A trecut la cele veșnice părintele Dioghénis Roupinás

Ieri, 3 martie, la orele 16.30, la cimitirul Výronos din Atena a fost săvârșită slujba de înmormântare a celui care a fost vrednicul de pomenire părintele Dioghénis Roupinás.

Mulțime de credincioși au participat la slujbă, pentru a-i aduce un ultim omagiu vrednicului slujitor al Lui Hristos și pentru a-i săruta dreapta pentru ultima dată.

Părintele Dioghénis a murit la vârsta de 79 de ani în urma unui infarct, luni, 2 martie, la orele 11.00, în timp ce se deplasa la spitalul unde era internată soția sa.

În ziua în care Biserica noastră îl prăznuiește pe unul dintre sfinții săi, pe unul dintre slujitorii Celui Preaînalt, pe Sfântul Nicolae Planás, a binevoit Bunul Dumnezeu să-l cheme la sine pe un alt vrednic slujitor al altarului, pe un sfințit levit al credinței creștine.

Părintele Dioghenis a venit la Atena din Cipru, în 1974, după ce insula a fost invadată de armata turcă. Din 1976 a slujit ca preot și duhovnic la un azil pentru cei cu boli incurabile, în cartierul Kipséli. Slujbele le săvârșea în paraclisul Sfinților Fără de arginți care se afla în azil, dar și la biserica Sfântului Nicolae de pe strada Náxos din cartierul Kipséli. Sub epitrahilul săi și-au aflat odihnă sufletească nu doar cei care erau găzduiți la azil, dar și multe alte mii de suflete care veneau pentru a-și mărturisi păcatele și pntru a primi sfaturi duhovnicești. În ultimii ani, după ieșirea sa la pensie, spovedea în mai multe locuri din Atena, și, pentru o perioadă, a slujit ca preot liturghisitor la Mănăstirea Sfântul Nicolae – Áno Báheia, ce aparține Mitropoliei Halchidei .

A fost un preot care, prin viața sa, a făcut cinste rasei pe care a purtat-o, un preot cum rar mai întâlnim în zilele noastre. Autentic, modest, smerit, cu dragoste adâncă față de Dumnezeu și față de Biserică, a slujit omul, și, mai ales, pe omul aflat în grea suferință. El însuși îi ajuta pe cei care erau îngrijiți la azil, indiferent de vârsta acestora. A ajutat din banii săi foarte multe familii sărace, și nu vroia să se știe acest lucru de către nimeni. Știa mereu să compătimească, să mângâie, să canalizeze harul Lui Dumnezeu asupra celor pe care îi spovedea. Purtarea sa era simplă, smerită, neprefăcută, și niciodată nu judeca pe nimeni. Mereu avea câte ceva bun de spus despre fiecare om. Avea respect pentru fiecare om, deoarece, după cum el însuși spunea, ,,în chipul fiecărui om vedem chipul Lui Dumnezeu”. Avea o noblețe pe care nu o întâlnim la foarte mulți oameni, neprefăcută, noblețea cea după Hristos. Chiar și față de copii afișa aceeași noblețe și seriozitate atunci când le vorbea.

Atunci când nu știa să răspundă la vreo întrebare răspundea simplu ,,nu cunosc”, fără să încerce să fabrice un răspuns pentru a nu arăta că nu știe să răspundă. Nu era și nici nu făcea pe ,,știe-tot”, așa cum obișnuiesc unii duhovnici să facă, și, de foarte multe ori nu fac decât să îi deruteze pe credincioși prin atitudinea lor. Cuvântul său era mereu adânc, duhovnicesc și aducea mângâiere în sufletele credincioșilor. Predicile sale erau simple, ușor de înțeles, și, deși nu folosea cine știe ce fraze alambicate, care să farmece auzul ascultătorilor, cuvintele sale aveau ,,putere de sus”, erau ,,cuvintele vieții veșnice”. Alături de el, foarte mulți tineri și-au găsit drumul duhovnicesc prin viață. Tot el a născut duhovnicește pe foarte mulți preoți, monahi (chiar și aghioriți) și monahii.

Veșnica lui pomenire și să avem parte de rugăciunile sale în ceruri!