Chestiunea primatului – 17. Principiul unanimității Bisericilor autocefale în chestiunile majore

IPS Chirillos (Katerellos), episcop de Avydos

În concluzie, în virtutea reglementărilor sfintelor canoane și dispozițiilor tradiției canonice veche de două milenii, putem face următoarele precizări cu privire la relațiile dintre Bisericile Ortodoxe autocefale:

• Unele Biserici Ortodoxe au fost investite cu primate de cinste, în timp ce altele nu au fost investite cu aceste privilegii. Primatele de cinste, în cazul anumitor scaune eclesiale, sunt însoțite de dreptul de exercitare a jurisdicției bisericești în afara granițelor geografice stabilite inițial fie de sfintele canoane, fie de sfintele Sinoade Ecumenice. Însă, așa cum în primul mileniu creștin Biserica Ciprului, deși era autocefală, nu se bucura de primate de cinste, tot așa toate celelalte Biserici Ortodoxe autocefale care au apărut în al doilea mileniu nu dispun de primate de cinste, care nu pot fi acordate decât de un Sinod Ecumenic. La fel, vechile Patriarhii care alcătuiesc Pentarhia au fost desemnate prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice. De asemenea, autocefalia Bisericilor Ortodoxe, neprevăzută în sfintele canoane, trebuie validată de un viitor Sinod Ecumenic.
• Conform sfintelor canoane, primatele de cinste ale Bisericilor Romei și Constantinopolului, care, de altfel, sunt egale, sunt însoțite de privilegii excepționale, de care nu se poate bucura nici o altă patriarhie.
• Acordarea primatelor de cinste, însoțite de dreptul de exercitare a puterii, nu are nici o legătură cu ordinea întâietății (prokathedría), care, în cazul celor cinci patriarhii vechi, este stabilită de către sfintele canoane, în timp ce, în cazul Bisericilor Ortodoxe noi, trebuie stabilită în funcție de criteriul temporal al proclamării acestora ca Biserici autocefale.
• Odată cu Sinodul de la Calcedon și cu subordonarea teritoriilor din Asia, Pont și Tracia la patriarhia de Constantinopol, cele cinci Patriarhii vechi încep să-și exercite jurisdicția și în afara spațiilor geografice stabilite inițial.
• În Răsărit, în baza canoanelor 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic, Patriarhia de Constantinopol reprezintă scaunul patriarhal investit cu privilegiul extraordinar de a judeca cazurile majore ale celorlalte Biserici răsăritene. Patriarhia Ecumenică nu poate renunța și nici nu poate fi privată de de acest drept de a judeca cazurile mai grave, care îi sunt încredințate în virtutea dreptului de apel al celor interesați. Autoritatea (și valabilitatea) canoanelor Sinodului de la Sardica și poziția privilegiată a scaunului Romei (până în secolul IX) consolidată de aceste canoane nu poate fi contestată din punct de vedere istoric. Acest lucru nu este echivalent, însă, cu recunoașterea primatului de putere al episcopului Romei asupra Bisericii sobornicești, fapt subliniat de altfel și de canoanele Sinodului Quinisext.
• În secolul IX, în paralel cu implicarea activă a instituției Pentarhiei în chestiunile dogmatice și canonice de importanță majoră, este conștientizată din ce în ce mai mult diferența dintre Răsărit și Apus, astfel încât este interzisă intervenția unuia în treburile celuilalt. De altfel, același lucru este sugerat și de titul acordat episcopului Romei – «Patriarhul de Apus». De aceea, atunci când papa Benedict al XVI-lea renunță la acest titulu, apare protestul prompt al Patriarhului Ecumenic [181], pe motiv că acest gest al Papei îngreunează semnificativ convergența dintre ei.
• După întreruperea comuniunii bisericești cu Roma, primatele de cinste nu au intrat în posesia scaunului de Constantinopol, ca unul care ocupa poziția secundă în ordinea întâietății [182]. Patriarhia de Constantinopol participa deja, în mod egal, la privilegiile primului scaun în virtutea hotărârilor Sinodului II și IV Ecumenic.
• Așa cum, în primul mileniu creștin, soluționarea chestiunilor dogmatice și ale celor canonice de importanță majoră presupunea principiul unanimității celor cinci patriarhii vechi, în același mod acum este necesar acordul comun al tuturor Bisericilor autocefale locale. Așa cum rezultă din izvoare, una din chestiunile canonice majore este alegerea întâistătătorului unei Biserici locale. De asemenea, proclamarea autocefaliei unei noi Biserici, privilegiu exclusiv al Patriarhiei Constantinopolului, așa cum reiese din cazurile Bisericii Georgiei și Poloniei, trebuie să fie recunoscută de toate celelalte Biserici autocefale.

Cu toate că acest principiu al unanimității îngreunează procesul de soluționare a anumitor chestiuni canonice, este totuși indispensabil, dat fiind faptul că nu există și nici nu trebuie să existe un mecanism de constrângere a minorității care nu este de acord, astfel încât să se impună aplicarea forțată a hotărârilor majorității. De altfel, o astfel de poziție care pretinde acordul comun al tuturor și sprijină pacea dintre Bisericile Ortodoxe asigură aplicarea și funcționarea optimă a canonului 34 al Sfinților Apostoli în societatea de astăzi, așa cum se întâmpla în primul mileniu creștin. Desigur, această poziție, în ultimă instanță, anulează de facto distincția dintre scaunele eclesiale care se bucură de primate de cinste și cele care nu se bucură de acest privilegiu.

• Scaunul de Constantinopol, ca unul care este primul în ordinea primatelor în spațiul răsăritean, este responsabil de coordonarea procesului de soluționare a chestiunilor de interes interortodox, urmărind astfel asigurarea unității în spațiul ortodox. La fel se întâmplă și în cazul demersului de inițiere a dialogului cu celelalte denominațiuni creștine. Unitatea și comuniunea dintre Bisericile autocefale locale se exprimă concret în comuniunea și unitatea dintre întâistătătorii acestora, precum și în cadrul instituției sinodale, oridecâteori este necesară convocarea acestuia.
• Patriarhia Ecumenică și-a asumat inițiativa convocării așa-numitelor Conferințe Panortodoxe Pre-sinodale, la care iau parte toate reprezentanți ai tuturor Bisericilor Ortodoxe Răsăritene, «cu acordul și binecuvântarea întâistătătorilor acestor Biserici». Această obligație se epuizează în cadrul acestor întruniri și nu are nici o legătură cu vreo altă inițiativă a Patriarhiei Ecumenice cu caracter interortodox sau intercreștin (Pare cel puțin un gest «necuviincios» ca patriarhul ecumenic să ceară consimțământul celorlalți întâistătători pentru a acționa în acest sens. Nu trebuie uitat faptul că cel mai important eveniment al secolului XX, și anume ridicarea anatemelor dintre Biserica Ortodoxă și cea Romano-catolică (7 decembrie 1965), a făcut numai de către Patriarhia Ecumenică din tabăra ortodoxă. Acest act, care reprezenta un imperativ comun și exprima conștiința bisericească colectivă, a fost foarte important, întrucât a făcut posibilă mai apoi deschiderea dialogului cu romano-catolicii). De asemenea, Patriarhia Ecumenică și-a asumat obligația de a asigura funcționarea optimă a principiului unanimității în cadrul hotărârilor acestor Conferințe Pre-sinodale, precum și în cadrul hotărârilor Sfântului și Marelui Sinod [183].

Note:

[181] Vezi anunțul Patriarhiei Ecumenice în legătură cu «renunțarea papei Benedict al XVI-lea la titlul de ‘Patriarh al Apsului’» – http://www.ec-patr.gr/docdisplay.php.

[182] Acest lucru îl susține textul Patriarhiei de la Moscova: «После разрыва евхаристического общения между Римом и Константинополем в середине XI века первенство в Православной Церкви перешло к следующей в порядке диптиха кафедре—Константинопольской».

[183] Regulamentul de funcționare a Conferințelor Panortodoxe Presinodale, art. 2, 16, în Epískepsis 369 (1986), 2, 5. Vezi, de asemenea, Mesajul Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe (Fanar, 6-9 martie 2014) – http://www.ec-patr.org/docdisplay.php? lang=gr&id=1873&tla=gr