Revoluția din 1897 și unirea Cretei cu Grecia

Între anii 1890 și 1895 cretanii s-au aflat la strâmtoare, suferind multe oprimări din partea turcilor, începând de la o impozitare împovărătoare și până la violențe și crime. Pentru încă o dată, pe insulă domnea spectrul răzmeriței.

Răsculați cretani

În zilele de 23 și 24 ianuarie 1897, turcii au dat foc unor cartiere din orașul Chania, măcelărind populația creștină. În jur de o sută de revoluționari s-au adunat la Akrotiri, determinați să aducă Creta în uniune cu Grecia, indiferent de mijloace.

Declarația emisă de revoluționari în ziua de 25 ianuarie 1897 proclama abolirea guvernării turcești, chemând Regele Greciei să ocupe insula. În zilele următoare, tot mai mulți combatanți înarmați s-au adunat în satul Profitis Ilias, în peninsula Akrotiri (pe locul unde astăzi se găsește mormântul lui Eleftherios Venizelos), organizând o tabără militară revoluționară, în mijlocul căreia au ridicat steagul grecesc. Peninsula Akrotiri fusese aleasă datorită apropierii ei de orașul Chania și faptului că oferea o supraveghere directă a căilor de acces și a oricăror mișcări din și înspre oraș.

Marile puteri (Italia, Franța, Austro-Ungaria, Germania, Marea Britanie și Rusia) nu au acceptat cererile revoluționarilor și au decis ca orașele Chania, Rethymnos și Heraklion să treacă sub ocupație internațională. Acest lucru l-a determinat însă pe regele George I al Greciei, împreună cu guvernul Deligiannis, să intervină direct, trimițând trupe în Creta.

Astfel, o forță expediționară de 1500 de oameni, conduși de Colonelul Timoleon Vassos a debarcat pe 3 februarie 1897 la Kolymbari. Voluntari și muniție au fost trimise și la Rethymnos și Heraklion. Colonelul Vassos a dat citire ordinului de ocupare a insulei în numele Regelui Greciei, în vreme ce marile puteri l-au avertizat să nu se apropie la mai puțin de 6 kilometri de Chania.

Flota europeană în apropiere de țărmurile Cretei, fotografie de epocă

În ziua de 9 februarie, vice amiralul Canevaro, comandantul italian al flotei internaționale, a ordonat bombardarea taberei militare de la Akrotiri, fiind vizați atât combatanții, cât și simbolul din mijlocul taberei, stindardul grec. Drapelul a fost doborât de două ori de loviturile de pe vasele flotei marilor puteri, fiind ridicat de fiecare dată de revoluționarul Spyros Kayaledakis, care și-a riscat viața pentru asta.

Comandanții flotei europene, fotografie de epocă

Acest cretan, Spyros Kayaledakis sau Kayales, se năascuse în anul 1872 în Gramvousa din părinți cretani, iar în tabăra militară mai avea alături de el încă 4 frați: Giorgos, Manolis, Antonis și Sifis.

Atunci când loviturile de pe vas au sfărâmat portdrapelul pentru a treia oară, Spyros Kayales a luat drapelul în mâini și a ieșit la vedere, în raza directă de bătaie a tunurilor. Privind prin lunetă, uimiți de curajul cretanului, comandanții au decis oprirea bombardamentului.

Luptătorii din tabără au ieșit la iveală și au început să se bucure. Urale și aplauze se auzeau chiar și de pe navele italiene și franceze. Amiralul Canevaro scria în memoriile lui: Ridicarea steagului de o manieră atât de eroică e un moment din viața mea pe care nu-l voi uita niciodată.

Monumentul lui Spyros Keyladakis de la Akrotiri, Creta

Eleftherios Venizelos, viitorul prim ministru al Greciei, a jucat un rol esențial în evenimentele de atunci, iar vice amiralul Canevaro avea să-i mărturisească că fusese lăsat fără cuvinte de fapta eroică a lui Spyros Kayales, cel care în acea zi a biruit singur diplomația europeană, determinând nu numai încetarea bombardamentelor de la Akrotiri, ci și trimiterea de recomandări favorabile de către comandanții europeni către guvernele lor. Ca rezultat, în 1899, creta și-a câștigat independența, iar în 1913 s-a unit cu Grecia.

Municipalitatea din Akrotiri serbează în fiecare, pe 9 februarie, încetarea bombardamentului și gestul eroic al lui Spyros Kayales, simbolul luptei cretane pentru unirea cu Grecia, a cărui statuie se găsește alături de mormântul lui Eleftherios Venizelos de la Akrotiri.