Sfântul Theodosie, egumenul Mănăstirii Filotheu și mitropolit al Trapezuntului (+1391)
11 January 2015Sfântul era de loc din părțile Kastoriei, mai exact din ținutul Korisós, fiind fratele mai mare al Sfântului Dionisie, ctitorul mănăstirii Dionisiu de la Sfântul Munte. S-a născut în jurul anului 1300 din părinți cu viață aleasă, iubitori de cele sfinte. De tânăr a mers la Constantinopol, căutând duhovnici îmbunătățiți care să-l ajute în viața duhovnicească. Avea să fie hirotonit diacon, și mai apoi preot, de către patriarhul ecumenic, și să slujească, mai apoi, pe lângă Patriarhia Ecumenică.
S-a retras, însă, la Sfântul Munte, viețuind destul de mulți ani la Mănăstirea Filotheu. Obștea de acolo, văzând virtuțile alese ale monahului Theodosie, l-a ales egumenul mănăstirii, fără ca el să caute acest lucru. Mai târziu, în cursul unei incursiuni a piraților turci, Sfântul Theodosie avea să fie luat rob și vândut, mai apoi, undeva în Bithinia. După ce a fost eliberat, s-a reîntors în Constantinopol, acolo unde vechiul său prieten, Patriarhul Calist I, l-a numit egumen la mănăstirea Sfântului Gheorghe ,,Mangánon”.
În această mănăstire, Sfântul Theodosie a viețuit vreme îndelungată, cârmuind obștea cu pricepere până în anul 1368, atunci când a fost numit mitropolit de Trapezunt [astăzi Trabzon, în Turcia, n. tr.], căci împăratul ceruse ca cel mai îmbunătățit duhovnicește să fie hirotonit arhiereu acolo. Și-a păstorit eparhia cu dragoste și cu iubire de Dumnezeu, ajutându-l, în același timp, pe fratele său după trup, Dionisie, să ridice mănăstirea Dionisiu (1375).
La mănăstirea Filotheu se păstrează un manuscris cu slujba sfântului, acolo unde se găsește, de asemenea, și o descriere a lui: ,,Chipul său era cucernic, căci era smerit cu gândul și mare cu fapta, cu vorba dulce și teolog foarte învățat, care ținea mult la plinirea dumnezeieștilor canoane”.
Pomenirea lui se face în fiecare an la 11 ianuarie, dar și la 24 ianuarie, atunci când este cinstit împreună cu toți sfinții de la Mănăstirea Filotheu.
Sursa: Părintele Moise Aghioritul, Sfinții Sfântului Munte