Egumenul Andrei de la Mănăstirea Sfântul Pavel (1904 – 2 februarie 1987)

Bătrânul Andrei, după numele său civil Ánghelos Evanghelátos, s-a născut în satul Angón din Kefalloniá, în anul 1904. Tatăl său, spre sfârșitul vieții, a devenit monah la Mănăstirea Sfântul Pavel de la Sfântul Munte. Cât timp a fost mirean, Ánghelos a lucrat ca polițist. Încă de pe vremea aceea, știa pe de rost Acatistul Maicii Domnului pe care îl citea zilnic. În 1934 s-a retras la Sfântul Pavel, iar peste numai un an a fost tuns în monahism. Avea să fie hirotonit diacon, mai apoi, în ziua Întâmpinării Domnului, și preot de praznicul Sfântului Pavel Xiropotamitul, de către Mitropolitul de Militoupóleos, Ierótheos († 1956). În 1944 a fost ales proistamen, iar în 1960, egumen.

Mănăstirea Sfântul Pavel, Athos. Fotografie de Pr. Constantin Prodan

Arhimandritul Partenie scrie despre acesta: ,,Vrednicul de pomenire proigumen era un om foarte dinamic, hotărât și mereu doritor de a săvârși numai lucruri bune, singurul său scop fiind progresul duhovnicesc și mântuirea fraților și monahilor din obște, și buna chivernisire a Mănăstirii a Sfântului Pavel, fiind ales proistamen de două ori, conducând obștea cu duh de dragoste, discernământ și înțelegere”.

Pentru o scurtă perioadă a mers să viețuiască la Schitul Sfântului Vasile, fiind sub ascultarea părintelui Gherasim Menáias († 1957). Arhimandritu Partenie își continuă relatarea: ,,Ascultarea vrednicului de pomenire Gheronda Andrei era desăvârșită, după cum mărturisesc foarte mulți dintre cei care l-au cunoscut. Era un lucrător al ascultării cea după Hristos, și râvnitor spre tot lucrul cel duhovnicesc. Ca preot, mergea să slujească la bisericuțele din locurile cele mai îndepărtate, mergând oriunde era chemat. Era, deopotrivă, și un ucenic ascultător, dar și un gheronda desăvârșit. Iar sfânta mănăstire, la care s-a reîntors după puțin timp, a slujit-o ca preot  timp de 22 de ani neîntrerupți, ajutând și ca preot, și ca proistamen, oriunde era nevoie. Trebuie să spunem că, în lucrarea dragostei și, în general, la toate ascultările și responsabilitățile sale, vrednicul de pomenire gheronda Andrei nu pregeta nici o clipă, fiind grabnic împlinitor  ,,și în faptă, și în  cuvânt”, de aceea s-a bucurat de mângâierea Maicii Domnului”.

Avea mare evlavie la Maica Domnului și ei îi mărturisea toate gândurile și toate problemele sale. Odată, când se găsea la metocul mănăstirii, la Monoxilíti, s-a întâmplat o minune. Gheronda se dusese la țărmul mării ca să adune lemne aduse de valuri, pentru că în ziua precedentă fusese furtună iar marea învolburată adusese foarte multe lemne la țărm. La un moment dat, pe o stâncă în apropierea lui, el a văzut o siluetă, și a crezut că este vreun marinar. Când s-a apropiat, a văzut că acea siluetă era o monahie care avea în mănă o carte deschisă și un condei. El a întrebat-o dacă are nevoie să o ajute cu ceva, iar ea a răspuns că nu are nevoie de ajutor. Atunci, gheronda a întrebat-o ce este cartea pe care o ține în mână. Ea a răspuns: ,,Eu sunt Stăpâna acestui loc iar în cartea aceasta scriu intrarea, ieșirea și șederea părinților de la Sfântul Munte. Asta fac eu în fiecare zi și veghez asupra Grădinii mele, de la un capăt la altul. Iar numele tuturor celor care rămân și își încheie viața aici sunt înscrise în cartea vieții”. Atunci, gheronda nu a dat mare importanță cuvintelor acelei monahii, și, după ce a întrebat-o încă o dată dacă are nevoie s-o ajute cu ceva, a plecat pe drumul pe care venise, ducându-se înapoi la metocul său.

Seara, mergând la biserică pentru slujba vecerniei, și închinându-se la icoana Maicii Domnului, și-a amintit de întâmplarea de la amiază și, plin de bucurie și de emoție, a alergat la locul unde o văzuse și o ascultase pe acea monahie. Când s-a apropiat de stâncă, a văzut că nu mai era nimeni acolo, iar el s-a întristat foarte tare. Cum stătea el așa, întristat, a simțit că dinspre stâncă se ridică o mireasmă îmbietoare, care i-au schimbat lacrimile de întristare în lacrimi de bucurie duhovnicească, întorcându-se, apoi, la schit, bucuros că Dumnezeu l-a învrednicit să o vadă și să vorbească cu Maica Domnului – Athonítissa. Abia după trecerea sa la cele veșnice această întâmplare a fost făcută cunoscută tuturor de către duhovnicul său.

Gheronda a trecut la Domnul în ziua prăznuirii Maicii Domnului – care este și praznicul mănăstirii – la 2 februarie 1987, cu nădejdea că se găsește și el scris în cartea Maicii Domnului. Inima vrednicului ieromonah a încetat să bată în ziua prăznuirii Întâmpinării Domnului, iar el a adormit pentru somnul cel veșnic în liniște și pace.

Surse – Bibliografie:

Arhim. Partenie Aghiopavlitul, Arhimandritul Andrei Proigumenul Mănăstirii Sfântul Pavel, Cuviosul Grigorie, 12/1987, pp. 46-51.

Monahul Moise Aghioritul, Marele Pateric al părinților îmbunătățiți din secolul al XX-lea, Vol. III, 1984-2000, Editura Migdonía, Prima ediție, Septembrie, 2011.