în portul Tesalonicului. Acesta le-a cerut călăilor turci să i-l predea lui, ca să-l facă rob pe unul din vapoarele sale pentru restul zilelor sale. Considerând că această condamnare pe viață este mai grea decât simpla moarte prin sabie, judecătorii turci au căzut de acord. Mai târziu însă, sfântul a fost salvat de niște creștini, care, răscumpărându-l de la comandantul flotei, l-au trimis în Sfântul Munte.

Ajungând în Sfântul Munte Athos pe la sfârșitul anului 1680, sfântul s-a oprit în Kavsokalývia, unde a intrat sub ascultarea Cuviosului Akákios Kavsokalivitul: conform mărturiei din Viața sa, «a rămas destulă vreme lângă Akákios». Însă, cu toate că se nevoia din greu, uneori chiar peste puterile sale, gândul i-a rămas la ideea morții mucenicești, negăsindu-și nicicum liniștea sufletească și simțindu-se ca un străin în această viață. Astfel, după o perioadă îndelungată de post și rugăciune, în care atât duhovnicul său cât și Romanós Îl rugau necontenit pe Dumnezeu să le arate dacă acesta din urmă trebuie să urmeze calea martiriului, li s-a descoperit că voia dumnezeiască este conformă cu dorința aceluia.

Chilia Sfântului Acachie, iarna 2014-2015, (c) athosweblog.com

Astfel, după ce a primit schima mare de la Cuviosul Akákios (cel mai probabil în ziua Cincizecimii a anului 1693), primind numele Romanós, a plecat din mănăstire cu binecuvântarea Cuviosului și a celorlalți părinți. Ajungând la Ierusalim, a vrut să intre cu îndrăzneală în templul musulmanilor pentru a mărturisi deschis credința creștină. Afând însă că un asemenea gest ar fi produs mari necazuri nu numai Preasfântului Mormânt, ci și celorlalte sfinte locașuri din Pământul Sfânt, a renunțat la această intenție, plecând la Constantinopol.

Ajungând acolo, a găsit un mod inedit de a-i provoca pe turci: găsind un câine și legându-l cu cureaua sa, îl târa prin piață după el. Văzând aceasta, turcii l-au întrebat de ce târâie câinele după el. Atunci Romanós le-a răspuns: «Ca să-l hrănesc, așa cum creștinii vă hrănesc pe voi, cei necredincioși». La auzul acestora, turcii l-au dus înaintea vizirului, care l-a dat imediat pe mâna călăilor. Aceștia l-au aruncat inițial într-o fântână seacă, unde l-au ținut flămând timp de patruzeci de zile. Apoi l-au scos afară și au început să-l chinuiască în diverse moduri. Cu toate acestea, însă, nu au reușit să-și atingă scopul – acela de a-l îndupleca să se lepede de credința creștină, drept pentru care vizirul a hotărât să-l dea morții.

În timp ce era dus la locul martiriului, Romanós pășea cu bucurie, salutându-i cu evlavie pe toți creștinii pe care îi întâlnea pe drum. S-a întâmplat să treacă și pe lângă o geamie, exact în momentul în care hogea începuse să cânte din minaret, aducând cântări de laudă falsului profet. Privind către el, sfântul a scuipat în direcția sa. Și îndată călăii i-au tăiat limba, pe care de altfel el singur a scos-o afară de bună-voie. Ajungând la locul de osândă, după ce i-a mulțumit lui Dumnezeu, a primit cununa muceniciei, în ziua a nouăsprezecea a lunii ianuarie a anului 1694.

Timp de trei zile, o lumină cerească i-a luminat trupul neînsuflețit, lucru de care se minunau cei care îl păzeau. S-a întâmplat ca în acele zile un vas englezesc să staționeze în Constantinopol. Văzând, deci, marinarii englezi aceste minunate semne, au cumpărat cinstitul său trup de la turci, pe care au plătit cincizeci de arginți. Apoi l-au luat cu ei și au plecat în patria lor.

Toate întâmplările despre moartea mucenicească a sfântului Romanós au fost povestite mai târziu Cuviosului Akákios Kavsokalivitul de către doi frați care fuseseră martori oculari ai minunatelor evenimente și care, mișcați fiind de cele văzute, au hotărât să devină monahi în Sfântul Munte: unul dintre ei, pe nume Christóforos, s-a călugărit la mănăstirea Koutloumous, iar celălalt, pe nume Agapie, la mănăstirea Doheiaríou, unde a donat o batistă pătată cu sângele mucenicesc al sfântului Romanós.

Kavsokalivia, iarna 2014-2015, (c) athosweblog.com

Pe peretele nordic al paraclisului cu hramul Adormirea Maicii Domnului al chiliei Sfântului Akákios, unde s-a nevoit și mucenicul Romanós, se află o pictură impresionantă, care datează din anul 1759 și care este atribuită ieromonahului Parthenie din Ágrafa. În această pictură inspirată din viața cuviosului Akákios Kavsokalivitul, apare și Sfântul Mucenic Romanós, îmbrăcat în veșminte albe. Mai exact, este zugrăvit momentul în care sfântul, înainte de a porni către martiriul său, încheie o înțelegere cu duhovnicul său, Akákios. Pe de o parte, Romanós se angaja ca, dacă va pătimi moarte martirică, să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului Cuviosului Akákios, astfel încât amândoi să fie împreună-locuitori în curțile cele veșnice. De cealaltă parte, Akákios trebuia să se roage neîncetat pentru ucenicul său, până în clipa în care acesta din urmă se va fi învrednicit de cununa mucenicească. În plus, Cuviosul Akákios promitea să rămână în peștera din Kavsokalývia până la sfârșitul vieții sale.

După moartea mucenicească a lui Romanós, însă, Cuviosul Akákios a părăsit vreme de câteva luni peștera în care se nevoia, retrăgându-se la Chilia Sfântului Atanasie, undeva mai sus de Kavsokalývia. Pe când se afla acolo, în timp ce se ruga, l-a văzut pe Sfântul Romanós cuprins într-o lumină negrăită: fața îi strălucea mai tare decât soarele, iar tot chipul îi era învăluit de slavă cerească. Însă Mucenicul Romanós și-a întors fața de la Cuviosul Akákios, în semn de nemulțumire și dezaprobare pentru faptul că și-a încălcat făgăduiala de a nu părăsi peștera până la sfârșitul vieții. Akákios, căzând în genunchi, l-a rugat să-l ierte pentru greșeală și să-și întoarcă din nou fața către el. Acela însă nu s-a lăsat înduplecat de rugămințile lui Akákios și s-a făcut nevăzut. După această întâmplare, Cuviosul Akákios s-a întors la peștera din Kavsokalývia, unde, rugându-se cu stăruință, l-a văzut de multe ori pe Sfântul Romanós învăluit în aceeași lumină nezidită, fără nici o umbră de nemulțumire, semn că îl iertase: cu chipul blând și dulce, mucenicul îl încuraja și îl mângâia cu cuvinte pline de har.

Între anii 1995-1996, în satul de baștină al Mucenicului Romanós a fost zidit un paraclis în cinstea sa. Printre compatrioții săi încă se mai păstrează numele de familie al tatălui său – Plakéos, precum și cel al mamei sale – Androutsaíos. Slujba Cuviosului Mucenic Romanós, opera monahului Nífon Iviroschitiotul (1892), a fost editată pentru prima oară în anul 1937. O altă slujbă a fost compusă mai târziu de către monahul Gherasim Mikraghiannanitul, fiind publicată în anul 1981. De asemenea, Cuviosul Mucenic Romanós este împreună-lăudat cu alți sfinți în următoarele slujbe: slujba comună a Sfinților din Evritania, slujba Părinților Aghioriți, slujba Noilor Mucenici, slujba Sfinților Lavrioți, slujba Sfinților Kavsokaliviți, precum și în slujba Sfântului Akákios Kavsokalivitul, opera ieromonahului Ionás Kavsokalivitul, care a mai compus și Martirologiul Sfântului Romanós. Un rezumat al acestui Martirologiu a fost editat de către Cuviosul Nicodim Aghioritul și inclus în Noul său Martirologiu.